Alina Mungiu-Pippidi: Cazul Sorina versus GRECO

Publicat:
Ultima actualizare:
Cine a implementat recomandările GRECO nu a evoluat mai mult decît cine nu le-a implementat – erau prea formale ca să schimbe ceva.
Cine a implementat recomandările GRECO nu a evoluat mai mult decît cine nu le-a implementat – erau prea formale ca să schimbe ceva.

Când a fost eroarea sau abuzul, la inculparea sau la achitarea tuturor liberalilor disculpaţi zilele astea de instanţe? O să aflăm vreodată?

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, joi, cererea de revizuire a adopţiei internaţionale în cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă, adoptată de familia din SUA. Astfel, adopţia rămâne valabilă. Imediat, s-au declanşat proteste în faţa respectivei instanţe, pentru că opinia publică a judecat diferit cazul- şi demult. Nu ne vindem copiii, fie ei şi ţigani, mai ales cînd procurorii îi smucesc în faţa camerei, chiar dacă factorul internaţional e reprezentat în acest caz tot de o familie de români.

În aceeaşi zi, aflăm că onor CSM, mai exact procurorii din CSM au respins cererea de suspendare a procuroarei Maria Piţurcă, care a ridicat-o pe sus cu mascaţii pe micuţa Sorina de la familia de asistenţi maternali cu care locuia. Procurorii rareori găsesc că un alt procuror greşeşte, cum fac şi medicii, poliţiştii etc. Spiritul de castă. Care se manifestă necruţător, însă atunci cînd cineva calcă în picioare nu copilul, ci casta, cum a fost cazul cu Camelia Bogdan, zburată afară de două ori din magistratură de colegii judecători pentru vina de a condamna soţul unei colege şi a judeca termenele mai repede ca alţii, ca să arate că se poate. Afară cu ea, pentru delicte minore, dacă delicte or fi fost (ÎCCJ a zis nu sau nu s-a pronunţat încă).

Desigur, cele de mai sus sunt exact motivul pentru care există SIIJ, criticat de GRECO şi a cărui desfiinţare a cerut-o Klaus Iohannis. E clar că mecanismul de control din justiţie funcţionează şi nu avem de ce schimba ceva care merge minunat şi se bucură de încrederea poporului şi a GRECO? Să ridice mîna cine crede asta.

Desigur, nu e PSD cel care se bucură de încrederea că va rezolva cu obiectivitate problema răspunderii magistraţilor şi nu prea e clar cine se bucură de încrederea asta. În Italia, partidele vizate de anchete de corupţie brusc au devenit şi ele preocupate de răspunderea magistraţilor la vremea respectivă. Dar am putea măcar să conştientizăm că problema există?

De exemplu, nu pot pricepe cum de ex-ministrul PNL Cristian David a luat opt ani pentru şpagă la prima instanţă şi la ultima a fost achitat, cum de PNL-istul Scutaru şi-a pierdut jobul la preşedinţie pentru o presupusă mită care nu s-a mai dovedit pe parcurs, cum de colegii lui Vasile Blaga într-un caz de şpagă/finanţare ilegală a PDL de 700.000 euro au înfundat închisoarea, iar el merge în Parlamentul European în urma istoricului vot dat pentru integritate pe 26 mai de români care au stat şi la coadă, deşi chiar colegii l-au indicat ca fiind şeful întregii operaţiuni? Mister.

SIIJ, fiind creat la ideea PSD-ALDE, nu s-a sensibilizat încă la marile nedreptăţi pe care par să le fi suferit cele două componente ale PNL, adică PNL şi PDL, pe vremea Laurei Codruţa Koveşi pe care o susţin, achitate azi pe bandă rulantă. Cînd a fost eroarea sau abuzul, la inculparea sau la achitarea tuturor liberalilor disculpaţi zilele astea de instanţe? Mister. Nimeni nu anchetează. La prima vedere, erorile judiciare se îndreaptă mai uşor pentru cine nu susţine responsabilizarea magistraţilor, ba dimpotrivă, deresposabilizarea lor. Numai PSD-ALDE pricep greu chestia asta.

Ce bine de GRECO şi de MCV, şi de #rezist, şi de atîţia pasionaţi de justiţie absolută care nu se uită la detalii, decît cînd vine vorba de legi care vor acţiona în viitor, şi nu găsesc că vreun magistrat greşeşte nici cînd instanţele sau CSM dau decizii în contradictoriu. Pentru mine, care am verificat că pe scară globală nu e nicio legătură între mai multe garanţii anticorupţie şi mai puţină corupţie, sau colegul meu, profesorul Stefan Voigt, care a dovedit că nu e nicio legătură între garanţiile formale ale independenţei justiţiei şi independenţa de facto (amîndoi în comisii de experţi lucrînd pentru instituţii europene, deci opera noastră nu e chiar obscură, dar de cînd rezultatele ştiinţifice schimbă ce fac politicienii, fie şi europeni...), misterul rămîne cum pot nişte propagandişti stîngaci să mobilizeze atîta lume pe ceva aiurea şi verificabil ca atare. Mereu se uită că întăi există cererea de la publicul care stă cu gura căscată să zboare musca înăuntru şi după aceea apare şi oferta de ştiri false sau cauze false care zice că e păcat că nu dai drumul la roiul de muşte cînd uite ce trupă stă cu gura larg deschisă.

Formele fără fond i-au caracterizat întotdeauna pe români. E o chestie latină – cele mai corupte ţări sunt dominate de cutura formală avocăţească, Italia, Grecia, Mexic, etc, ce face ravagii şi la GRECO. Un student care face doctoratul cu mine tocmai a probat că cine a implementat recomandările GRECO nu a evoluat mai mult decît cine nu le-a implementat – erau prea formale ca să schimbe ceva. Generaţia Facebook a adus însă ceva în plus acestei înclinaţii pentru formă: pasiunea şi violenţa cu care forma e căutată (fiind mai uşor de priceput) în detrimentul fondului, care nu interesează pe nimeni. Şi aşa mobilizarea şi violenţa cresc, iar problemele (lipsa de răspundere a magistraturii; corupţia politică) stau pe loc, la fel de nerezolvate ca întotdeauna.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite