Masacrul de la Săpoca. Declaraţie şocantă a suspectului principal: „Am văzut o păpuşă în pat şi am omorât păpuşa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani a atacat mai mulţi pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca, iar cinci dintre aceştia au decedat. Acesta i-a lovit cu un stativ metalic.

Opt persoane au fost rănite şi cinci şi-au pierdut viaţa, după acţiunile agresorului în vârstă de 38 de ani. „Am văzut o păpuşă în pat şi am omorât păpuşa“. Aceasta ar fi una dintre  declaraţiile celui care a săvârşit crimele de la Spitalul Săpoca, potrivit informaţiilor obţinute de Digi24

„Păpuşa“ ar putea fi bărbatul care sâmbătă noaptea, pe 17 august, a fost internat în salonul 206, unde era şi bărbatul agresiv. Angajaţii spitalului l-au aşezat în acelaşi pat, cu toate că ar fi fost altele libere, după cum a declarat ministrul Sănătăţii. Acel pacient este unul dintre cei cinci care au decedat. În plus, surse apropiate anchetei au afirmat că angajaţii Spitalului Săpoca au auzit zgomot în încăpere când bărbatul îi ataca cu stativul metalic pe pacienţii din al doilea salon, de la numărul 207.

Stativul metalic se afla chiar în camera agresorului, deşi ar fi trebuit lăsat pe hol. La un spital din apropiere, la Ojasca, de pildă, e amenajată o cameră pentru aceste instrumente. O altă informaţie importantă: unei asistente i-a fost frică să intervină, pentru că este însărcinată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite