E bine să ne bucurăm azi, că luptăm pentru Nicuşor de aproape zece ani şi că în ultimele zile campania contra lui ajunsese la cele mai mizerabile cote.

Pensionarilor care au votat PSD să nu le fie teamă, PSD nu va dispărea, pentru că interesele lor trebuie reprezentate. Dar se va reforma - o treime din oamenii lor au fost pe lista noastră neagră. Prea mult.

PNL, oricîţi primari a cumpărat, nu stă chiar aşa de bine. Poate se mai gîndeşte la metodele de a face politică- s-a salvat la Bucureşti ascunzîndu-se după alţii.

S-a plătit un preţ mare pentru victoria asta în înţelegeri şi alianţe, care va fi decontat începînd de foarte curînd.

Dar e şi un început pentru a construi ceva nou în jurul unui pol nou. Nu de către Nicuşor, că primăria îl va absorbi, ci de oamenii activi care se deziluzionau deja de USR-PLUS. E o ocazie să creeze ceva mai clar al lor, fără oportunişti şi sprijin obscur, în jurul lui Nicuşor.

Victoria e a lor, că şefii oficiali ai USR PLUS, Cioloş şi Barna, nu au făcut în mod real campanie pentru Nicuşor Dan.

Să nu ne iluzionăm: va fi greu, că numărul de oameni pregătiţi nu e mare, nici programele nu au fost de fapt la înălţimea cuvenită. Dar, în competiţia cu Voluntariul extins, nu avea totuşi societatea civilă din Bucureşti cum să piardă.

De asta, pînă la marile realizări în centuri şi autostrăzi, propun rapid ca Nicuşor Dan şi echipa lui să inaugureze cît de curînd buna guvernare bucureşteană, cu lucruri care vor dura mai puţin, dar pot schimba repede felul cum funcţionează administraţia oraşului.

Ele sunt:

1. Un portal de achiziţii publice cu toate contractele în format deschis cu statistici lunare automatizate pe indicatorii de risc (un Opentender. Bucuresti, precum cel european făcut de noi). SEAP e o bună bază de pornire.

2. O pagină de evaluare a tuturor serviciilor oferite de primărie, cu logare cu CNP-ul, prin care în timp real utilizatorii unor servicii să poată da note şi semnala cum funcţionează lucrurile.

3. Un referendum local cu marile alegeri ale oraşului, formulate clar: cum acomodăm numărul prea mare de maşini, ce facem cu pieţele şi aşa mai departe, ca indiferent ce urmează (taxe pe poluare şi altele), ele să fie dinainte aprobate de locuitorii oraşului – cei care se vor deranja să vină la vot. Oraşul nu a avut dezbatere în campanie, că nu a existat curajul alternativelor. Acum însă se va putea vorbi despre ce avem de ales şi trebuie să alegem odată.

Îmi declar conflictul de interese aici la sfîrşit, că SAR încă mai are procese în comun cu asociaţia Salvaţi Bucureştiul contra unora sau altora prin Bucureşti (şi nu, nu le-am făcut ca să luăm bani la împăcare). Zic ce am spus deja cînd s-a dus Monica Macovei ministru la Justiţie în 2005 şi aveam deja peste zece procese cu PSD: justiţia fiind independentă, simt eu că acum o să cîştigăm mai uşor procesele astea.