Aproape 600 de elevi „chiulangii”, găsiţi de poliţişti în baruri şi în cafenele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au găsit aproape 600 de elevi au fost găsiţi în baruri şi cafenele FOTO Arhivă Adevărul
Poliţiştii au găsit aproape 600 de elevi au fost găsiţi în baruri şi cafenele FOTO Arhivă Adevărul

Aproape 600 de elevi care lipseau de la ore au fost găsiţi de poliţişti în barurile şi în cafenelele aflate în apropierea şcolilor, în urma unei acţiuni la nivel naţional, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română.

„Poliţiştii au acţionat, sub directa coordonarea a Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse din alcool şi tutun, a încălcărilor prevederilor legale privind protecţia consumatorului la unităţile de alimentaţie publică din vecinătatea şcolilor şi a căminelor-internat pentru elevi, precum şi a absenteismului şcolar”, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română.

Astfel, în perioada 16 - 30 ianuarie, poliţiştii au controlat magazinele, barurile şi cafenelele din apropierea şcolilor şi liceelor, pentru a verifica dacă aceste societăţi vând elevilor ţigări.

În cadrul acţiunii au fost făcute 4.989 de controale, pentru care au fost mobilizaţi 7.200 de poliţişti, alături de care au participat profesori şi reprezentanţi ai altor instituţii, fiind verificate 6.578 de societăţi comerciale. În urma acestor controale au fost constatate 100 de infracţiuni şi s-au dat 7.467 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 611.000 de lei.

În acelaşi timp, au fost identificaţi 583 de elevi care frecventau barurile şi cafenelele, în timpul orelor de curs. Aceştia au fost avertizaţi verbal de poliţişti, care i-au anunţat de cele constatate şi pe părinţi şi pe directorii şcolilor la care învaţă elevii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite