Ambasadorul Germaniei: Mercedes nu a investit în România din cauza infrastructurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas Von Mettenheim, a declarat, duminică, la Pro TV, că lipsa infrastructurii rutiere e o problemă deoarece companiile au "nevoi logistice".

Oficialul german a declarat că firma Mercedes "nu a investit în România acum câţiva ani, pentru că infrastructura în transport nu era suficient de bună".

Fabrica trebuia să fie în judeţul Timiş, dar din cauza drumurilor, Mercedes a ales Ungaria.

Întrebat despre problema autostrăzilor din România, oficialul german a zis că "eu, personal merg cu mare plăcere pe drumul naţional, dar firmele au nevoi logistice. Şi dacă aceste cerinţe logistice sunt satisfăcute este frumos, iar mai tinerilor mei colegi de la ambasadă, cărora le place să meargă la Marea Neagră la sfârşit de săptămână, li s-ar părea foarte frumos dacă autostrada spre Constanţa ar ajunge până pe litoral''.

Diplomatul a spus că el personal poate să se "descurce" într-o ţară fără autostrăzi, pentru că "nu trebuie să ajung într-o oră de aici la Braşov", dar a insistat oficialul, "este o problemă pentru industrie".

Diplomatul a spus că îi plac românii şi, în general, România dar nu îi place "o anumită spontaneitate care îmi e străină şi la care eu, obişnuit cu lucruri mult mai bine planificate trebuie să mă adaptez".

Mai citiţi:

Investitorii, alungaţi de un guvern imprevizibil

Berceanu: Până la sfârşitul lui 2010 vor fi finalizaţi 41,5 km de autostradă

Boc se laudă cu cei 68 de km de autostradă construiţi în doi ani de guvernare

Autostrăduţa de un miliard de euro

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite