În Israel sirenele au oprit joi brusc viaţa cetăţii. Pe străzi şi autostrăzi motoarele au amuţit. Oamenii s-a dat jos de la volan, din autobuz, de pe motociclete, spre a comemora cele aproximativ şase milioane de victime evreieşti ale Holocaustului, precum şi pe oamenii de alte credinţe sau etnii, ucişi de nazişti şi de aliaţii lor fascişti în Europa. E impresionantă disciplina ieşită din comun manifestată, in corpore, de către israelieni, spre a-şi activa o memorie oricum mai tenace decât a multor altora.

Şi spre a spune clar şi răspicat: să nu mai fie. Never again. Problema e că, departe de a nu mai fi, antisemitismul, apanajul tuturor extremismelor e bine mersi. Iar lumea, pradă unei acute degringolade a democraţiilor, e în pericol să redevină scena repetiţiei cataclismicei pandemii.

Ura pe evrei e vie şi activă. Este „alive and kicking“, cum ar zice, sarcastic, americanii, loviţi recent de un nou atac asasin asupra unei sinagogi, de această dată din sudul Californiei, unde un tânăr fanatic a împuşcat o femeie şi a rănit numeroşi alţi credincioşi, între care o copilă şi un rabin.

În octombrie trecut, alt extremist bântuit de un delir de tip nazist a împuşcat la Pittsburgh, într-o sinagogă numită „Pomul Vieţii“, unsprezece oameni veniţi să i se roage lui Dumnezeu. Desigur, nu toţi inşii suiţi ca suinele în copacul morţii şi convinşi de varii propagande naziste, kaghebiste ori islamiste să creadă că toţi evreii ar trebui să moară, părere conţinută în urletele infernale ale asasinului din Pittsburgh în timp ce asasina nevinovaţi chiar trec la fapte. Deocamdată.

Dar e evident că armata actualilor şi viitorilor exterminatori nazisto-comunisto-islamişti e pregătită. Cât nu dă târcoale sinagogilor acum, stă să fie recrutată, încorporată şi pusă la sângeroasa ei treabă. În răstimp, complicii lor activi şi pasivi sunt de asemenea la lucru. Unii din ei amplifică ura pe evrei.

Alţii îi dau curs prin măsuri discriminându-i pe credincioşii mozaici. Ori minimalizează sistematic problema antisemitismului. Sau tac prelung în faţa unor orori ca devastarea cimitirului din Huşi. Ori nu găsesc insuportabil limbajul unui criptolegionar ca viceprimarul Bucureştiului Bădulescu, un ins din pepiniera PSD care le urează românilor de origine evreiască antisemita urare „să vă întoarceţi de unde aţi venit“. Ori tolerează propunerea lui de a amplasa un bust al autorului de căpătâi al Holocaustului românesc, Ion Antonescu, în Capitală. Ca şi decizia lui, a altor consilieri ai Capitalei şi a unor magistraţi de a refuza amplasarea muzeului Holocaustului în centrul istoric al Bucureştilor, pe ideea că, dixit Bădulescu, ar fi, chipurile, un loc „încărcat de românism“.

Picant e că, în România, ca şi în Polonia, sau Ucraina, care şi-a oferit mai nou un preşedinte evreu, antisemitismul supravieţuieşte la cote virulente chiar şi fără evrei. Pentru că numărul resortisanţilor de religie mozaică, odinioară amplu, s-a redus în aceste ţări la un minim după exterminarea evreilor est-europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Picant e, totodată, că la ura împotriva evreilor cotizează din plin foşti nomenclaturişti, securişti, turnători ai poliţiilor politice comuniste precum şi activişti ai partidelor socialiste formate din zaţul fetid al regimurilor marxiste, care se dădeau, cândva, internaţionaliste. Şi aplaudau declaraţiile antisemitului ţar comunist al Rusiei, Stalin, idolul actualului preşedinte al Rusiei, Putin. Stalin afirmase la începutul carierei sale de asasin în masă că antisemitismul ar fi o formă de „canibalism“.

Nu mai puţin uimitoare e longevitatea, versatilitatea şi amploarea urii împotriva evreilor în vest. Potrivit unui studiu al Universităţii din Tel Aviv, numărul atacurilor antisemite, efectuate cu precădere de extremişti de dreapta, de stânga şi islamişti a atins în Apus cote fără precedent în 2018 şi a început să contamineze mainstream-ul. De pildă partidul laburist britanic. Ori social-democraţia germană, al cărei tineret e condus de un comunist ce propune naţionalizarea concernelor. În răstimp, în Germania şi Franţa violenţa antisemită a sporit cu peste 70%.

Or, mulţi leagă eronat recrudescenţa maladiei de politica israeliană, deşi experţii autentici ştiu bine că antisemitismul, expresie, adesea, a inadecvării la rigori economice, la insecuritatea iscată de complexităţile globalizării şi ale lumii informaţionalizate, n-are nevoie de motive. Ura pe evrei n-a avut niciodată nevoie de motive spre a găsi pretexte şi a le transforma în raţiune de a fi. În mod tipic, pentru nazişti evreul era  simultan şi capitalistul şi comunistul. Era „şobolanul“, „păduchele“ şi „conducătorul secret al lumii“, apud invenţia poliţiei politice ţariste, intitulată „Protocoalele Înţelepţilor Sionului“.

Pentru comunist, evreul era „cosmopolitul“, aşa cum e azi, pentru populişti, „globalistul sorosist“, iar pentru islamişti şi stânga extremă, „colonialistul“. Numai om nu era. Numai drepturi nu avea.

Aşa cum azi statul evreu a devenit „evreul naţiunilor“, refuzându-i-se drepturi fără crâcnet admise oricărei alte ţări. De pildă dreptul de a-şi fixa capitala unde vrea pe propriul teritoriu.

În atari condiţii, faptul că un oficial german ca Felix Klein a reacţionat la asasinatele antisemite din SUA prin critici la adresa preşedintelui american şi a politicii sale externe, crezând că ar alimenta ostilitatea faţă de evrei e halucinant. Căci aiuritoarea neghiobie n-a exprimat-o vreun ignorant, ci un ins însărcinat, vai, să combată antisemitismul, fenomen a cărui iraţionalitate dă semne să n-o înţeleagă chiar comandantul suprem al campaniei împotriva lui.

La rândul lor, prea puţini europeni şi americani pricep că antisemitismul e un surogat de Weltanschauung, de concepţie despre lume şi viaţă, care însoţeşte, în lumea liberă, cu variabilă intensitate, cam orice doctrină extremistă şi cam orice ideologie şi mişcare totalitară, fiind, deci, un risc major pentru propria libertate. Şi că, deci, chestiunea iudeofobiei şi incapacitatea propriilor lideri de a contracara eficient acest tip de ură îi privesc îndeaproape nu doar pe evrei. Ci şi pe ei.

Petre Iancu - Deutsche Welle