Alina Mungiu-Pippidi: De ce referendumurile nu sunt democratice
În Europa, referendumuri, la ora asta, nu convoacă decât populiştii şi faima referendumului nu a fost niciodată mai proastă între specialişti.
În istoria unor ţări fără tradiţie democratică, precum a noastră, nu au fost niciodată referendumuri pozitive: Antonescu şi Pinochet, printre alţii, le convocau ca să se menţină ei în fruntea statului prin plebiscit (se vota da sau nu, la vedere), iar Constituţia noastră, cum puteaţi afla din teza mea de doctorat, Românii după ‘89, a fost confirmată oficial de o minoritate ignorantă (care a spus în sondaje că nu ştie ce e în ea).
Ar fi bine ca rezultatul referendumului inutil şi stupid de azi să încheie, şi la români, acest apetit deschis de liderul populist Traian Băsescu, pe când nu mai avea alte idei, şi să înţelegem că există alte căi de a consulta oamenii pe bune într-o democraţie europeană, lăsând referendumurile lui Chavez şi alor săi. Democraţia europeană este şi nu poate fi decît reprezentativă, din aceleaşi motive pe care le-a expus în secolul al XIX-lea John Stuart Mill (pentru cine nu are ediţia română, iată textul integral aici), plus motivele speciale europene: suntem o confederaţie de naţiuni, suveranitatea noastră e împărţită între noi toţi şi nu o poate confisca nimeni, de exemplu poporul francez sau poporul olandez când votează să nu se mai lărgească Europa (aşa voia şi partidul dlui Weber – căruia iresponsabilii politicieni români îi dau apă la moară în Parlamentul European – să oprească intrarea în Europa a României şi Bulgariei, că bavarezii lui nu ne voiau).
Nu democraţia directă de tip populist e cea europeană, în care întrebi pe toată lumea despre subiecte speciale (vă reamintesc că sunt ţări unde o majoritate spune că se învârte soarele în jurul pământului!!!), sau unde recurgi la instinctele umane cele mai de jos (vă reamintesc că cea mai de succes şi definitorie campanie internaţională europeană a fost cea pentru abrogarea pedepsei cu moartea, în ţări de pe cinci continente), ci o democraţie reprezentativă care combină partide reprezentative (în anii şaizeci în Europa democratică, de exemplu în Germania de Vest, circa 30 la sută dintre adulţii cu drept de vot erau membri de partid; problema noilor democraţii este că nu au, ca la noi, nici patru la sută) cu consultarea permanentă a grupurilor interesate (cei care suferă consecinţele unor legi potenţiale; nu trebuie să-i consulte pe bucureşteni pentru ceea ce-l priveşte pe un ardelean, de exemplu, şi nu prea văd rostul pentru care să fie consultaţi unii nici în chestiuni private care ţin de viaţa altor oameni). Altfel, cum excelent a scris Marko Bela zilele astea, după homosexuali urmează avortul, şi după aceea pedeapsa cu moartea, dat fiind că există întreprinzători ai răului foarte activi.
Democraţia reprezentativă traversează o gravă criză de încredere, dar soluţia e să o facem mai reprezentativă şi mai inclusivă, nu să aducem domnia gloatei şi a instigatorilor gloatei, mai ales că acestea au un instrument fără precedent în Facebook, ceea ce într-o ţară fără capacitate de autocenzură, ca a noastră, duce la o Românie Mare de tip vadimist, generalizată pe post de opinie publică pe Internet.
Una dintre legile de bază ale psihologiei sociale este că suma membrilor unui grup este inferioară fiecărui membru luat în parte, şi afectiv, şi cognitiv. Referendumurile sunt unanim detestate de orice om cu carte din Europa, pentru că sunt vehiculul care-i transformă pe oameni în haite, deschid uşa doar la simplificări şi discriminări, fie că e vorba de căsătoria homosexualilor sau de definirea altora ca penali.
Cei care v-aţi opus din motive de oportunism politic la acest referendum, fiindcă aveaţi impresia că va câştiga PSD, staţi liniştiţi, şi referendumurile plănuite de voi sunt la fel! Iar cei care vă prezintă drept mari soluţii transpunerea în fapt a unui Parlament cu mai puţini membri sau orice schimbare constituţională ştiu şi ei că astea nu rezolvă nimic, sunt doar cârpa roşie pe care v-o flutură sub ochi aşa cum procedează toreadorul cu taurul, ca să-l înjunghie mai bine. Gândiţi-vă mai degrabă cu ce seamănă povestea asta, a unor oameni cărora li se prezice un cutremur care nu se petrece, dar ei continuă să-l urmărească pe demagog – abia asta le captează atenţia – dacă nu cu un experiment de genul celor pentru care pledează „vinovat“ Cambridge Analytica şi Facebook zilele astea?
O lucrare publicată chiar de Facebook arată că reţelele sociale favorizează expunerea selectivă (ne ferim de fapte care ar putea contrazice prejudecăţile noastre) şi partizanatul agresiv. Dacă vă pot da un sfat, închideţi-vă conturile social media şi aplicaţiile care vă selectează sursele de ştiri, pentru că sunt forme de manipulare şi automanipulare pe faţă (în aceeaşi lucrare Facebook se dovedeşte că un cetăţean luminat e unul care citeşte ştiri politice pe Internet, nu pe Facebook, şi din surse cât mai diverse!). Folosiţi Facebook doar pentru familie şi prieteni şi lăsaţi-l în rest trollilor, care l-au colonizat, să îşi facă acolo referendumuri în care să dea zilnic premiul Nobel lui „M… PSD“ şi nu „Sentimentului românesc al fiinţei“. Altfel o să credeţi, chiar şi după referendumul eşuat, că l-a fraudat PSD, iar după ce o să-l aresteze pe Dragnea, că trăim tot în dictatura lui.
Referendumurile pot ucide o democraţie pentru că oamenii politici, deşi ştiu mai bine decât poporul, multe lucruri, dau înapoi când îl văd adunat (uitaţi-vă, deşi eu am scris clar de trei săptămâni că lumea nu va veni la vot, cât de laşi au fost şefii de partide, şi PSD, şi cei opuşi PSD, cei de la PMP şi de la PNL şi chiar şeful statului, pentru că s-a creat o situaţie în care nici un politician nu îşi mai putea permite să nu joace un joc care a pornit de la Putin şi planul lui de a demasca Occidentul ca fiind în decădere din cauza drepturilor date homosexualilor). Iată-i ce caraghioşi, pe de o parte demascau PSD şi pe Dragnea, pe de alta s-au dus toţi la vot la referendumul lui, într-o întrecere pentru favorurile BOR (felicitări cui nu s-a dus)!
Fiecare votant are dreptul la ideile şi valorile sale şi vrem să îl auzim. Dar nu pe calea haitei sau educat de trolli, nu prin intermediul unui grup, ci prin vocea sa proprie. Referendumul nu e o bună unealtă democratică la nivel naţional şi european (rămâne util pentru a consulta populaţia unui oraş, deşi şi acolo eu aş prefera alte forme de consultare; mai degrabă la un sat merge, ne strângem toţi ca Moromete şi ai lui la crâşmă şi ne consultăm).
Arta reprezentării şi consultarea populară cu sens sunt complicate, dar asta e democraţia, le învăţăm împreună. Scurtăturile sunt periculoase rău: încă nu a trecut suta de ani de când un număr important de democraţii europene (Italia, Germania, Spania) au cedat, şi nu tancurilor ruseşti, unde nu are nimeni ce face, ci în faţa unor demagogi care au ştiut să mobilizeze poporul contra partidelor corupte, a evreilor, străinilor şi homosexualilor. Mai încet cu demagogia, măi fraţilor, mai staţi o tură şi vedeţi-vă de familia voastră, mai ales dacă vă e la toţi aşa dragă.
P.S. Un documentar despre referendumuri în UE puteţi citi în acest dicţionar Oxford.
Se încarcă comentariile...
