Aproape 2.400 de intervenţii pentru situaţii de urgenţă în Ajun şi în prima zi de Crăciun

Aproape 2.400 de intervenţii pentru situaţii de urgenţă în Ajun şi în prima zi de Crăciun

Incendiu Foto Arhivă ISU

În Ajun şi în prima zi de Crăciun, pompierii au intervenit în aproape 2.400 de situaţii de urgenţă, respectiv pentru stingerea incendiilor şi pentru acordarea ajutorului medical sau de deblocare/salvare. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au înregistrat cu 9% mai multe intervenţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 24-25 decembrie, la nivel naţional au fost derulate 2.392 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 203 misiuni de stingere a incendiilor, 2.036 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 17 misiuni de descarcerare, 20 pentru deblocare/salvare, precum şi alte 116 intervenţii în sprijinul comunităţilor, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit News.ro. Peste 4.000 de pompieri au asigurat, în Ajun şi în prima zi de Crăciun, protecţia şi siguranţa cetăţenilor. 


În cele două zile, 2.084 persoane au fost asistate medical de către pompierii din echipajele de prim-ajutor medical, iar 27 persoane au fost salvate din medii ostile vieţii, precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 9 la sută faţă de perioada Crăciunului din anul 2015, fiind înregistrate cu 190 de intervenţii mai multe în acest an.

Totodată, aproape o mie de apeluri au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov în ziua de Crăciun, dintre care 480 au fost urgenţe de cod roşu şi galben, 28 fiind pentru persoane căzute în locuri publice.

"Au fost 1.075 de apeluri în 12 ore, dintre care 962 la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov. Dintre cele 962 de cazuri, 480 au fost urgenţe de cod roşu şi galben, 28 fiind pentru persoane căzute în loc public”, a spus managerul SABIF, Alis Grasu, pentru News.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările