Alina Mungiu-Pippidi: Danileţ se duce după Camelia Bogdan

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Una din ultimele redute ale suveranităţii naţionale în Europa e reprezentată de ierarhia superioară din domeniul justiţiei.

Curţile Constituţionale din Polonia, România şi mai ales Germania dau fiori la Bruxelles prin accese de independenţă care merg pînă la a proclama în feluri diferite, dar pe fond similare, suveranitatea dreptului naţional faţă de cel european. Consiliile magistraturii, care capătă mult mai puţină atenţie, sunt şi mai problematice. Dacă UE, în noua dominanţă a statului de drept, se amestecă în organizarea judiciară, ceea ce era cam de neconceput acum zece ani (şi pe bună dreptate, date fiind diferenţele dintre sistemele francez, german şi englez, ca să numesc doar trei, care indică net că nu poţi avea un singur standard de organizare al justiţiei în Europa), UE riscă să intre în coliziune directă cu magistraţii, pe fond proeuropeni în multe ţări, dar pe detaliu apărători fermi ai regulilor lor de castă şi organizare. Care sunt naţionale şi adaptate intereselor şi valorilor lor. Cel mai vechi CSM din Europa, cel italian, a fost adesea paralel sau contra ideologiei europene în materie de justiţie, pentru cine urmăreşte chestiunea, şi în general conservator, încercînd să păstreze, şi nu să schimbe, felul în care se desfăşoară lucrurile.

CSM-ul nostru a evoluat mult de la primul CSM, dar rămîne şi el un bastion conservator din multe puncte de vedere. A apărat justiţia de atacurile lui Liviu Dragnea nu atît din eroism, cît din aceeaşi tendinţă de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Asta nu merge prea bine acolo unde schimbările sunt necesare, pentru că noi încă nu am reuşit să rezolvăm nişte probleme, deci status quo-ul nu e dezirabil, cum stă cazul cu disciplina şi integritatea magistraţilor. Cine citeşte motivaţiile Inspecţiei Judiciare, cum am făcut-o eu în ultimul caz al Cameliei Bogdan e îngrozit de calitatea actului. Discutăm de SIIJ de dimineaţa pînă seara, dar Inspecţia Judiciară arată că problema e mai mare, calitatea actului controlului şi sancţionării judecătorilor e foarte proastă. Deşi există recomandări GRECO bune în acest sens, ele presupun nişte reforme destul de rafinate, cum ar fi crearea unor standarde şi indicatori de performanţă clare şi obiective, treabă la care românii eşuează în general în administraţie, lăsînd loc arbitrariului şi duşmăniilor personale.

Cristi Danileţ, un neobosit activist judiciar ştie foarte bine cu cine are de-a face. Nu e la primul conflict. Nonconformismul e ce poate fi mai dezagreabil pentru CSM, şi de altfel pentru casta judiciară în general. Apariţia mediilor sociale e o provocare pentru un mediu îngheţat, care se exprimă cu economie şi convenţional prin definiţie. Camelia Bogdan irita că dădea declaraţii prin seminare, că judeca mai repede cazurile, că ieşea din rînd, de asta unanimitatea uluitoare cu care s-a judecat că în fond nu respectă standardele profesiunii şi nu are o imagine corespunzătoare unui judecător. Danileţ sare peste limite care există în multe ţări prin postările lui aşa zise de viaţă privată, pe care nu se ştie de ce ţine să o facă publică. Tik tok nu e privat, cum nu sunt private nici Facebook sau Instagram. Exprimările magistraţilor pe mediile sociale sunt în general puţine şi bine măsurate. Şi în California iei sancţiuni dacă exprimi opinii politice (la care ca persoană privată ai dreptul) pe social media. Judecătorii ţin la imaginea lor conformistă şi imparţială, şi se poate argumenta că face parte din necesarul pentru încrederea în justiţie ca publicul să vadă judecătorul pe un piedestal.

Evident că nonconformismul poate fi doar un pretext. Camelia atacase direct conflictul de interese la un coleg judecător (al cărei soţ era notarul lui Dan Voiculescu), de aici scandalul, această auto-reglementare e slabă sau inexistentă şi lovind în ea (într-un caz unde avea clar dreptate), ceilalţi s-au apărat pe sine. Danileţ a fost destul de unilateral în lupta pe justiţie (de partea DNA, fără rezerve pentru ascultările de masă ale SRI) şi asta a alienat pe mulţi magistraţi, care nu vor să fie urmăriţi de SRI. Percepuţi drept corpuri străine, au fost amîndoi excluşi.

În sine, găsesc uluitor arsenalul sancţiunilor de la CSM. Parcă nu există decît excluderea, nu avertismente sau alte forme moderate de sancţiuni. Asta  arată că teoria mea, aceea a corpului străin,  explică bine aceste situaţii. Nu e o conspiraţie a PSD. Sigur, PSD sau Dan Voiculescu au aplaudat dar nu au influenţa să obţină excluderi în unanimitate. Ele au loc pentru că activişti ai schimbării judiciare ca Bogdan sau Danileţ chiar sunt percepuţi drept corpuri străine şi sistemul abia aşteaptă să scape de ei complet şi definitiv, pentru că sunt o ameninţare la status quo. Pe fond, ştim cu toţii că e un mare preţ de plătit pentru afişarea unor standarde de comportament diferite de grosul unei profesiuni.

Bogdan şi Danileţ sunt amîndoi oameni admirabili, care fac multă muncă voluntară şi sunt angajaţi pentru schimbare. Comisia Europeană îl va apăra pe el mai mult decît pe ea, că ea atacase şi masoneria, pe SIE şi pe SRI, deci îşi alienase toate taberele. Dar Comisia Europeană nu are nici un fel de puteri în acest domeniu, deşi zilnic şi le întinde prin activism propriu (declaraţii de purtători de cuvînt, etc). Revine ÎCCJ, unde Bogdan a cîştigat la prim suspendare contra CSM să echilibreze situaţia. Ar fi mai bine ca acest scandal să fie şi ocazia unei discuţii pe fond despre standardele comportamentului judiciar şi calitatea actului de control. Facultăţile de Drept şi Institutul Naţional al Magistraturii ar putea convoca lumea la această discuţie, demult amînată. Lumea judiciară trebuie să priceapă că dacă ei nu discută pe fond şi nu îşi rezolvă problemele, politicienii se vor simţi mereu tentaţi să intervină. Eu nu am nici o îndoială că Bogdan şi Danileţ se vor întoarce în magistratură după deciziile finale ale ÎCCJ. Dar să nu uităm că Bogdan a fost exclusă de două ori şi i s-a şi transmis că va mai fi exclusă indiferent de ce decide ICCJ. Dar cum pe durata excluderii judecătorii sunt prezumaţi vinovaţi şi nu mai pot să îşi facă meseria (ce diferenţă faţă de oamenii politici, care sunt prezumaţi nevinovaţi – cît de constituţională poate fi treaba asta?), suspendarea e o armă eficace de a-i elimina. Ne trebuie nişte schimbări de fond ca să avem şi standarde, dar şi sancţiuni care să nu mai arate ca o vînătoare primitivă de ţapi ispăşitori şi să dăuneze mai mult imaginii justiţiei decît actele iniţiale de nonconformism ale unor magistraţi.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite