Ambasada SUA, implicată în cazul fetiţei luate cu mascaţii pentru a fi predată unei familii din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat sâmbătă, referindu-se la cazul Sorinei, fetiţa din Mehedinţi adoptată de o familie din SUA şi luată în mod brutal de autorităţi din casa celor la care se afla în plasament, că a trimis un mesaj ambasadei SUA, cu dorinţa de a avea o colaborare şi a se asigura că fetiţa este în regulă.

De asemenea, a precizat că luni, reprezentanţii Corpului de control se vor afla în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un raport asupra situaţiei

”Astăzi am vorbit din nou cu doamna premier, am trimis un mesaj ambasadei SUA, cu dorinţa de a avea o colaborare şi a ne asigura că acest minor este în regulă, atât cât poate fi după episodul prin care a trecut. Corpul de control, luni dimineaţă, vor fi în Dolj şi Mehedinţi, am cerut un raport amănunţit de la faţa locului. Voi primi un raport complet cu evoluţia acestui caz, sper ca şi familia adoptivă să colaboreze, să ne asigurăm, pentru că aceasta este atribuţia Ministerului Muncii, că minorul este stabilizat după această traumă. Este obligatoriu ca minorul să primească şi consiliere psihologică. Facem tot ce este posibil legal, să ne ocupăm, să aflăm starea copilului. Cred că familia adoptivă nu va avea nicio problemă, este interesul major al copilului, să ne asigurăm că acesta este stabil” a spus Marius Budăi, conform antena3.ro.

Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, pe contul său de Facebook, că a aprobat trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA.

„Am aprobat astăzi trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA, cu dorinţa de a avea o strânsă colaborare în ceea ce priveşte situaţia Sorinei. Împreună cu Marius Budăi, Ministrul Muncii, urmărim acomodarea fetiţei la noul mediu şi vrem să ne asigurăm că este în siguranţă şi că are parte de o bună îngrijire", a scris premierul, sâmbătă, pe pagina de Facebook.

Fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”.

Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.

Mai multe fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă, fratele şi bunica au fost făcute publice, iar apropiaţi ai familiei afirmă că fetiţa a mâncat şi apoi şi-a desfacut bagajele şi cadourile primite şi că se simte foarte bine.

Pe aceeaşi temă:

Tatăl adoptiv al Sorinei: „Când am văzut că este de etnie romă am zis: «Doamne, ce noroc are acest copil să ajungă la New York, unde culoarea nu conteaz㻓

Cum se descurcă Sorina cu noua mamă adoptivă. „Este bine, încercăm să trecem împreună peste acest moment greu“

Motivele invocate de către procuror în cazul fetiţei luate cu mascaţii pentru a fi dată spre adopţie unei familii din SUA 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite