Numirea precipitată a noului Avocat al Poporului, în persoana domnului Crişu Anastasiu, a fost întâmpinată cu o asurzitoare tăcere dinspre Opoziţie, deşi aceasta avea motive temeinice să facă măcar nişte vocalize, pentru impresia artistică. Astă-vară, angajamentul european al domnului Ponta suna altfel: numirea unui Avocat al Poporului se va face prin consensul tuturor forţelor politice.

Acum, cred că merită să creionăm portretul robot al celui pe care USL îl doreşte ca să ocupe această funcţie. Dar ca să nu facem un proces de intenţie domnului Crişu Anastasiu, ne îndreptăm asupra celui care l-a precedat: Valer Dorneanu, cel căruia USL i-a încredinţat astă-vară interimatul după revocarea lui Gheorghe Iancu. Şi îi facem bilanţul folosind drept criteriu excepţiile ridicate în faţa Curţii Constituţionale.

În primele şase luni ale anului trecut, Gheorghe Iancu a ridicat zece excepţii de neconstituţionalitate, acestea vizând acte normative ale tuturor celor trei guverne care s-au succedat la Palatul Victoria: Boc, Ungureanu, Ponta. În următoarele şase luni, Valer Dorneanu a ridicat una singură. Explicaţia poate fi citită în raportul Comsiei de la Veneţia dedicat crizei constituţionale de astă vară. Raportorii au constatat cu surprindere că, deşi legea nu impune, Valer Dorneanu şi-a impus el însuşi restricţii în atacarea actelor Guvernului la Curtea Constituţională. În opinia sa, deloc împărtăşită de raportori, treaba Avocatului Poporului e să atace doar ordonanţele de urgenţă care afectează drepturile omului. Raportorii sesizează corect că această conduită lasă fără nici un control constituţioanl celelalte ordonanţe, dar asta nu pare să-l apese foarte tare pe domnul Dorneanu. Dar ce-l apasă?

Ca să aflăm asta, facem - dialectic, nu? - saltul de la cantitate la calitate. Domnul Dorneanu nu a atacat nici o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta. Nici pe cele pe care s-a sprijinut puciul estival, dar nici altele care au urmat. Nici măcar pe cea adoptată pe furiş în ultima şedinţă a guvernului Ponta 1, prin care Ecaterina Andronescu a zdruncinat serios sistemul de educaţie, de nu mai ştie actualul ministru cum să cârpească găurile rămase.

Singura excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Valer Dorneanu viza un anume articol din noua legislaţie penală, mai exact cel care reglementează prescripţia. Noua reglementare prelungeşte semnificativ perioada în care se prescriu faptele penale, ceea ce nu e o veste tocmai bună pentru infractori. Domnul Dorneanu consideră însă că inculpaţilor ale căror proceduri penale  încă se află în derulare n-ar trebui să li se aplice noua reglementare, ci cea veche, spre a se bucura de principiul legii penale mai favorabile. Curtea Constituţională încă nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, dar nu putem să nu remarcăm ce apăsări constituţionale l-au bântuit pe domnul Dorneanu în perioada în care exact marii cavaleri ai corupţiei urmăresc cu înverşunare să-şi tergiverseze procesele până când li se prescriu faptele. Bun avocat domnul Dorneanu, dar nu ştim dacă a fost chiar al întregului popor.