Alina Mungiu-Pippidi: Demisia lui Iordache. Pe urmă vedem cum stăm cu anticorupţia

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi e profesor de studii ale democraţiei la Berlin, expert pentru Consiliul Europei şi preşedinte al Societăţii Academice din România (SAR)
Alina Mungiu-Pippidi e profesor de studii ale democraţiei la Berlin, expert pentru Consiliul Europei şi preşedinte al Societăţii Academice din România (SAR)

Pe vremea cînd OUG 13 nu dezincriminase legiferarea în interesul unei părţi private chiar dacă aveai o legătură cu aceasta, deci te aflai în conflict de interese, parlamentarul Iordache, cu ajutorul unor colegi din PSD şi PNL, a promovat în 2013 o lege comandată de însuşi plătitorul lui şi beneficiarul legii, Mihai Vlasov, de care fusese plătit cu 115.000 euro.

Mihai Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a luat doi ani pentru asta, după ce fusese ridicat datorită unui flagrant cu o mită mult mai mare.

Nu e clar de ce Florin Iordache şi ceilalţi au scăpat cu doar nişte declaraţii la proces. În fond, legea au trecut-o ei, nu Vlasov.

Nu e clar de ce nici o comisie de disciplină sau etică a Camerei nu a discutat cazul. Măcar trei parlamentari erau sau fuseseră pînă recent pe statul de plată al beneficiarului.

Dar cînd s-a întîmplat ca o comisie de etică să discute cu parlamentarii situaţia conflictelor lor de interese, cerîndu-le să le rezolve înainte să facă cineva o plîngere la DNA? De ce au parlamentarii zeci de procese cu ANI, în care se apără cu tot felul de subterfugii, dacă nu pentru conflicte de interese vădite, ca nepotismul?

Dnul Dragnea a zis că PSD vrea şi el anticorupţie, dar nu aşa. Aşa cum? Adică să lăsăm pe toată lumea să fure, să prindem după aceea pe cine putem – că dacă fură aproape toţi, cert nu avem capacitate să îi arestăm pe toţi, şi să îi punem pe ăia pe care îi prindem în închisori din ce în ce ma înghesuite, că asta e anticorupţia românească, prinzi tot mai mulţi hoţi, dar furturile nu scad. Dl. Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi, zice şi el că a rămas cu aşa de puţini bani în bugetul de anul ăsta că va trebui să dea afară inspectori de la Curtea de Conturi, instituţie care „deranjează pe toată lumea”.

Sunt cu totul de acord cu aceşti domni, deşi i-am tot pus pe lista neagră şi am tot avut procese cu ei, ba dlui preşedinte al Curţii de Conturi i-am poprit şi salariul la un moment dat (ce ţară). Trebuie o anticorupţie mai eficientă, una în care dl. Iordache să nu mai poată legifera cu dedicaţie pentru şefii săi şi contra interesului public.

Deocamdată, însă, a făcut-o de două ori, şi nu mai poate scăpa şi a doua oară. Dnul Iordache trebuie să demisioneze din minister, din Parlament şi din partid, şi să nu mai facă niciodată legi. Nu îmi fac griji pentru el. A pus deoparte destul, iar nevastă-sa are pensie de 12.000 de lei pentru puţini ani de împărţit justiţie la Caracal. Cazul ar merita în sine o investigaţie, cum se poate cineva pensiona înainte de 50 de ani cu o asemenea pensie şi dacă nu ar trebui să ne judecăm toţi la Caracal, unde justiţia e probabil de 12 ori mai bună, fiind plătită de 12 ori salariul mediu.

După ce pleacă dl. Iordache, poate discutăm un pic unde suntem cu anticorupţia asta, dacă nu putem opri pe parlamentari înainte să facă porcării, de exemplu. Eu scriu cu multă vreme înainte să daţi voi ordonanţa 13 că palierul administrativ al anticorupţiei, şi nu cel penal, trebuie întărit, dar toate guvernele l-au tot slăbit. Dacă s-a ajuns cu toate în penal, e că doar penalul funcţionează, pînă la blocajul din închisori.

Ca să se aşeze cineva cu voi la masa asta rotundă, însă, Iordache şi complicii trebuie să dispară complet şi definitiv. Faceţi un gest să ne arătaţi că aţi înţeles că nu sunteţi partidul unor asemenea oameni şi asemenea politici.

Altfel nu vă văd bine, că nimeni nu se poate lupta în acelaşi timp şi cu marea masă a celor furaţi, şi cu serviciile secrete cărora le tăiaţi bugetul, şi cu presa externă, pe baza căreia acţionează cancelariile străine indiferent cine e la putere, că acolo presa înseamnă opinie publică şi votanţii sunt sensibili la subiectul corupţiei.

Vedeţi, eu nu fac parte din cei care cred că ţara va fi curăţată penal, că nici o altă ţară nu a reuşit pe calea asta, dar asta nu înseamnă decît că trebuie să faceţi mai mult în alte zone. Discuţia asta cînd o purtăm pe bune? Cînd nu eraţi forţaţi nu se putea. Acum însă veţi fi forţaţi. Şi iată de ce.

România e pe locul 66 global la independenţa justiţiei, dar 111 la favoritismul în decizia guvernamentală, şi 112 (din 140) la încrederea în oameni politici. La risipa fondurilor guvernamentale sunteţi la 114, şi la diversiunea coruptă a fondurilor sunteţi la 97[1]Asta face ca practica voastră guvernamentală de fiecare zi să fie de două ori mai puţin performantă decît justiţia. Din două, una: ori distrugeţi justiţia şi o aduceţi unde era acum doisprezece ani, cînd şeful SRI de atunci folosea o maşină data de un oligarh, iar şefii comisiei juridice erau de facto aranjori de sentinţe la Înalta Curte, ori schimbaţi practica guvernamentală. Pentru că lumea e de partea justiţiei în treaba asta. Lumea vrea să vă schimbaţi, mandatul pe care l-aţi primit în decembrie nu e să e întoarceţi ţara sub senatorul Voicu şi compania.

Sigur, nu trebuie să fiţi discriminaţi de justiţia asta, şi aici noroc cu ONG-urile aşa zise Soros, că dacă nu ar fi ele nimănui nu i-ar păsa de echitatea şi imparţialitatea proceselor, nu s-ar fi găsit nimeni să remarce că nici voi, Tăriceanu şi Dragnea, nu trebuie să fiţi hărţuiţi cu inculpări de nimic, şi dacă nu ar fi ONG-urile astea nu ar face nimeni plîngeri la OLAF contra SRI. Şi, da, e regretabil că manifestanţii nu au avut şi un afiş cu Vrem DNA fără SRINu mai vrem condamnări pentru corupţie pe mandate de siguranţă naţională, şi Nu mai vrem firme SRI care să susţină presa aşa zis liberă şi independentă. Cine ştie însă, poate ar fi avut dacă nu luaţi voi centrul scenei cu maestrul Iordache şi teatrul lui de păpuşi cu sfori fosforescente.

Aşa însă, aţi adunat energie civică pentru anticorupţie pe zece ani (vă mulţumim). Aţi creat un val de furie care nu o să dispară pînă nu puneţi umărul să trageţi ţara de la rangul o sută şi mai jos sus, la 66, unde e justiţia deja, deci la de două ori mai bine. Cum? Vorbim după ce pleacă dl. Iordache, inclusiv cu dl. Văcăroiu, dar nu e nici un mister. E de treabă însă.

Aveţi – sau aveaţi – un mandat popular de aproape şaizeci la sută. Alegerea voastră e ca atare una simplă. Călăriţi chiar voi valul ăsta, sau o să fiţi înecaţi de el.

Berlin, 5 februarie

[1] http://www3.weforum.org/docs/gcr/2015-2016/ROU.pdf

Puteţi comenta acest text pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite