Acuzaţiile cu vacanţele erau minore şi stupide, ca şi cele cu spaţiul suplimentar adăugat la etajul şapte al apartamentului lui de bloc, pe care şi-l trecuse singur în declaraţia de avere, necitită de nimeni pînă nu s-a luat decizia strategică a sacrificării lui pentru a salva sistemul. Tot aşa cum nimeni nu „descoperise” că are unchi securist şi general USLA, deşi informaţia fusese publicată acum vreo zece ani de Horia Tabacu. Eu îl ţin minte pe Nistorescu în emisiuni vechi de ani de zile în care am fost împreună că vorbea mereu de Coldea ca de un aranjor şef. Nu îl pot regreta ca atare pe cel căzut azi, pentru că de cînd am încetat să îl sprijin pe Traian Băsescu am avut de luptat tot timpul cu încercările de subminare ale sistemului creat de el, care, profitînd de lipsa de caracter sau de alte defecte ale oamenilor, a trecut la o adevărată încercare de subminare a SAR şi de creare de dubluri ale mele, mai ales că absenţele mele lungi din ţară făceau treaba mult mai uşoară. Nu are sens să vă spun, că poate aţi observat singuri, ce armată de postaci a fost desfăşurată să pretindă că eu îl sprijin pe Victor Ponta numai pentru că îl tratam ca pe toată lumea, adică obiectiv. Armata asta nu era a liberalilor, că am avut cum verifica, deci nu mai rămîn alte posibilităţi. Strategiile acestor oameni le depăşeau cu mult în agresivitate pe cele ale lui Măgureanu din anii nouăzeci, şi au escaladat spre final, cînd aveam pe faţă procese cu ei (intentate de noi), dar agenţii lor de influenţă ajunseseră să mă ameninţe cu alte procese (făcute de ei), după ce le pierduseră pe toate cele dinainte, sau ne decuplau de pe online în timp ce se citea în direct la vreo televiziune ce publicam noi (despre ei). Nu mai vorbesc de filmatul opozanţilor la demonstraţii şi alte surse de aruncat banii, în vremuri în care ar trebui să se ocupe de terorism, nu de studenţi. Nu se mai punea problema unui serviciu discret dintr-o ţară democratică la unul care demite miniştri ca să li se semneze de către succesorii lor, nişte oameni de paie, fonduri europene pentru pus mîna pe datele personale ale tuturor, şi care intimidează oricare alte instituţii ale statului…

Dar să ne păstrăm distanţa. Chiar dacă am fost în relaţii de adversitate personală cu Mărgureanu (i-am deconspirat casele), cu Iliescu, cu Năstase, cu Băsescu, cu Gabriel Oprea, şi i-am văzut căzînd pe toţi (după ce am muncit la asta în cele mai ciudate alianţe şi împrejurări) nu am observat ca ţara să devină mai bună şi democraţia noastră să evolueze. De fiecare dată cînd am crezut că se va întîmpla a fost o iluzie. Nu avem de ce bea şampanie, nu doar că ar fi să o bem în acelaşi timp cu infractorii din spatele lui Ghiţă, dar mai ales pentru că nu ştim ce va urma. Pot cei şapte membri ai comisiei SRI, din care majoritatea au probleme de integritate, nu majore, poate, dar tipice pentru clasa noastră politică, aduce un regim nou? E cea mai mică şansă de a-l recupera pe Klaus Iohannis, pierdut de cînd i-au arestat pe consilierul lui pe securitate, la o lună după ce se instalase la Cotroceni, pentru ţara civilă? Pe scurt, hai să vedem ce fapte avem şi ce ar trebui să facă onor comisia ca să ne alegem şi cu altceva decît cu circul.

1. Faptul numărul unu este pozitiv, şi anume că SRI a colaborat cu organele de anchetă penală într-o manieră fără precedent, ceea ce a dus la creşterea exponenţială a eficacităţii anticorupţiei, şi la lichidarea culturii de impunitate din România. Cu Băsescu, Năstase, Ponta, Dragnea inculpaţi sau condamnaţi, başca nu ştiu cîţi generali MApN, se poate spune că suntem nr. 1 mondial la lichidarea impunităţii la oamenii de vîrf, şi de asta am ajuns un exemplu pe mapamond şi ne privesc de la argentinieni la ucrainieni cu ochi umezi, întrebîndu-se cum să facă şi ei. DNA nu putea singur, fără agenţi care au jucat roluri, filmat probe, creat situaţii, etc. Laura Ştefan mi-a povestit odată cum a trimis SRI un agent sub acoperire şef la poliţia de frontieră, s-a dus ăla acolo în costum de şmecher, s-a instalat la hotel şi i-a convocat să vină toţi să dea dreptul, toată lumea s-a înfăţişat şi i-a spus cam cît se ia şi cît e partea şefului şi după aceea i-a umflat pe toţi. Cam aşa mergea treaba.

2. Al doilea lucru pozitiv este că SRI a ajutat la lichidarea oligarhilor. Fără ei nu erau răzbiţi Voiculescu, Vîntu etc. Acuma, e adevărat că a fi oligarh în sine nu e ilegal, şi că toată povestea a pornit de la bătălii personale ale lui Băsescu, în primul rînd cu Patriciu, poate cel mai puţin vinovat dintre ei, dar oligarhii sunt un pericol pentru o ţară. Vîntu penetrase serviciile şi Parlamentul, şi aproape a dus sistemul financiar în colaps cu FNI. Voiculescu, în loc să zică mersi că nu îl mai întreabă lumea de banii Securităţii, a vrut să se facă vice prim-ministru. Iar SRI i-a urmărit pe toţi; după ce au scăpat de Băsescu s-au putut în sfîrşit ocupa şi de cei prieteni cu el, Sîrbu, pe care oamenii politici îl toleraseră ani de zile să nu plătească taxe, sau Cocoş, care prin nevastă controla guvernul Boc. Numai la Ghiţă, creatura lor, au mers prea departe, Ghiţă colaborase cu ei la detronarea celor dinainte, şi i-a tras la fund cu el, de asta invocă şi pe alţi oligarhi în discursul lui, îi răzbună pe toţi. Mecanismul prin care SRI, STS şi alte servicii fac achiziţii şi rolul firmelor lor în finanţarea partidelor, de exemplu, trebuie neapărat lămurit.

3. Al treilea fapt e negativ, şi anume e evident, chiar din exemplul Băsescu-Patriciu, că imparţialitatea anticorupţiei nu a crescut odată cu eficienţa. Au ascultat pe toată lumea, dar deciziile cu cine începem, pe cine luăm azi şi pe cine şantajăm pentru mîine au fost politice. Au făcut, deci, poliţie politică? E o întrebare întemeiată. Uneori cu Băsescu, conform propriei lui mărturisiri la un pahar cu Ghiţă, dar uneori de capul lor, aşa se pare. Unele dintre montajele lor, la care manipulau şi presa prin agenţii lor de influenţă, mi-au atras atenţia de la distanţă. Şansele ca dl. Marincea, purtătorul de cuvînt al SRI, să fi fost internat din întîmplare şi unic martor la nu-ştiu-ce, erau infinitezimale. Preşedintele Senatului, Tăriceanu, s-a dus să îşi ridice permisul înainte de ora deschiderii ca să fie aşteptat de camere de filmat, deşi nimeni de la coada de acolo nu îi făcuse vreun reproş. Judecătorul constituţional Greblă a fost umflat pe ceva minor după ce nu le-a aprobat lor o lege, după cum spunea Daniel Morar.

4. Au depăşit orice limite în materie de ascultare, cu zeci de mii de mandate pe an, şi multe pe siguranţă naţională, fără vreo legătură cu siguranţa naţională şi iniţial nici cu corupţia, după cum SAR a scris în raportul Freedom House Nations in Transit, citînd raportul lor anual. Or, a asculta pe un evreu doar pentru că e din Israel şi cine ştie ce complotează, ceea ce nu se va confirma, şi a-i face după aceea dosar că a dat o şpagă, e o porcărie. Din clipa în care am aflat că eu, unul din editorii raportului Freedom House în care era redesenat DNA, nu mai pot vorbi la telefon cu Monica Macovei, primul ministru care angajase un procuror şef la un concurs pe bune, ceea ce s-a întîmplat cam în al doilea mandat al lui Băsescu, m-am cam lămurit, că nu erau temeiuri să ne asculte pe nici una. Doar ca să afle chestiuni politice (la ea), care nu erau treaba lor, sau pur personale, la amîndouă. Ideea că nu aveam nimic de ascuns nu ţine. Oamenii pot avea poveşti medicale pe care le vor confidenţiale, sau pot primi telefoane de la alţi oameni care au încredere în profilul lor public şi le spun secretele lor. Nu se poate să fim ascultate doar aşa, cum făcea Securitatea.

5. Întrucît toate astea aveau nevoie de o bază legală, şi bază legală nu prea era, Legea nr. 51/1991, oricum o lege comunistă contra căreia am luptat la vremea ei, a fost completată de către CSAT prin decizii secrete, cum corect spun cei de la UNJR, ceea ce e neconstituţional şi reprezintă un precedent periculos pentru statul de drept, împiedicând cetăţenii să cunoască în mod real cât de extinse sunt competenţele unor instituţii ale statului. Aşa s-a ajuns la proiectul SII în care datele private ale tuturor sunt stocate de SRI pe servere Ghiţă cu softurile unuia găsit de CNSAS că a lucrat şi la Securitate, iar mai tîrziu şi finanţate prin proiecte europene ca să le facă interoperative.

6. Imperiul lor de business, la care le dădea dreptul legea din 1991, a produs personaje ca Tender, Condrea şi Ghiţă, adică cu o mînă produceau corupţie şi cu alta luptau cu ea. Cam greu să răzbeşti în felul ăsta. Din imperiul lor de business au creat sau cumpărat acţiuni în televiziuni sau agenţii de ştiri electronice, care nu îşi pot arăta adevăraţii proprietari din acest motiv, aşa cum le-am cerut. Or, presa lui Voiculescu e măcar pe faţă a lui, în vreme ce aici poate crede cineva că atunci cînd se fac campanii sau se filtrează comentarii asta e adevărat opinie publică. Nu. E artificială, o fabricaţie. Tot aici intră şi ONG-uri cărora le-au dat granturi, şi care azi îi apără. Că veni vorba, nu vă miraţi dacă pe pagina mea din România liberă îl veţi citi de azi înainte pe dl. Cumpănaşu, sau un altul dintre băieţii ăştia, reputaţi editorialişti independenţi toţi.

7. S-au amestecat nepermis şi dincolo de orice mandat în politica electorală şi formularea de politici publice, unde ar trebui să aibă un rol doar cînd e vorba de siguranţă naţională. Ei au decis în materie de cine va candida la preşedinţie, pe bază de analize proprii, sau ce politică se va face faţă de refugiaţi, scoţînd deciziile din domeniul transparent şi înşelînd astfel pe cetăţeni şi societatea civilă. Uneori chiar în interes propriu, ca la academiile lor securiste. Pe lîngă asta mai făceau diversiuni, demonstraţii şi şantaje de nu se mai poate. Am mai scris cum au fost ziua a doua şi a treia a manifestaţiilor de după Colectiv, unde agenţii lor îi dădeau jos de pe scenă pe demonstranţii pe bune, Doru Mărieş sau Andreea Petruţ. Şi-au numit oamenii consilieri peste tot, iar în guvernul Cioloş era plin de ei, pînă şi la nivel de secretar de stat, poate chiar ministru.

Şeful statului a numărat vreo 14 legi pe care ar trebui să le schimbe Parlamentul dacă e să avem mari schimbări la cele de mai sus. Nu aş vrea să rămînă cineva cu impresia că legile au foat neapărat parte din problemă, chiar dacă or fi parte din soluţie. Nimic nu era inevitabil, chiar cu legi proaste. Preşedinţii şi şefii comisiior de supraveghere au o vină în tot ce a fost, ca să nu mai spun de şefii SRI care au controlat cele de mai sus... Asta obligă pe comisia actuală să discute cu uşile deschise toate cele de mai sus, că ele au fost posibile tocmai datorită secretului. Dacă se mărginesc la a discuta vacanţe, dacă folosesc situaţia pentru a lovi în DNA, oricum eliberată de CCR între timp, sau dacă pur şi simplu închid uşile, valoarea acestei comisii va fi egală cu a celor dinainte, adică zero.

Puteţi comenta acest text pe România Curată