Aflu cu stupoare că preşedintele susţinut de mine în 2014, Klaus Iohannis, s-a prezentat, cu ce i-a mai rămas din susţinătorii din campanie (eram puţini şi atunci, acum s-a ajuns la vreo cinci, adică Oana Pellea şi Victor Rebengiuc), să lanseze România educată şi, odată cu ea, îndemnul să fie dat jos guvernul zilele astea, în pragul preşedinţiei europene şi, pe când dna Dăncilă era la dl. Jean Claude Juncker, să discute programul. Ieşirea sa a convins pe orice om de bună credinţă – vezi declaraţia lui Mircea Miclea, omul care a patronat raportul despre educaţie sub preşedinţia Băsescu, cel mai bun – că totul e făcut doar pentru campania electorală. De altfel Miclea nu era acolo şi nimeni reputat care a publicat vreodată ceva despre educaţie nu era. Nouă nu ne place educaţia, probabil, de asta ne-am făcut profesori universitari. Nici nu s-a circulat vreun draft pentru inputs, cum e obiceiul. Şi singura ştire a fost că şeful statului chiar încearcă, în preajma Crăciunului, să dea jos Guvernul, ceea ce nu i-a ieşit tot anul: în discursul despre educaţie s-a vorbit despre penali şi s-a refuzat semnarea numirii unor miniştri, ca să poată fi blocat guvernul. Dar nu numirea dnei Andronescu, pe asta a semnat-o fără probleme, deşi dna Andronescu e cea care subminase legea Educaţiei precedentă, cu intervenţii mai proaste sau mai bune, dar masive.

Klaus Iohannis nici nu s-a ostenit măcar să spună pe cine ar pune prim-ministru dacă ar da-o jos pe dna Dăncilă. La educaţia lui, el crede că trebuie să fie luat pe dăiboj, adică daţi-i voi jos şi pe urmă vă comunic eu voinţa mea.

Nici despre ministrul din umbră al Educaţiei nu s-a spus vreo vorbă. Demersul consensual pica din prima, că nu au fost ieri aliniaţi pe două rânduri rectori, sindicalişti şi şefi ai educaţiei din ambele tabere. O fi consens cu Oana şi Rebengiuc, plus Tudor Chirilă şi cine a mai rămas pe acolo. Dar pe ce?

În 2015, i-am prezentat preşedintelui pe Solomon Marcus, Nicolae Zamfir şi Radu Gologan, ca să ducem la alt nivel discuţia asta despre educaţie. Ultimul email al academicianului Marcus, înainte de a muri, către mine a fost să nu aşteptăm nimic de la oamenii politici, să reconstruim educaţia de la firul ierbii, cu copiii, practic, pentru că şefii de stat „nu sunt educabili”. Mi-a prezis că îmi pierd vremea şi va urma o dezamăgire.

Eu însă nu l-am crezut. În fond, am văzut toţi filmul de Oscar în care regele Angliei bâlbâit învaţă să vorbească cu un logoped, forţat fiind să ajungă pe tron mai devreme decât credea, înghiţindu-şi mândria şi complexele, dar cu succes. Se poate.

E cu putinţă KI să fi rezistat atâţia ani la sfaturile celor care îi spuneau că îi trebuie un ajutor ca să înveţe să vorbească, să pună pauzele semnificative, nu ca să cucerească populaţia, ci ca să nu distrugă orice mesaj ar da, prin decuplarea afectivă de conţinut, care dă impresia unui robot defect? Nu e nimic dramatic; limba e corectă şi face faţă dacă nu e pus să spună totalitarism şi din astea. Dar, pentru un preşedinte care se vrea al educaţiei, acest exemplu de dicţie e un dezastru, un elev de şcoală primară poate citi mai cu sens orice text al preşedintelui. Şi au vrut mulţi să ajute, ştiu. Nici nu se pune problema.

Poate fi educat cineva al cărui orgoliu e mai mare decât al unui rege, care nu admite că poate învăţa?

Şi care nu învaţă sau ar fi învăţat că un şef de stat nu spune singur că ţara lui nu e pregătită de preşedinţia Europei, că guvernul actual trebuie dat jos şi că el va candida la anul, şi asta când îi cere interviu o publicaţie despre priorităţile Preşedinţiei Europene. Păi acelea sunt despre Europa, nu despre România. Care e soluţia preferată de noi cu refugiaţii? Cu bugetul zonei euro? Cu provocările dintre ucraineni şi ruşi? Care sunt scenariile de Brexit preferate de noi? Ce facem cu scoţienii şi cu catalanii? E adevărat că eu nu am televizor, dar, dacă ţinea pe undeva şeful statului un discurs programatic cu miez, cred că nu îmi scăpa, l-ar fi publicat careva.

O fi fost eficientă lansarea asta cu educaţia-moţiunea măcar din punct de vedere electoral? A entuziasmat pe careva? E musai să îl realegem pe Klaus, ca să mai facă război civil din ăsta cu consensuri şi alte comportamente disociate? Eu nu cred că plagiatorul şi îndrumătorul lui de doctorat sau cei care au dat adeverinţe puşcăriaşilor de lux cum că au scris opere academice în puşcărie pot avea vreun consens cu noi. Consensul fusese ideea lui Klaus. Şi consens şi este: să nu se implementeze recomandările din raportul OECD sau ale noastre, din CUC. Să fie lăsată acreditarea să nu facă nici o diferenţă, ca şi cum nu ar fi. Şi dacă se taie vreo rentă cuiva – teste cu grilă, mai puţine manuale subvenţionate – să urle toată lumea, că e consens ca unii educatori să aibă rente şi educaţia să rămână cum a fost.

Cred că era mai reuşită lansarea dacă se ducea să pună gresie în toaleta unei şcoli din cele două mii care nu au – sunt şi pe aproape, prin Ilfov. Că ăsta era un gest, îl ţinea lumea minte. Avea concreteţe, claritate şi modestie, ceea ce ar trebui să transmită un lider celor care l-au votat. Dacă ar învăţa un pic care sunt aşteptările oamenilor de la el. Ieşea şi de un clip bun.

Sau aşteptările europenilor de la el. Nu ne place că suntem reprezentaţi de guvernul Dăncilă, în care destui membri nu par să aibă o bună pregătire europeană, dar, la cum învaţă şeful statului, e sigur măcar că el a fost educat cum trebuie pentru preşedinţia Consiliului? A admis că trebuie să înveţe? Păcat, mare păcat, Klaus Iohannis pe care l-am cunoscut părea un om modest. Dar, cum zicea Guşă despre Băsescu, li se întâmplă ceva când intră acolo şi, din ziua a treia, uită personalitatea cu care au câştigat şi devin needucabili şi de-a dreptul periculoşi. Nu ştiu de la ce grad de cultură încolo ai putea avea un preşedinte/o preşedintă care îşi păstrează normalitatea.

Îi puteţi trimite autorului comentariile dvs. pe România Curată