Pentru că deşi adevărul nu este sută la sută de partea cuiva, chiar procentele minoritare pot arăta adevăruri importante pentru justiţia noastră, dacă ne păstrăm ideea constructivă că trecem prin circul ăsta ca să îmbunătăţim ceva, nu urmărim doar că e mai pasionant ca un meci oarecare. Scriu ca atare cele ce urmează în acest spirit, pentru partida minoritară, niciodată cîştigătoare în alegeri sau aşteptînd vreo recompensă, a statului de drept, a celor care pun regulile şi aplicarea lor imparţială mai presus de tabere, de partide şi de persoane. Ca atare fac aici o sinteză în argumente pro-Toader, argumente pro-Kovesi, şi un scurt comentariu despre stil şi argumentare, cu care şi încep.

Calitatea materialelor şi a comunicării

Conferinţa de presă a ministrului Toader a fost jalnică din punct de vedere a comunicării, dar omul a apucat să îşi prezinte argumentele, care au făcut impresie mai mare puse laolaltă decît separat. A fost un dezastru că textul în română şi în engleză nu a fost imediat accesibil (cel în engleză o exista măcar azi?). Juriştii români sunt prolicşi şi termină rapoartele tîrziu, că scriu mult şi prost: aceeaşi situaţie cu raportul anual al DNA, difuzat cu o zi înainte de prezentare doar, şi mai penibil în contextul ăsta de conflict. Ce să mai spunem de raportul Inspecţiei judiciare privitor la Kovesi, enorm de lung, în care metodologia (pretenţios de numit aşa, dar în fine) era în raport în loc să fie în anexe, şi în care trebuie să cauţi cu lupa faptele şi tot nu te lămureşti. Dacă raportul autentifică înregistrarea din DNA, cum cred eu că înţeleg că face, aceasta e detrimentală pentru Kovesi, dar clar nu e din raport (mai există şi versiuni contestate), şi ce e clar trebuia pus pe pagina 1 în sumarul executiv, nu să dăm la cititori noi, la cerere, Romania curată, numărul paginii unde e dovadaÎn general, e o lipsă de respect într-un raport public să nu ai un sumar executiv care să rezume argumentul pe care îl faci, sau concluzia principală. În sfîrşit, eu nu am înţeles nimic din analiza cost-eficienţă prezentată de minister, şi tare mă tem că nu eu sunt de vină, că predau cost-eficienţă la o şcoală de politici publice şi am supervizat şi analiza cost-eficienţă din raportul Freedom House din 2005 aplicabilă la DNA. Cum se face că eu am calculat condamnarea (nu rechizitoriul) la suma de aproximativ o sută de mii de dolari, iar aici suntem la mii de lei? Dat fiind diferenţa enormă, care nu poate fi explicată exclusiv prin creşterea eficienţei DNA faţă de PNA, e clar că sunt cheltuieli indirecte care nu sunt incluse, mai probabil nu sunt incluse deloc cheltuieli indirecte, şi dacă nu luăm în considerare nici inputul complet, nici outcome-ul (cum se termină procesul, şi în cît timp, pentru care trebuie discountat), sumele prezentate nu au nici o relevanţă. Ceea ce sare în ochi e că în continuare justiţia noastră e unde era şi acum 15 ani cu statistica, la capitolul nici măcar categoriile nu sunt relevante, darămite documentarea lor. Iată o problemă de care ministrul Justiţiei ar trebui să se ocupe, şi la fel şi CSM, că e cam penibil să ieşi public cu aşa ceva.

În ce priveşte pur şi simplu imaginea, Kovesi a fost cîştigător net, minus vreo două semne de enervare a dat impresia de competenţă cu farmec, capitol la care adversarul nu avea nici o şansă.

Argumentaţia lui Toader

Toader a adus trei tipuri de argumente, într-o lume ideală le punea pe un singur slide (diapozitiv) şi le prezenta în 20 de minute. Unu, argumente care ţin de activismul politic al lui Kovesi ca lider DNA, care a continuat să forţeze atacul la alte puteri în stat chiar după ce a primit avertismente constituţionale în acest sens. Doi, argumente privind încălcări procedurale de diferite naturi, unele de procurori în procese, altele ale ei în relaţia cu procurorii (înregistrarea din interior), unele bazîndu-se pe erori materiale din procese, la nivele de intenţie sau răspundere foarte diferite şi insuficient argumentate. Partea asta a suferit prin absenţa cazurilor de la Ploieşti, care nu are nici o explicaţie decît tot aceea că a venit deadlineul înainte să ajungă ei la ea (deadline dat de cine? Mister). În sfîrşit, un set de argumente ţinînd de politica managerială a DNA şi oportunitatea unor cazuri în detrimentul altora. Asta era teoretic partea în care se putea face argumentul politizării DNA, dar Toader a ales să nu îl facă decît marginal, probabil ca să nu fie acuzat că îl apără pe Liviu Dragnea.

La baza argumentaţiei lui Toader, pe fond, e faptul că nu poate exista un parchet complet autonom şi care nu dă socoteală constituţional ministrului Justiţiei sub a cărui autoritate funcţionează (art 132), şi Curtea Constituţională i-a dat dreptate cînd au făcut doar ”direcţie” din DNA, în vreme ce Lazăr şi Kovesi au acţionat şi acţionează în virtutea practicii paraconstituţionale instituite de atunci că de fapt e vorba de instituţii autonome, şi au aprobarea tacită a Comisiei Europene (care nu ar trebui să aibă autoritate constituţională). Aceasta  cere peste tot agenţii autonome anticorupţie şi în toate ţările se dovedesc neconstituţionale (eu ştiu 3 pînă acum), din cauza felului în care e conceput Parchetul în codul napoleonian, sub autoritatea MJust. E un conflict între ce e de jure şi ce e de facto unde Toader vrea să facă parchetul să îi dea socoteală în măsură mai mare ca pînă acum şi de asta solidarizează pe toţi procurorii contra lui. A şi argumentat că procurorii nu dau socoteală şi nu sunt resposabilizaţi destul, dovadă că Negulescu sau alţii au fost sancţionaţi doar după luni de zile de scandal în presă, pentru că nici controlul exercitat de CSM nu e eficient. Nu cred că se aştepta nimeni, de altfel, ca secţia de procurori a CSM să fie altfel decît de partea procuroarei Kovesi, arătînd slăbiciunea de care scria colegul nostru Bogdan Iancu, excesul de autonomie în detrimentul răspunderii magistraţilor odată ce ei se controlează singuri. Tot Bogdan arăta în textul lui că acesta nu e decît un model italian transferat în estul Europei („constituţionalism IKEA”) în vreme ce în sistemele judiciare ale multor democraţii vechi magistraţii nu se controlează pe ei înşişi. De asta supărarea lui Toader că e chemat la raportul DNA fără să fi primit raportul înainte şi insistenţa lui că nu e un invitat ca oricare altul, ci ministrul în subordinea căruia se află Parchetul, ceea ce procurorii nu au chef să audă.

Argumentele lui Kovesi

Ce a răspuns Kovesi pe fond a fost că un magistrat are dreptul să critice Curtea Constituţională, cîtă vreme îi respectă deciziile, că ea nu putea şti dinainte ce va decide CCR, că nu e vinovată de erorile materiale ale procurorilor din subordine, care sunt izolate (înregistrări greşite, fără intenţie, etc, că Toader citează o versiune a raportului inspecţiei judiciare contestată de DNA şi neadoptată decît parţial de secţia de procurori, că la CEDO nu există nici o condamnare în vreun dosar DNA, deci nu există încălcări dovedite ale drepturilor omului de către procurorii DNA, şi că , pe total, ea e acoperită de ordine interne şi de opinia publică în ce priveşte alegerea unor cazuri în detrimentul altora (Hexi, Colectiv). Unde are integral dreptate e la acuza că a vorbit de rău ţara spunînd ce coruptă e la presa străină, o acuzaţie absurdă a lui Toader (nici dacă o făcea, era chestia de opinie).

Unde au Kovesi şi Lazăr dreptate:

  1.     Problemele pe fond nu trebuiau personalizate în persoana LCK, în fond parchetele celelalte din ţară sunt mai ineficiente fără să fie mai respectuoase cu drepturile omului, deci cum justifici că sancţionezi cel mai eficient parchet, chiar dacă au şi ei probleme.
     
  2. Autorii ordonanţei 13, şi alţi luptători DNA, sunt chiar infractori sau avocaţi ai unor infractori, chiar dacă Toader are dreptate că erau în dreptul lor să dea ordonanţa (şi asta am susţinut şi eu la vremea respectivă, guvernul are suveranitatea politicii penale, poate fi o politică proastă, dar are dreptul la ea). Senatorul PSD Cătălin Voicu chiar aranja procese penale pe bani la ICCJ, nu e o victimă politică, ministrul Toader nu e din categoria asta, dar cîtă vreme nu face nimic contra acelora, dar cere revocarea lui Kovesi, nu se mai uită nimeni la argumentele lui, e clasat cu „penalii”. Nu poţi să te înhami la aceeaşi barcă cu Şerban Nicolae, avocatul lui Voicu, existenţa lui pe traseul judecării DNA justifică orice luptă constituţională, şi de aceea motivele constituţionale ale lui Toader, deşi juste, nu mi se par utilizabile pe chestia revocării, LCK poate argumenta că fiind contra unor „infractori” a încercat să apere ţara de legile lor. E just, Iordache şi Nicolae nu erau infractori dovediţi, doar intermediari/prestatori de servicii, şi cîştigaseră alegerile, dar să fie clar că Timmermans nu are cum să le ia partea.
     
  3. Nu DNA e de vină pentru recuperarea insuficientă a prejudiciilor, vedeţi şi la Tolontan.

Unde are dreptate Toader şi Kovesi nu a răspuns satisfăcător, lăsînd deoparte multe la care pot fi diferenţe legitime de opinii.

  1. Prezentarea la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009, odată ce CCR a stabilit asta. Nu există scuze, cum nu există scuze nici la lipsa de transparenţă a relaţiei Kovesi-Oprea-Coldea.
     
  2. Lipsa unui sistem care să sancţioneze mai repede derapajele procurorilor, la CEDO cazurile nu ajung decît după ce se epuizează circuitul intern, deci dacă, să zicem, Ghiţă vrea să se adreseze CEDO trebuie întîi să se termine pe fond procesele de corupţie, pe urmă să intenteze el proces pe drepturile ei încălcate, şi după ce se judecă în primă instanţă, apel şi recurs de abia apoi poate fi sesizat CEDO, adică se alătură cazul celor peste vreo zece mii de cazuri româneşti de acolo care aşteaptă decizia de eligibilitate. Pe cît de tare a părut răspunsul lui Kovesi că nu sunt cazuri la CEDO pe corupţie şi due process, pe atît de clar e că nici nu au cum să fie deja judecate, nici admise la drept vorbind, poate doar din mandatul lui Morar. Pe viitor s-ar putea să fie. Onea şi Negulescu ar fi trebuit sancţionaţi  demult că nu înregistrează ce vorbesc cu inculpaţii, nu ai de ce să anchetezi asta luni de zile, încălcare clar, or, ei nu au fost şi nu sunt sancţionaţi. După părerea mea, acesta e cel mai serios lucru, dar nu e imputabil lui Kovesi decît parţial, e clar că nu există un sistem de responsabilizare al procurorului şi el trebuie creat, iar ea nu pare deranjată şi nu vede o problemă aici.
     
  3. Nu există explicaţii satisfăcătoare de ce resurse umane mari sunt puse pe cazuri politice (Ponta, Dragnea), deşi rezultatul e incert (nu există mită, flagrante) şi prejudiciile, chiar cele potenţiale, sunt mici, atunci cînd dosare importante (Microsoft, EADS, Apa Nova, Gold Roşia Montană) sunt lăsate cu anii în părăsire. E clar o decizie aici, şi e clar o decizie managerială. Dau din nou exemplul Roşia Montană, un dosar de corupţie ne scutea de 4 miliarde potenţiale despăgubiri la curtea de arbitraj, că tratatele exceptează tranzacţiile corupte, deci GOLD rămînea fără protecţia tratatului de liber schimb, DNA a fost sesizat, dar nu vrea să se ocupe. Nu e clar de ce se duc zece oameni să caute ce face Dragnea la ferma de porci sau în Brazilia, că se iau după ziare, şi nu găsesc nimic, iar cine e la Microsoft nu are timp destul şi se prescrie cazul. Kovesi nu are a se lăuda cu dosarul Hexi-Colectiv, unde procurorul DNA a cerut ca statul să se constituie parte, cu alte cuvinte să plătească despăgubirile din procesele civile, un populism aberant (să fiu ministru de Finanţe aş face plîngere penală acestui procuror DNA). Din înregistrări se vede că intervenea în politica de priorităţi, or, priorităţile arată preferinţe politice în detrimentul unei abordări mai eficiente bazată de interes public (număr de persoane afectate, valoare prejudicii).

Ce se va întîmpla mai departe? Prognoza

  • PSD şi Toader, dat fiind că nu au idee cum să comunice, mai ales extern, şi insuficientă credibilitate, îşi vor susţine prost cauza la Timmermans, şi vor pierde.
     
  • Iohannis va refuza revocarea, s-a pronunţat dinainte de orice argumente, are scuza că nici el nu a primit la timp documentul şi că avizul CSM este negativ revocării.
     
  • Radicalii PSD, sper că nu şi Dragnea, se vor agita să mai creeze un conflict constituţional cu preşedinţia şi să tragă de CCR încă o dată, deşi CCR nu are cu ce să îi ajute, poate declara conflicte dar nu poate să le rezolve.
     
  • Kovesi va considera că orice schimbare de poziţie o slăbeşte în faţa lui Toader şi nu va fi mai activă în a face ce trebuia făcut, adică o responsabilizare mai mare a procurorilor de îndată ce nu respectă reguli, sau revenirea la nişte priorităţi în interes public şi mai puţin politizate.

Şi cu toate astea, noi, partida statului de drept, greu cum e între taberele astea, trebuie să promovăm, deşi nu suntem de acord cu revocarea lui Kovesi, şi responsabilizarea DNA, împins de radicalizarea politică de anul trecut mult prea în centrul unui conflict pur politic, politizat şi din inconştienţa unor susţinători care nu pricep că alegerile, şi nu DNA, îi pot scăpa pe fond de tabăra politicienilor corupţi. Fără această radicalizare, dacă LCK era ceva mai reţinută, nu se ajungea la cererea asta de revocare.

Îi puteţi transmite autorului opiniile dvs. pe România Curată