Aproape 2.000 de martori audiaţi şi 560 de părţi vătămate în dosarul în care sunt anchetate violenţele de la mitingul diasporei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţia jandarmeriei la protestul diasporei din 10 august,
Intervenţia jandarmeriei la protestul diasporei din 10 august,

Parchetul General a transmis că în dosarul ce vizează intervenţia în forţă din 10 august a Jandarmeriei figurează 560 de persoane vătămate/ părţi civile ce au depus acte medicale cu privire la vătămările suferite şi că 1.180 de persoane au fost audiate în calitate de martori. Potrivit anchetatorilor, şefii Jandarmeriei şi secretarul de stat din MAI sunt în continuare sub urmărire penală.

Parchetul General a precizat luni că, în dosarul penal privind incidentele violente ce au avut loc pe 10 şi 11 august 2018 în Piaţa Victoriei din Bucureşti, aflat pe rolul Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „au fost audiaţi, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părţi civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite”.

Procurorii au specificat că expertiza fizico-chimică a gazului folosit de forţele de ordine este încă în curs de efectuare.

„De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât şi cele transmise de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice. Totodată, menţionăm că este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forţele de ordine în cursul intervenţiei”, au mai transmis procurorii militari. 

Aceştia au transmis şi că o parte din documentele clasificate cu privire la intervenţia forţelor de ordine au fost declasificate şi au ajuns în posesia organelor de cercetare.

„Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

În luna septembrie 2018, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti anunţau efectuarea cercetărilor, dupa violentele din timpul protestului desfasurat in 10 august in Piata Victoriei din Capitala, intr-o cauza penala formata din 78 de sesizari depuse de jandarmi. Cercetările vizau acte de „violenta fizica si morala” impotriva a 169 de jandarmi care au actionat in noaptea de 10 - 11 august, in Piata Victoriei.

Peste 450 de persoane au avut de suferit in urma violentelor inregistrate la protestul din 10 august, unele avand nevoie mai multe zile de ingrijirea medicilor. Ulterior şefii Jandarmeriei care au coordonat intervenţia în forţă a forţelor de ordine şi un secretar de stat din MAI au fost puşi sub acuzare de procurorii Parcehtului General pentru mai multe infracţiuni, precum abuz în serviciu, purtare abuzivă sau fals intelectual.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite