UPDATE Senatorul Alexandru Mazăre s-a întors în ţară şi a fost informat oficial că este cercetat pentru fapte de corupţie

UPDATE Senatorul Alexandru Mazăre s-a întors în ţară şi a fost informat oficial că este cercetat pentru fapte de corupţie

Radu Mazăre este cercetat sub control judiciar pentru corupţie. Fratele său, Alexandru (stânga), a fost chemat să dea declaraţii în faţa procurorilor    FOTO: Mediafax

Fratele lui Radu Mazăre, senatorul Alexandru Mazăre, s-a prezentat joi dimineaţă la sediul DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile care i se aduc în dosarul în care primarul Constanţei este cercetat pentru fapte de corupţie după ce ar fi primit o mită de 175.000 de euro. Procurorii îl acuză senator de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Potrivit unui comunicat emis de DNA, Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Anchetatorii precizează că în declaraţia de avere de pe 29 mai 2012, Alexandru Mazăre nu a menţionat contul personal, deschis la o unitate bancară din Israel.

În acest cont ar fi fost virată pe 13 septembrie 2011 şi 6 decembrie 2011, de către o societate comercială, suma totală 80.000 de euro.

„Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiţi, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara lor, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa, pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă”, se mai arată în documentul citat.

UPDATE Alexandru Mazăre a declarat la ieşirea din sediul Direcţiei Naţioanle Anticorupţie (DNA) că a fost citat de procurori pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile din acest dosar, respectiv de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

De asemenea, fratele primarului a precizat că nu doreşte să facă alte declaraţraţii pentru că este o procedură judiciară în curs. 

„După cum ştiti, Codul de Procedură Penală s-a schimbat, deşi noi ne abţinem să facem alte declaraţii, în schimb de la DNA apar de cele mai multe ori stenograme ceea ce mie mi se pare anormal. Repet, refuz să mai joc rolul în această telenovela numită telejustiţie", a spus Alexandru Mazăre.

Întrebat dacă crede că fratele său va fi arestat, vineri, de Curtea Supremă care ia în discuţie contestaţia procurorilor la propunerea de arestare, senatorul a precizat că „nu" şi că este convins ca Radu Mazăre va fi lăsat în libertate.

De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă ca procurorii să ceară avizul pentru arestarea sa, acesta a răspuns că nu ştie, dar că se aşteaptă la orice.

Mai mult, întrebat dacă are susţinere din partea colegilor, dacă se va înainta o astfel de solicitare, Alexandru Mazare a răspuns: „nu am niciun fel de susţinere, se vor aplica regulamentele, textele din constituţie, cutumele parlamentare..."

Alexandru Mazăre s-a prezentat joi dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi a spus că va da declaraţii după ce va ieşi de la audieri.

Acesta a fost chemat de procurori pentru a fi audiat în dosarul în care fratele său Radu Mazăre, primarul Constanţei, este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro mită pentru a facilita unui om de afaceri câştigarea unei licitaţii.

Procurorii au extins, pe 16 aprilie, cercetările în cazul lui Radu Mazăre, acesta urmând să fie cercetat şi pentru fals în declaraţii. Primarul Radu Mazăre s-a prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, în declaraţiile de avere formulate de pe 11 mai 2012 şi pe 29 iunie 2012, la conturile personale nu ar fi trecut şi un cont de-al lui Radu Mazăre deschis la o unitate bancară din Israel.

În acest cont, ar fi fost virată de către o societate comercială, pe 13 septembrie 2011, suma de 95.000 de euro.

Acuzaţiile iniţiale: o mită de 175.000 de euro

Procurorii DNA îl acuză pe edilul Constanţei de luare de mită. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore săptămâna trecută, iar apoi a fost eliberat şi este cercetat sub control judiciar.

Potrivit comunicatului DNA, retinerea de 24 de ore a fost dispusă şi pe numele lui Avraham Morgenstern, reprezentantul unei firme comerciale, pentru dare de mită. Cei doi vor înopta în arestul Poliţiei Capitalei. Totodată, în acelaşi dosar ar fi vizat şi un parlamentar, potrivit unor surse judiciare.

La ieşirea din sediul DNA, Radu Mazăre a strigat „Am făcut case la săraci şi uite cu ce m-am ales. Ruşine, Băsescu” şi a declarat că „dacă primeam bani construiam scump, nu ieftin”. De asemenea, primarul Constanţei a caracterizat acuzaţiile procurorilor ca fiind „politice”.

Conform ordonanţei de reţinere DNA, Radu Mazare a primit suma de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea unei licitaţii de construcţie a unor locuinţe modulare de către compania lui Morgenstern Avraham.

Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.


Radu Mazăre, reţinut de DNA. Edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro mită

La mai puţin de trei săptămâni de la momentul în care procurorii anticorupţie cereau arestarea şefului Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, marţi a venit rândul edilului constănţean Radu Mazăre să fie ridicat de mascaţi. Acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore.

Mazăre, acuzat de luare de mită. Procurorii îl duc în arest pentru 24 ore. Primarul a luat şpagă 175.000 euro de la un afacerist

Radu Mazăre este acuzat de luare de mită. Procurorii DNA Bucureşti l-au reţinut pe primar pentru 24 ore. El urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: