ANAF a executat silit firma fostului patron al clubului de fotbal Politehnica Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Marian Iancu: "Am fost mai buni ca Steaua Bucureşti"

Serviciul executări silite al ANAF a vândut la licitaţie bunuri ale firmei UTON SA, care aparţine lui Marian Iancu, fost patron al Clubului de fotbal Politehnica Timişoara.

„ANAF, prin  Serviciul executări silite cazuri speciale regional Bucureşti sub coordonarea Direcţiei operative de executare silită, a organizat o licitaţie publică care s-a finalizat cu vânzarea ansamblului de bunuri mobile şi imobile, proprietatea S.C. UTON S.A. şi S.C. TRANSMOD UTON S.A. Bunurile au făcut obiectul anunţului de vânzare nr. A_EMB 5378 din data de 21.09.2018 pentru stingerea obligaţiilor bugetare datorate în dosarul penal nr. 36794/3/2005”, a informat Fiscul, precizând că suma totală obţinută din vânzarea bunurilor menţionate este de 9.300.000 lei. 

Potrivit ANAF, în perioada imediat următoare vor fi organizate noi licitaţii.

Vânzarea fostului producător de utilaj chimic  s-a făcut conform deciziei unei  instanţe care l-a judecat pe fortul patron al  clubului de fotbal Politehnica Timişoara  pentru spălare de bani.

Firma  SC UTON SA  deţinută de Marian Iancu, fostul patron al clubului de fotbal Politehnica Timişoara, a fost scoasă la licitaţie, bucată cu bucată.

Au fost scoase la vânzare mai multe bunuri care sunt sechestrate. Este vorba de mijloace de transport,  terenuri şi construcţii şi  construcţii speciale,  echipamente tehnologice (utilaje, instalaţii ş.a.) sau materii prime (oţel, inox etc.). Totul la un preţ de pornire de al licitaţiei este de 33,5 milioane lei, sumă la care se adaugă TVA.

Condiţii speciale

Licitaţia a avut şi o latură specială pentru că printre utilajele puse în vânzare sunt şi unele care prezintă un risc din punct de vedere ale radiaţiilor pe care le emit. Conform anunţului ANAF, cel care a cumpărat este obligat să transfere instalaţia radiologică GDP U6 către instituţiile abilitate de CNCAN şi să asigure depozitarea pe termen lung a materialelor nucleare.

Povestea companiei

Marian Iancu, fostul patron al clubului de fotbal Politehnica Timişoara, controla indirect acţiuni reprezentând 98,14% din capitalul social al fostului producător de utilaje chimice Uton, prin BKP Trust Invest (care deţine 52,35% din acţiuni) şi Carom Oneşti (care are 45,78% din titluri).

Uton a intrat pe pierderi din anul 2010, când a încheiat exerciţiul financiar cu un rezultat negativ de 6,7 milioane de lei. Pierderile au crescut în 2011 la 8,2 milioane de lei, pe când cifra de afaceri a scăzut cu 4%, la 41,2 milioane de lei. La finele anului 2011 avea datorii de aproape 28,7 milioane de lei.

Uton de astăzi a fost înfiinţată în anul 1973, sub denumirea de Întreprinderea de Utilaj Chimic Borzeşti (IUC). Întreprinderea a fost creată, iniţial, ca furnizor de echipamente pentru industriile chimică şi petrochimică, lângă platforma industrială Borzeşti, pentru care era un fel de „mecanic şef”, pentru a-i asigura utilajul chimic de care avea nevoie. Evoluţia ei a însemnat, însă, diversificarea produselor şi pieţelor sale, iar Uton chiar a devenit un important furnizor de utilaje din România. După 1990, la Oneşti se fabricau şi echipamente energetice.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite