Alina Mungiu-Pippidi: Singura soluţie, înc-o involuţie?

Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile anticipate sunt o soluţie atunci cînd un partid de guvernământ îşi pierde popularitatea şi există alternativă. Dar cum asta nu e cazul la noi,  şi cum nimeni nu aştepta serios să se întîmple, cine se ascunde în spatele diasporei de subzistenţă? Cine cîştigă din haos şi violenţă, decît cine are nevoie să ţină electoratul mobilizat pînă la alegeri şi acel serviciu secret cu buget mai mare ca în Germania, abia tăiat, şi angajaţi peste tot?

O enormă maşină de manipulare, adesea văzută la lucru în anii nouăzeci de noi, cei care am trăit Revoluţia şi tranziţia din stradă, s-a revărsat zilele astea cu scopul manifest de a provoca alegeri anticipate. Alegerile anticipate, să o spunem clar, sunt o soluţie bună atunci cînd un partid de guvernământ îşi pierde popularitatea şi există o alternativă la el. Dar, deşi în demonstraţia etichetată propagandistic a „diasporei” erau toate partidele de opoziţie (mai puţin Dacian Cioloş, bravo lui, dar cum toţi oamenii lui erau acolo iată şi limitele lui, degeaba eşti personal decent dacă nimeni nu se ia după tine), această alternativă nu exista vineri, şi nici nu poate exista într-o zi de vacanţă parlamentară. Organizatorii reali ai manifestaţiei, cei care au promovat-o pe TV, online şi au umblat prin străinătate să strîngă şi cîţiva diasporeni să se ascundă după ei ştiau foarte bine că nu are cum să cadă nici măcar guvernul, darămite Parlamentul pentru că se străng cîteva zeci de mii de oameni într-o Piaţă. Şi atunci care a  fost scopul lor, dacă nu să ia puterea în noaptea de vineri 10 august? Şi nici să rezolve ceva, pentru că la o demonstraţie la care cererea principală este ”Plecaţi voi, ca să venim noi” nu ai ce dialoga şi cu cine?

Scopul lor a fost altul, şi acela a fost atins.

Scopul numărul unu a fost să creeze în presa străină imaginea că în România e o dictatură, astfel încăt deşi Dragnea şi Tăriceanu sunt înjuraţi la toate orele (ce să mai spun de Carmen Dan) în public, fără nici o amendă pentru nimeni, nici măcar de la CNA, să apară în gazetele pe care le citeşte Timmermans că nu există libertatea cuvîntului la Bucureşti. Dovada e un băiat cu muşchi de sepepist prezentat ca „suedez” care nu are libertatea să îşi scrie „M…PSD pe maşină”. Ce să mai vorbim, e mai rău ca în Venezuela. Şi inflaţia e comparată între cele două ţări, deşi una e de ordinul miilor iar cealaltă scade sub cinci.

Scopul numărul doi  şi cel mai constant al acestor oameni este să menţină starea de mobilizare electorală pînă cînd chiar or veni nişte alegeri. Analiza lor e că s-au pierdut alegerile din 2016, ca şi turul 1 din 2014 pentru că lumea şi-a arătat părerea despre alternativă nevenind la vot. Trebuie deci creată o enormă ameninţare la adresa democraţiei, o enormă radicalizare – cu preţul creării unei mase de manevră fasciste, de lumpeni şi huligani ai Internetului, dar şi ai vieţii reale, care vineri seara au făcut ce ştiu ei să facă, fiind conduşi spre acest deznodământ de propagandiştii lor de săptămâni bune, ca la viitoarele prezidenţiale să nu mai avem atîtea emoţii.

Trebuie deci montate provocări, cît mai multe provocări, ca pe urmă facem ca la Catalonia, strigăte că violenţa poliţiei spaniole justifică separatismul, şi că de ce s-a băgat poliţia cînd noi voiam să dăm guvernul jos. E win-win pentru cine le face.

Instrumentul a fost construcţia mediatică a unei  unice ”diaspore”, bună, muncitoare şi democrată din multele, foarte diferite care există. Ea a fost inventată ca să fie manipulată şi exploatată, şi planul e vechi, aparţine lui Viktor Orban, care dînd drept de vot maghiarilor din străinătate, cei care nu trăiesc pe pielea lor consecinţele politicii sale şi-a asigurat pînă acum vreo trei mandate. De pe timpul lui Băsescu se cerea ca diaspora să voteze cu telefonul mobil şi astfel să anuleze votul celor de acasă, care trăiesc cu partidele astea şi politicile lor. Concertul propagandistic de lins diaspora undeva a atins zilele astea paroxismul imbecilităţii, de la miliardele trimise acasă (dacă ar şti măcar să împartă şi să priceapă că orice cifră relevantă de acest gen e per capita s-ar vedea că suma trimisă acasă e de fix 59 de dolari pe an, conform estimării foarte aproximative a Băncii Mondiale, deci o sumă de nimic, avem o diasporă de subzistenţă, cum e şi ţara noastră) la cei 250 000 de copilaşi care bocesc că nu au părinţii acasă. Îţi vine să crezi că dacă dăm jos PSD nu or să mai bocească, sau că o să vină lumea înapoi, cînd majoritatea au plecat sub Băsescu, cînd asta era politică de stat, să gonim forţa de muncă excedentară (un ministru de interne al nostru, pedelist, s-a lăudat că nu mai avem jafuri armate că am trimis pe toţi borfaşii noştri în Occident). Numai în astea trei zile din urmă guvernele german şi italian ne-au cerut să ni-i luăm acasă. Iar noi în loc să separăm pe cei civilizaţi de cei necivilizaţi şi să ajutăm pe cei care muncesc şi respectă reguli, inclusiv în cursele de linie, facem elogiul lumpenităţii, o facem din marginală centrală. E vreun idiot care să creadă că eu am spus că toată diaspora, din care fac şi eu parte, e lumpendiasporă? Să ridice mîna! Cine are interesul să le unească? Noi? Nu cred….

Al doilea instrument e campania „Jos penalii”, care nu serveşte decît la mobilizarea electorală  continuă în defavoarea PSD, şi la nimic altceva, unu, că nu se pot defini penalii chiar aşa lesne (cîştigătorii campaniei noastre pentru un parlament curat din 2004, adică Remeş, Chiuariu, Vlasov, Elena Udrea nu erau penali în 2004, au devenit după ce demascarea penalilor PSD i-a adus la putere…), şi doi, că în România îţi trebuie o supermajoritate ca să reformezi Constituţia deci mai bine ar fi să iei întîi o simplă majoritate să cîştigi alegerile. Mobilizarea nu ar fi rea dacă nu ar consuma toată energia şi aşa puţină şi nu ar închide cercul vicios care sună aşa: Unii care nu reuşesc să cîştige alegerile, adică să ia în orice fel de alianţe 51 la sută strîng semnături să facă ceva mult mai greu şi care necesită o majoritate mai mare, adică să scape de adversarii lor schimbînd constituţia, în acest timp NU FAC CE AR TREBUI SA FACĂ, adică să construiască nişte partide care să îi reprezinte mai mult decît pe ei, cîteva mii de oameni, şi ca atare un corp profesionist şi educat care să succeadă PSD şi nu crează decît o alterntivă radical populistă, care nu arată mai bine ca PSD:

Şi iată aşa ajungem la nimic, adică la potenţialul opoziţiei.

Sigur, miile de oameni nevinovaţi care s-au dus cu copiii vineri seara nu au nici o vină pentru cele de mai sus, puse la cale de profitorii evidenţi, cei care cîştigă electoral, cu servciile secrete pe care le controlează, şi care au mii de agenţi acoperiţi în presă şi diaspora, avînd buget mai mare decît în Germania, tăiat la rectificare cu peste o sută de milioane. Sau au vreo vină? Oare discernămîntul, mai ales din partea unora care fac revoluţie în numele educaţiei şi meritocraţiei, nu e obligatoriu? De ce să te duci la o demonstraţie de trîntit guvernul cînd fiind om educat ştii că nu ai cum să îl trînteşti? For fun? Şi mai iei şi copiii, că mult or să înveţe din politică la un loc unde programul a evoluat de la Muie PSD la Moarte PSD? Eventual le pui rănile pe Facebook dacă îi calcă vreo maşină şi eşti lansat! De ce să îţi spui că nu contează lîngă cine demonstrezi, de ce să îţi spui că te reprezintă şoferul cu M…PSD şi să nu bagi de seamă că faţă de acum 13 ani (2004) sau 22 de ani (1996) cînd am reuşit să înfrîngem PSD, nu mai avem lideri  de societate civilă (cine conduce demonstraţiile astea? Unde e programul lor?), nu mai avem idei (unde sunt echivalentele de azi ale Contractului cu România din 1996, ale Cărţii Albe din 2012, etc?), nu mai avem politicieni şi am ajuns aliaţi cu SRI. Pe vremuri ne infiltrau mai ferit.

Involuţie pe toate planurile.

Dacă mai e nevoie de vreo dovadă indic articolul (unul din multele practic anonime) apărute zilele astea în exact acelaşi colţ stînga în exact acelaşi ziar care cu exact aceleaşi cuvinte mă făcea ”praf” pe 13 iunie 1990, ca o cale de a arăta minerilor (altfel ignoranţi) pe cine trebuie să caute. Cred că e destul să citiţi textul, cu inconfundabile citate din filme dinainte de 1990 şi să vedeţi poza. Cum se face că revoluţia democratică e condusă de aceşti securişti, care în absenţa României mari folosesc Realitatea TV şi presa online (Cosmin Guşă, cu umor involuntar, povestea zilele astea pe ecran că vorbind el înainte şi după 1989 cu şefii servciiilor secrete despre mine a aflat că „nu sunt ce par”, noroc cu şefii Securităţii că ne dau referinţe), şi a cui e vina că nu îşi pun asemenea întrebări oamenii aşa zis educaţi care merg în pieţe fără să mai ştie demult ce pot rezolva acolo?

A mea nu e. De asta, mulţumind tuturor pentru sfaturile de oportunitate pe care le primesc zilele astea că să îmi fie frică (de democraţi) şi să îmi văd de treabă, dat fiind că nu am de cîştigat sau de pierdut nimic din tărăşenia asta, îmi fac datoria să vă spun cele de mai sus. Ce le poate pielea, ştiu, pentru că din aprilie poliţia germană m-a informat, în urma unei plîngeri a mea pentru nişte crime electronice, că deşi sunt făcute de criminali, sunt criminali ciudaţi, care nu par să urmărească cîştigul financiar, ci numai hărţuirea şi că nu au prea mai văzut aşa ceva. Te cred! E vorba de serviciile democratice române şi de lumpenii lor de pe Internet, care au înecat România curată zilele astea în clipuri porno şi chemări la moarte.

Toate, în numele democraţiei, fireşte. Şi cum eu sunt profesorul de democraţie, nu mă mir că am ajuns inamicul public numărul unu în aceeaşi presă de acum 28 de ani.

* Întrucît se spune că marea preocupare a demonstranţilor e pentru justiţie şi a anticorupţie, îmi permit să linkuiesc ultimele două piese ale mele, una generală în revista Academiei Americane de Ştiinţă şi Artă Daedalus şi una despre cum România copie anticorupţia italiană care nu a dus nicăieri, în Journal of Democracy. 

Şi nu fiţi carne de tun zilele astea. De PSD vom scăpa cînd nu se vor mai ocupa ăştia care nu sunt mai buni. Poate chiar mai răi.

Puteţi comenta acest articol pe România curată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite