Alegeri parlamentare 2020. Şeful DSU, despre condiţiile în care se pot deplasa la urne românii din zonele cu o largă răspândire a SARS-CoV-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful DSU, Raed Arafat. Imagine: InquamPhotos / Octav Ganea
Şeful DSU, Raed Arafat. Imagine: InquamPhotos / Octav Ganea

Raed Arafat a anunţat, vineri după-amiaza, la finalul şedinţei de guvern, că în ziua alegerilor parlamentare – care vor avea loc duminică – românii pot circula fără declaraţie pe propria răspundere în intervalul 05.00 (din ziua de 06.12) până la ora 01.00 (din data de 07.12). Măsura se aplică ş icelor care locuiesc în zone aflate în carantină, a explicat şeful DSU.

„Între orele 5 dimineaţa pe data de 6 decembrie şi 1 dimineaţa pe data de 7 decembrie, la nivel naţional – cu excepţia persoanelor carantinate,isolate la domiciliu sau în altă locaţie declarată – persoanele respective pot circula nerestricţionat pentru a exercita dreptul de vot. Ca să explic: în data de 6 decembrie orele 5 dimineaţa, până la data de 7 orele 1.00 dimineaţa se poate circula fără declaraţie pe propria răspundere pentru exercitarea dreptului de vot. De ce până la orele 1.00 dimineaţa? Asta este pentru că, legal, dreptul la vot poate fi exercitat până la orele 23.59, în caz că unele persoane au rămas în secţia de vot şi încă votează. Şi atunci, ca să poată să ajungă acasă, se mai dă o oră în plus”, a spus şeful DSU.

„A doua prevedere se referă la membrii birourilor electorale, personalul tehmic auxiliar al acestora, a candidaţilor, a persoanelor acreditate şi a oricăror altor persoane implicate în organizarea alegerilor, cum ar fi observatorii. Plus persoanelor care le asigură transportul (n.r. – celor de mai sus). Lor li se permite circulaţia inclusiv după orele 1 dimineaţa, până la orele 5, dar în baza unei dovezi a calităţii lor. Asta înseamnă că între orele1 dimineaţa din data de 7 şi orele 5 dimineaţa persoanele respective pot circula liber, cu condiţia să poată proba calitatea lor în relaţia cu procesul de vot.Acestea sunt modificările care au fost astăzi aduse hotărârii de guvern privind starea de alertă”, a mai spus Arafat.

Raed Arafat a subliniat că persoanele carantinate pot vota. „Pentru localităţile carantinate o să fie un Ordin al şefului DSU, prin care dăm excepţii pentru localităţile carantinate. Se va referi la toate localităţile carantinate. Vor putea ieşi în ziua votului, da”, a spus şeful DSU.

Când se vor deschide pieţele agro-alimentare

Tot în şedinţa de guvern de vineri a fost luată hotărârea de a elimina interdicţia privind funcţionarea pieţelor agro-alimentare. Potrivit lui Raed Arafat, decizia urmează să intre în vigoare la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial.

„De asta, Ordinul ministrului Sănătăţii trebuie să apară astăzi”, a mai spus Arafat.

Modalitatea în care se vor desfăşura alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, precum şi redeschiderea pieţelor agro-alimentare, ca măsură legată de situaţia epidemiologică generată de răspândirea noului coronavirus sunt două dintre problemele aflate pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, care a început la ora 12.00.

„Este ultima şedinţă de Guvern înainte de alegeri. Să fin foarte atenţi şi riguroşi.Avem mai multe puncte importante pe ordinea de zi, o să încep cu modificarea Hotărârii de guvern privind starea de alertă, în baza propunerilor formulate de CNSU”, a declarat premierul în deschiderea şedinţei de guvern.

„Hotărârea CNSU a trecut, iar în cadrul ei sunt două măsuri principale: una în privinţa pieţelor închise care vor fi redeschise, deci cu acces publicului (cu condiţia emiterii unui ordin comun al ministrului Sănătăţii, ANSVSA şi a Ministerului Lucrărilor Publice) (…), iar a doua măsură este pentru ziua votului,unde avem două situaţii. Pentru toţi cetăţenii cu drept de vot există libertate de mişcare între ora 5 dimineaţa în data de 6 decembrie şi ora 1 dimineaţa în data de 7 decembrie”, a spus Raed Arafat.

Premierul a explicat că românii pot vota până la 23.59 în data de 6 decembrie, dacă la ora 21.00 erau încă la coadă la secţia de votare.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite