Alina Bica şi-a asumat o sarcină unică: aceea de a rescrie Codul Penal după ce tot ea l-a scris. Între 2009 şi 2012, ca secretar de stat la Justiţie, ea a coordonat grupul care a redactat noile Coduri, cel penal şi cel de procedură penală. Acum, în 2016, ca inculpată pentru abuz în serviciu, contestă la CCR exact infracţiunea pentru care e acuzată în două dosare privind restituirile.

Dată fiind miza uriaşă a speţei – nu atât pentru Aina Bica, cât pentru sutele sau miile de indivizi inculpaţi pentru abuz în serviciu – e important să vedem cât de consistente sunt criticile de neconstituţionalitate ridicate în faţa CCR de către Alina Bica.

În noul Cod Penal, abuzul în serviciu este definit ca fapta funcţionarului public care nu îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos un act de serviciu şi prin aceasta produce o pagubă unei persoane fizice sau juridice. Pedeapsa e de la 2 la 7 ani. O formă agravantă a aceleiaşi infracţiuni e prevăzută într-o lege specială de combatere a corupţiei: dacă respectivul funcţionar, ca urmare a abuzului comis, a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, pedeapsa se măreşte cu o treime.

Pe mai bine de 25 de pagini, Alina Bica şi avocaţii săi dezvoltă o foarte interesantă teorie potrivit căreia fapta de abuz în serviciu este redactată mult prea vag şi imprevizibil pentru ca un funcţionar să-şi poată calibra comportamentul în aşa fel încât să nu greşească. De exemplu, nu se spune nimic despre intenţia cu care ar acţiona funcţionarul: dacă îndeplineşte un act în mod defectuos fără a avea această intenţie, de ce să fie inculpat pentru abuz în serviciu?

Instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în opinia transmisă către CCR, susţine contrariul: infracţiunea este redactată cu suficientă claritate, pentru că faptele se raportează la normele care definesc activitatea funcţionarului: fişa postului, regulamente, norme interne etc. Iar formularea largă din Codul Penal are menirea de a acoperi orice încălcare a atribuţiilor de serviciu. Nu ştiu care dintre cele două curente va fi îmbrăţişat de judecătorii CCR, discuţia e mult prea specializată pentru un profran.

Dar un anume argument al Alinei Bica mi-a atras în mod deosebit atenţia, pentru că la prima vedere pare imbatabil. Ea susţine că România a ratificat, în 2004, aşa numita Convenţie de la Merida, mai exact Convenţia Naţiunilor Unite îmotriva corupţiei. Iar acolo, la articolul 19, se scrie că statele semnatare se angajează să incrimineze ”fapta  unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate”.

Argumentul Alinei Bica: câtă vreme Codul Penal nu condiţionează ca faptei de abuz în serviciu să-i fie asociat şi folosul necuvenit pe care făptaşul îl primeşte ca urmare a abuzului său, se cheamă că legea română este mai aspră decât Convenţia ONU. Şi câtă vreme Constituţia spune că, în caz de contradicţie, tratatele internaţionale prevalează asupra legii româneşti, rezultă că abuzul în serviciu este neconstituţional.

Ce să faci în faţa unui asemenea argument? Poţi să nu-i dai dreptate Alinei Bica? Nu poţi – dar mai sănătos e să citeşti până la capăt Convenţia ONU. Pentru că la articolul 65, alineatul (2) scrie aşa: ”Fiecare stat parte poate lua măsurile necesare mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute prin prezenta convenţie în scopul de a preveni şi de a combate corupţia”. Deci Codul Penal românesc nu încalcă, prin faptul că e mai sever, Convenţia ONU.

Dragi birocraţi cu probleme penale, inculpaţi pentru abuz în serviciu, să aşteptăm împreună decizia Curţii Constituţionale...