Alina Mungiu-Pippidi: S-a deschis sezonul la blestemat justiţia
După cum am scris de mai multe ori, dosarul politic 10 august nu avea cum să prindă aripi într-o ţară unde mai există independenţă judiciară, şi nici nu a prins.
A fost plasat întîi procuraturii militare, cea la care e mai uşor de dat ordine (care se finalizează cu dosare nule, ca Revoluţia şi Mineriada, pentru că instanţele independente nu iau aceleaşi ordine cu procurorii) şi pe urmă la DIICOT (celebri pentru invitarea populaţiei să nu ridice pungile de cocaină de pe plajele Mării Negre despre care nimeni nu ştia că există). Nu s-a dat rezoluţia care trebuie, ca atare preşedintele ţării, încurajat de presa sepepistă şi sereistă a atras atenţia că procesul trebuie luat de la capăt. Cu toate garanţiile privind independenţa procurorului de caz, procuroarea şefă a decis să se reia. Trebuia însă o instanţă care să valideze, aşa că, după multă ezitare, o judecătoare curajoasă de la Tribunalul Bucureşti a dat decizia inevitabilă, închiderea finală şi definitivă. După care s-au pronunţat cerînd intervenţie o sumă de analfabeţi ai statului de drept. Numele lor îl ştiţi, că pe baza presupunerii că voi, publicul lor, sunteţi o adunătură de cretini care iubeşte statul de drept dar nu e ştie ce e acela, au ieşit pe la televizoare – şefii de guvern şi de stat, plus paraşutiştii în funcţii Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand. Unii parlamentari PNL au cerut să intervină Inspecţia Judiciară, că ei cred că aceea rejudecă speţele. Premierul şi prezidentul au găsit un ţap ispăşitor, pe ministrul Justiţiei, care mai are ceva urme de jenă constiotuţională, drept pentru care a trebuit să i se dea ordin pe faţă să intervină. Intervenţia politică în justiţie e astfel cerută pe faţă în cazul tribunalelor, şi probată la procuratură – problema nu e că Iohannis a numit-o pe dna de la DIICOT, Hossu sau cum o chema-o, fără merit, ci că ea a întors un dosar când el şi-a manifestat public dezaprobarea, contra deciziei procurorilor de caz. Nu mai e vorba doar de Curtea Constituţională, dăm de pământ şi cu Tribunalul Bucureşti, care dacă nu era mereu corect sub PSD până în anul 2004, oameni ca mine sau mulţi ziarişti de opoziţie ajungeau la închisoare. Nu mai contează! Ori sunt cu noi, ori contra! Ideea unei cauze judecată pe merit e profund străină de cultura celor care au ajuns azi la guvernare. Când un judecător ca Dana Gîrbovan, care chiar a apărat independenţa Justiţiei, ajunge şefa unei curţi, iubitorii de justiţie din 2017-2019 devin isterici. Mult mai bun era unul scurt tuns care aproba pe bandă rulantă mandate SRI.
Înaintea acestor politicieni, numai Băsescu a mai călărit cu atâta succes şi oportunism cauza anticorupţiei şi integrităţii publice. Ca atare, nici o mirare că Elena Udrea şi restul familiei extinse a fostului preşedinte blestemă justiţia în termenii cei mai mahalageşti, acuma că i-a ajuns şi pe ei, deşi cu totul parţial faţă de ce au făcut. Cine se aseamănă se adună!
Ca să ne înţelegem, ce a murit şi nu poate fi resuscitat dacă nu călcăm statul de drept şi independenţa justiţiei în picioare este dosarul politic 10 august, cel în care se căuta condamnarea penală a şefilor că jandarmeria nu a reuşit marele şpagat de a extrage violenţii dintre cei care nu se delimitau de ei după ora la care mitingul nu mai era legal. Nimeni nu opreşte pe cine are cauze private (nu era violent şi a luat bâte pe spinare) să şi le judece, nu am nici o îndoială că ocupanţii taxiului care au fost traşi afară şi loviţi de jandarmi ar câştiga orice cauză civilă şi s-ar alege cu despăgubiri. Dar procese politice noi nu mai ţinem în România de mulţi ani, şi Iohannis ştie foarte bine. Dar cum să iei înapoi intoxicarea atîtor fraieri care chiar au crezut că diaspora organiza acea manifestare, şi nu guvernanţii de azi, care se uscau prin opoziţie, şi că aceea a fost represiune, şi nu o intervenţie cum poţi vedea în fiecare weekend la Paris? Trebuie să le spui ceva, şi e de speriat că poţi spune – Băi ministru al Justiţiei, intervino tu în justiţie! Şi nimeni nu bagă de seamă că e ceva anormal.
Mai grav, proiectul lui Cătălin Predoiu şi al SRI de a readuce ascultările pe bază de siguranţă naţională înapoi în procese de corupţie (că în rest executarea de către SRI a unor mandate judecătoreşti pe corupţie e normală) mă tem că merge înainte. Că unii se prefac că nu pricep că problema era că se aprobau la Titu pe bază de siguranţă naţională mandate de ascultare mai multe decât populaţia adultă, pe scurt, se crease un instrument general de trafic de influenţă (şi dosarele sunt oricum toate la SRI, care minte cu tupeu la presa străină nu sunt la ei – dar la cine?). Justiţia trebuie să fie independentă faţă de politic, faţă de militari (de asta procuratura militară s-a luat de la Armată, dar nu a servit la nimic, că justiţia a fost umplută de ofiţeri acoperiţi, sau a fost ascultată sistematic şi şantajată) şi faţă de interese private. Da, ultima nu e uşor de rezolvat, dar să dai judecătorii pe mina unor procurori atât de făţis subordonaţi puterii executive este evident o încălcare a principiului constituţional al separării puterilor în stat. Da, Inspecţia Judiciară şi SIIJ sunt amândouă suboptime, destul să vezi că IJ o poate ancheta pe Camelia Bogdan pentru reclamaţia lui Mugur Ciuvică (tot el i-a stricat reputaţia şi acum face plângere că reputaţia ei e proastă). Dar cum să le facem mai obiective şi mai eficiente fără să încălcăm separaţia puterilor în stat? Asta e întrebarea, pe care nu o pune nimeni. Taberele nu sunt interesate decât de putere. Iohannis şi serviciile vor o justiţie cum a lăsat-o Băsescu, controlată de serviciile secrete, pe care le controlează ei. Voiculescu şi ai lui vor o justiţie care să poată fi intimidată de televiziuni sau cumpărată la bucată. La mijloc sunt doar judecătorii, care fac ce pot. Cu procurorii, să nu ne amăgim. Unde nu e ordin, nu fac nimic.
A mai trecut un an şi CEDO iarăşi a publicat statisticile anuale. Cu ultimul an inclus, suntem în continuare ţara care conduce nu doar între membrii UE, ci dacă judeci pe cap de locuitor, nu cifre absolute, între toţi semnatarii Convenţiei (care includ ţări nedemocratice ca Rusia sau Turcia) la condamnări pentru procese neechitabile, la număr de plângeri totale şi plângeri noi, la lipsa de reparaţii adecvate. Vorbim cumva cum îndreptăm aceste încălcări de fond ale drepturilor românilor? Deloc. Numai despre cum ne băgam duşmanii la închisoare, deşi destul să vezi câte condamnări luăm pentru rele tratamente în închisoare. Şi Udrea o să câştige contra statului pe asta.
Dar asemenea mari probleme nu pot fi rezolvate de partidele din România, toate reformele de după 2006, nu doar cele ale PSD din 2017 având ţinta prost mascată de a interveni în justiţie. Ca atare, mai bine le lăsăm nerezolvate dacă acesta e preţul. Şi nerezolvate vor rămâne, dacă societatea civilă pe domeniul justiţiei rămâne anexa puterii şi serviciilor, cu şcolile de drept şi baroul slăbite de corupţie sistematică şi perenă, fără o arenă de dialog public unde asemenea dileme să fie mediate şi eventual soluţionate.
Rămâne blestemul tradiţional.
Se încarcă comentariile...
