Ambasada Rusiei în România neagă crimele comunismului, reabilitându-l pe Stalin

Spre sfârşitul anului 2018, mai exact pe 28 decembrie, Ambasada Rusiei în România a postat pe pagina sa de Facebook un text bilingv în rusă şi română, negând crimele comise de Armata Roşie în timpul ocupaţiei României după lovitura de stat din 23 august 1944.

Material realizat de *Nicolae Ţîbrigan

Armistiţiul încheiat la la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) pe de o parte a scurtat războiul cu câteva luni, salvând de la moarte sute de mii de soldaţi, însă, pe de altă parte, a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, situaţie care a durat până în anul 1958, timp în care sovieticii au asigurat instaurarea comunismului.

Trupele ruseşti se aflau cantonate în nordul Moldovei în august 1944. De aici, Armata Roşie a început ofensiva militară contra trupelor germane şi a aliaţilor lor. În întreaga ţară au avut loc valuri mari de arestări ale militarilor români, care au fost luaţi prizonieri. În acelaşi timp, trupele ruseşti au continuat să urmărească trupele germane care se retrăgeau spre Bulgaria, prin Dobrogea. Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din România: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere. Sovieticii s-au retras din ţară în 1958.

Dezinformarea distribuită prin textul publicat de Ambasada Rusiei pune accent pe presupusa campanie de denigrare dusă de presa occidentală şi cea românească pentru a-i denigra pe ostaşii Armatei Roşii „care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale“ şi că atrocităţile săvârşite de soldaţii sovietici în România ar fi un mit.

Nu ştim la ce campanie negativă s-a referit Ambasada, din moment ce principalele teme ale presei din România ţineau de vacanţele românilor de Revelion, cât au cheltuit pentru mesele de sărbători, tradiţii de iarnă etc. Nimic despre ostaşii sovietici sau despre al Doilea Război Mondial.

În schimb, trebuie să ajungi la culmile cinismului dacă îţi permiţi să cataloghezi crimele Armatei Roşii pe teritoriul României (arhivele judeţului Hunedoara prezintă numeroase cazuri de tragedii provocate de Armata Roşie care au tranzitat judeţul în toamna anului 1944 şi în 1945, toate documentate sub formă de rechizitorii. Dar diplomaţii ruşi n-au catadicsit să mai întrebe de istorici. Propaganda n-are nevoie de date factuale, ci de emoţii.

Drept argument împotriva „propagandei“ duse de „ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi“ ne este prezentat un ordin emis de „comandantul suprem“ I.V. Stalin, dar fără a ne specifica data exactă sau numărul acestui ordin:

„Ofiţerii şi ostaşi ai Armatei Roşii! Ne îndreptăm spre ţara inamicului. Fiecare trebuie să-şi păstreze stăpânirea de sine, fiecare trebuie să fie curajos... Populaţia rămasă în zonele cucerite, indiferent dacă este vorba de germani, cehi sau polonezi, nu trebuie să fie supusă abuzului. Vinovaţii vor fi pedepsiţi în conformitate cu legea marţială. În teritoriul cucerit, relaţiile sexuale cu sexul feminin nu sunt permise. Cei vinovaţi de violenţă şi de viol vor fi împuşcaţi.“

Textul nu este semnat, iar veridicitatea „ordinului“ emis de liderul sovietic este discutabilă. Niciun istoric nu fusese citat pentru a confirma sau infirma existenţa documentului.

Am căutat apoi, cu ajutorul moatoarelor de căutare, sursa decretului emis de Stalin după cuvintele-cheie în limba rusă: [противника, насилию, половые связи, будут расстреляны] şi am descoperit o serie de surse pseudo-istorice publicate pe site-uri, forumuri şi bloguri marginale, cum ar fi: Sovetnik.com, Russkaya semerka, Rambler, Ru-an.info etc. Povestea cu celebrul ordin al lui Stalin din ianuarie 1945 porneşte de la un „editorial de opinie“ al istoricului Elena Sineavkaya, cercetătoare a Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Rusiei,  cu titlul „Armata Roşie în Europa anului 1945“ publicat în nr. 2 din 4 mai 2012 al revistei de istorie „Obozrevatly-Observer“ (site inactiv), dar fără a oferi vreo sursă despre ordinul lui Stalin către soldaţii sovietici.

Ulterior, textul pseudo-istoric despre „bravul soldat sovietic“ este reprodus pe mai multe canale marginale, ajungând şi în presa controlată de stat, unde falsa naraţiune este preluată şi diseminată de diverşi editorialişti, cum ar fi textul editorialistului Sitnikov publicat pe Svobodnaya Pressa cu titlul „За насилие виновные будут расстреляны“... [„Pentru violuri vinovaţii vor fi executaţi...“ – rom.] în ianuarie 2013.

Mistificarea „crimelor Armatei Roşii“ este reluată mai târziu în februarie 2017 pe site-ul „Russkaya Semerka“ sub titlul „De ce ostaşii sovietici au fost acuzaţi de violuri comise asupra a 2 milioane de nemţoaice“ şi preluat pe 20 august 2017 de „Rambler“. De data aceasta, ordinul comandantului suprem Stalin din 19 ianuarie 1945 are şi numărul de înregistrare 229.

Am verificat şi ordinul emis de Stalin în ziua de 19 ianuarie 1945 cu nr. 229 pe site-ul Soldat.ru şi am constatat că acolo se vorbea despre „operaţiuni ale Armatei Roşii“ în Polonia, şi nicidecum despre instituirea pedepsei cu moartea asupra celor „vinovaţi de violenţă şi viol“ în „ţara inamicului“. Am verificat apoi şi celelalte ordine emise de comandantul Stalin în ziua de 19 ianuarie 1945 şi nu am găsit niciun paragraf despre „interzicerea violurilor“.

Cu alte cuvinte, documentul despre care vorbea istoricul Elena Sineavkaya nu este altceva decât un fals, folosit mai mult în beletristica istorică despre al Doilea Război Mondial, care nu poate fi demonstrat prin documente din arhive. Aceste „romane istorice“ sunt percepute drept „adevăruri incontestabile“ de către public, iar propaganda pro-Kremlin se foloseşte de asta.

Mai mult, pe 19 ianuarie 1945, trupele germane se retrag prin Polonia, încercând să reziste cu greu în faţa ofensivei Armatei Roşii. Atunci (12-17 ianuarie 1945) sovieticii reuşesc abia să ocupe oraşele poloneze Tarnow, Lodz şi Cracovia, dar fără a avansa semnificativ pe teritoriul Germaniei. Judecând şi după liniile frontului, un astfel de „ordin“ al lui Stalin ar fi fost lipsit de sens.

De la Vistula până la Oder: Ofensiva Armatei sovietice în Polonia 11 ianuarie – 2 februarie 1945. Sursa: HISTORY IN IMAGES: Pictures Of War, History , WW2

Potrivit Ambasadei Rusiei în România, orice „campanie anti-sovietică“ (a se citi orice material istoric despre crimele comunismului) ar avea origini fasciste. O astfel de naraţiune se bazează pe eroarea logică argumentum ad nazium (sau Reductio ad Hitlerum) – o strategie de argumentare eronată prin care poziţia oponentului este invalidată prin asocierea cu poziţii ale lui Hitler sau ale regimului nazist.

De asemenea, autorul/autorii postării utilizează un alt instrument al manipulării, şi anume sinecdoca – o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii (şi invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului. Aici, Ambasada Rusiei foloseşte sinecdoca, pentru a extinde sensul criticilor la adresa comportamentului soldaţilor Armatei Roşii pe teritoriile ocupate în al Doilea Război Mondial (caz particular) ca formă de manifestare a aşa-numitei „rusofobii“ utilizate des în strategiile de comunicare ale Kremlinului.

Postarea a dus la controverse şi reacţii negative atât în presa locală, cât şi la nivel oficial prin reacţia Ministerului Afacerilor Externe al României. Asta a ridicat reach-ul postării la un impact de peste 200.000 de vizualizări şi 50.000 de interacţiuni în doar cinci zile (28 decembrie 2018-2 ianuarie 2019).

Când propaganda devine imagine-simbol

Oricum, utilizatorii de internet au semnalat că poza utilizată de Ambasadă (Znamya Pobedy nad Reykhstagom realizată de Yevgeny Khaldei – de altfel, o imagine emblematică a victoriei sovietice în faţa Germaniei naziste, fusese trucată. Istoria consemnează faptul că în poza originală sergentul-major Abdulkhakim Ismailov, care-l sprijină de picior pe soldatul ce înfige drapelul sovietic pe clădirea Reichstagului, purta al doilea ceas pe mâna dreaptă. Unul dintre ceasuri s-ar putea să fi fost furat, ceea ce ar fi dus la condamnarea la moarte a soldatului, conform presupusului „ordin“ al lui Stalin.

Dar nu despre asta e vorba.

Pentru a îndrepta gafa, Khaldei a înlăturat ceasul lui Ismailov cu ajutorul unui ac, scrijelind cu atenţie poza.

Pentru mai multe detalii despre acest episod, recomand următorul video:

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, autorul fotografiei recunoscuse că imaginea fusese pusă în scenă, iar elemente din fotografie fuseseră trucate în scopuri propagandistice. Astfel, Khaldei adăugase mai mult fum pe fundal, pentru a crea o scenă mult mai dramatică.

Fotografia originală (stânga) fusese modificată (dreapta) pentru a-i înlătura cel de-al doilea ceas al lui Ismailov

La fel de neclară este şi referirea la un eveniment inexistent, şi anume la presupusa aniversare a 75 de ani de la „eliberarea“ României de către Armata Roşie. De fapt, nimeni nu ştie despre o dată precisă şi nici publicul din România nu serbează un eveniment care e instrumentat de Kremlin în scopuri propagandistice.

Astăzi, istoria a devenit un instrument util în promovarea naraţiunilor strategice ale Kremlinului nu doar pe plan intern, dar şi în afara Rusiei. Tocmai de aceea, istoria celui de-al Doilea Război Mondial nu mai face obiectul unor analize serioase, ci un amestec de date despre tehnică militară, soldaţi, emoţie şi pasiune.

Faptele reale şi discuţiile argumentate sunt acum irelevante. Ori pentru noua propagandă a Kremlinului, mult mai eficiente în comunicarea de acum sunt falsurile şi erorile logice, livrate publicului sub forma unui discurs naţionalist şi antioccidental.

Într-un final, cred că Ambasada Rusiei din Bucureşti a primit un ordin din partea Ministerului Afacerilor Externe din Moscova pentru a promova şi în România naraţiunea „mitului“ despre „crimele ostaşului sovietic“, mai ales într-o perioadă de sărbători (între Crăciun şi Revelion), pentru a ajunge mai uşor în presa mainstream şi a polariza în scurt timp anumite segmente ale societăţii româneşti pe teme controversate (chiar pe non-subiecte).

Cum au reuşit? Pur şi simplu au stimulat atitudinile negative ale românilor prin negarea memoriei sociale traumatizante a populaţiei. O practică mai veche a neonaziştilor din Europa care negau Holocaustul (vezi cazul David Irving v Penguin Books şi Deborah Lipstadt).

A fost un test pe care l-am trecut cu bine? Nu ştiu.

Cert e că astfel de „provocări digitale“ vor fi în continuare reciclate, mai ales în contextul apropierii alegerilor europene din 26 mai 2019. Fiţi vigilenţi.

*Nicolae Ţîbrigan este membru al Consiliului de Experţi LARICS.