Alina Mungiu-Pippidi: Cum citim statisticile despre pandemie

Publicat:
Ultima actualizare:
Nu ştim, precis, nici cât de contagioasă e boala, nici cât e de mortală,
Nu ştim, precis, nici cât de contagioasă e boala, nici cât e de mortală,

Suntem asaltaţi de ştiri zilnice despre numărul de infectări şi de morţi. Ce înseamnă ele? Ştim că nu ştim destul despre virus, dar cât putem înţelege din aceste cifre şi ce valoare au ele? Un foarte scurt ghid urmează.

Lucrurile importante la o boală infecţioasă sunt prevalenţa (proporţia dintre numărul total de cazuri şi totalul populaţiei) şi mortalitatea (proporţie decese la unitate populaţie/timp). Ca atare, numărul de infectări şi de morţi sunt relevante, dar şi insuficiente. Ca să le calculăm, ne trebuie populaţia totală, cea expusă şi cea contaminată. Şi pe acestea nu le ştim. Testările variază de la ţară la ţară: în Germania, 500.000 pe săptămână; în România nu s-au făcut per total poate nici 50.000. Totalul celor infectaţi ne scapă cu desăvărşire la rate mediocre de testare. Cu alte cuvinte, nu ştim, precis, nici cât de contagioasă e boala, nici cât e de mortală. În singurul studiu în care populaţia era controlată perfect, un studiu al celor repatriaţi din Wuhan din jurnalul medical Lancet, de cel mai mare prestigiu, rata mortalităţii era de patru ori mai mare decît a gripei, dar totuşi în jur de unu la sută. Asta nu se compară cu peste zece la sută în Spania şi Italia - este clar că sunt mult mai mulţi infectaţi în aceste ţări decît cei diagnosticaţi, de asta numărul de morţi pare uriaş.

Ca să citim cu sens aceste statistici şi să nu ne speriem degeaba, recomand paginile celor de universitatea Johns Hopkins sau de la OMS, care au datele esenţiale - prima dată a infectării, care serveşte să calculăm expunerea la infecţie a populaţiei (cu cît mai veche o infectare documentată, cu atît mai multe cazuri ne putem aştepta să găsim), numărul de cazuri confirmate, numărul de vindecări şi numărul de morţi. Nu au testele, pentru că ţările nu le raportează corect. Ca să comparăm două ţări, ne trebuie deci să luăm un interval de timp comparabil -să zicem o lună de la primul caz depistat- numărul de morţi, numărul de infectaţi şi numărul de vindecări în acel interval. Numărul de infecţii ar trebui corectat cu numărul de teste, pe care nu le avem, de asta morţii, ca estimare sumară, per rata populaţiei totale, sau raportul dintre morţi şi vindecaţi sunt indicatori de folos pentru cum stă fiecare ţară în parte, chiar dacă o mortalitate estimativă cît de cît aproape de realitate e greu de calculat.

Germania sau Coreea de Sud sunt excepţionale deocamdată, primul lor caz nu e mai recent decît în Italia, dar au puţini morţi şi multe vindecări, la o rată mare de infecţii. Curba e diferită, în Coreea epidemia pare pe sfîrşite deja, în Germania numărul de infectări şi de morţi s-a dublat în ultima săptămână şi, deşi ritmul a fost sub cea anterioară, epidemia e departe de sfîrşit. Nimeni nu a spălat străzi şi metrouri cu clor în Germania, ca în Coreea, în schimb sunt mii ce paturi goale în terapie intensivă. Cine se întreabă de ce Italia stă mult mai rău trebuie să înţeleagă că e un răspuns complex, care ţine nu doar de factori generali (ai populaţia mai vulnerabilă în case de bătrîni sau cu familia, cîte paturi de terapie intensivă ai), ci şi de şansă, cine au fost primii bolnavi şi cu cine au avut ei contact. Un purtător de virus ajuns la o casă de bătrîni sau un cabinet unde vin după reţete diabetici are cu totul alt efect decît unul la un magazin H&M unde vînzătorii sunt toţi tineri şi la distanţă unul de altul.

Pe lîngă toate astea, mai e şi propagandă, şi minciună, va dura pînă vom avea cifre reale din locuri ca Rusia, Turcia sau China.

Competiţia sinistră între numărul absolut de morţi între SUA, Spania, Italia şi Anglia nu are niciun sens aşadar - cifrele nu spun nimic la populaţii şi rate de infecţie foarte diferite. Pe aceste cifre relative, numai raportul vindecaţi/decedaţi pe intervale de timp similare dă o idee despre cum fac faţă sistemele de sănătate.

Că veni vorba, nu am citit că românii să iasă duminica seara în balcoane ca să aplaude personalul medical, aşa cum am sugerat. La noi, în Berlin, asta a ajuns cotidian, după ce la început aplaudam doar în weekend. Sute de medici şi asistente au murit de cînd a început epidemia şi vai de capul ţării care nu e în stare să-şi preţuiască salvatorii.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite