ANI cere din nou revocarea din funcţie a senatorului Akos Mora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANI cere din nou revocarea senatorului Akos Daniel Mora FOTO Adevărul
ANI cere din nou revocarea senatorului Akos Daniel Mora FOTO Adevărul

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat din nou Senatul revocarea din funcţie a lui Akos Daniel Mora după ce Comisia Juridică a considerat că nu este de competenţa sa să se pronunţe în acest caz. Inspectorii sunt de părere că nerespectarea unei hotărâri executoreşti va atrage noi critici de la Comisia Europeană.

În susţinerea cererii, inspectorii arată că în raportul Comisiei Europene, emis în ianuarie, se consemnează faptul că „Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar şi atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanţelor”. 

De asemenea, ANI arată că, în cazuri similare, Camera Deputaţilor a aplicat sancţiuni disciplinare.

„Camera Deputaţilor a aplicat în luna septembrie 2012, respectiv iunie 2013, sancţiunea disciplinară de revocare din funcţie a deputaţilor Sergiu Andon şi Aurel Nechita, ca urmare a stării de incompatibilitate intervenite în mandatul 2004 – 2008”, se arată într-un comunicat al Agenţiei.

Mai mult, prin această decizie, arată ANI, se repetă situaţia din cazul fostului senator Mircea Diaconu în care Înalta Curte a dat o decizie definitivă şi irevocabilă prin care a menţinut raportul de evaluare al Agenţiei Naţională de Integritate, însă Senatul a tergiversat revocarea. 

Pe 24 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul formulat de Daniel Akos Mora împotriva sentinţei de pe 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş. 

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Daniel Akos Mora, fost consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie a unor lucrări în valoare totală de peste 15.600.000 de lei, cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş.

Consilier judeţean în mai multe rânduri, Daniel Akos Mora a devenit senator de Mureş, fiind unul dintre noii aleşi din partea USL la alegerile din 2012. Mora a câştigat mandatul în urma redistribuirii, în Colegiul 3 zona Sighişoara, unde ocupase primul loc, cu 48,53% din voturi.

Mora, acţionar şi asociat al unei firme producătoare de hamei

Mora are o avere considerabilă, el fiind asociat şi acţionar la firme producătoare de hamei, dar care activează şi în domeniul construcţiilor, precum Moragroind, Hoptrade, Naturfruct, MRG AG, cu o valoare a acţiunilor deţinute de 70.730 de lei.

Potrivit declaraţiei de interese, Moragroind a încasat 6.645.614 de lei din contracte de lucrări cu diverse primării din judeţ (Breaza, Suplac, Crăieşti, Măgherani, Iernut şi Sighişoara) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, prin achiziţie publică, în perioada 2008-2010.

Mora s-a aflat în atenţia ANI în 2009 şi 2011, prima dată pentru fals în declaraţii, iar a doua oară fiind suspectat că a utilizat în interes propriu informaţii aflate în calitate de consilier judeţean.

Sesizarea ANI din 2009 semnala că în declaraţia de avere nu erau trecute, pentru anul 2005, venituri din dobânzi şi dividende de 115.883 lei, iar în cea din 2008 Mora ar fi trecut venituri din dividende de 400.000 de lei, deşi în realitate acestea erau de 165.517 lei. În august 2010, Mora a primit de la procurori rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP).

Mora, acuzat de ANI  de fapte de corupţie

În aprilie 2011, ANI a sesizat DNA în privinţa lui Mora, considerând că există indicii referitoare la săvârşirea de către acesta a unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie.

Potrivit ANI, Mora s-ar fi făcut vinovat de încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în calitate de consilier judeţean, a deţinut informaţii privind programele de investiţii şi reparaţii, aferente anilor 2008-2010, ale unităţilor aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş, iar firma sa Moragroind a participat şi a câştigat licitaţiile publice organizate de unităţi sanitare aflate sub autoritatea CJ şi de celelalte unităţi administrative, în urma utilizării informaţiilor respective.

Reprezentanţii ANI au susţinut că, prin încheierea unor acte adiţionale la contracte, au fost modificate atât valorile stabilite iniţial prin procedurile de achiziţii publice, cât şi termenele de execuţie a lucrărilor, cu scopul de a obţine venituri din dividende cât mai mari.

Mora arăta că este vorba de contracte anterioare afilierii spitalelor la Consiliul Judeţean Mureş, încheiate cu doi ani înainte, în urma unor licitaţii. Totodată, Mora anunţa acţionarea în judecată a ANI, procesul fiind încă pe rol.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite