Afaceristul Florian Walter, patronul Romprest, a fost dat în urmărire internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florian Walter a fost dat în urmărire internaţională ieri după ce pe 15 mai fusese dat în urmărire naţională. Săptămâna trecută, magistraţii Tribunalului Prahova au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele afaceristului. Acesta este suspectat că ar fi iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Walter a putut fi dat în urmărire după ce Tribunalul Bucureşti au emis, pe 15 mai, un mandat de arestare preventivă în lipsă. 

Astfel, pe 15 mai acesta a fost în urmărire naţională, iar pe 19 mai a fost emis un mandat internaţional de urmărire, potrivit unor surse din Poliţie.

Surse judiciare declarau, pe 12 mai, că Florian Walter nu s-ar mai afla în România şi ar fi părăsit ţara la sfârşitul lunii aprilie, înainte ca procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) să declanşeze ancheta în cazul său.

Aceleaşi surse spuneau că ultima dată omul de afaceri ar fi fost localizat la Monaco, dar nu sunt date care să indice dacă acesta se află în continuare acolo.

florian walter urmarire internationala foto igpr

Florian Walter, căutat de DIICOT

Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă. Omul de afaceri nu a fost găsit de anchetatori la percheziţiile făcute miercuri la Romprest şi la locuinţele suspecţilor, dar sunt indicii că este în ţară, potrivit anchetatorilor.

Georgiana Hosu: „A fost dat în consemn la frontieră”

„Liderul grupării se sustrage urmăririi penale. Sunt indicii că este în ţară şi oricum ne-am luat măsurile necesare să rămână în ţară, oriunde s-ar afla. A fost dat în consemn la frontieră", a precizat Giorgiana Hosu, procurorul şef adjunct al DIICOT, în cadrul unei declaraţii de presă.

De asemenea, acesta a mai că în acest caz s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 23 de persoane.

„Investigaţiile desfăşurate s-au efectuat cu privire la operaţiuni nereale şi circuite financiare fictive realizate în perioada 2012 - 2014 de către reprezentanţii a 30 de societăţi comerciale. În urma acestor investigaţii, DIICOT a dispus începerea urmăririi penale faţă de 23 de suspecţi cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul constatat în acest moment fiind de aproximativ 20 de milioane de euro”, a spus Giorgiana Hosu.

Aceasta a explicat modul în care a acţionat grupul condus de omul de afaceri Florian Walter. 

„Compania Romprest Service SA a derulat tranzacţii comerciale aparent cu doar trei societăţi comerciale cu activitate legală, respectiv Team Line Solution, Romconcord Tehnic SRL şi Eurogrup SRL. În fapt, serviciile realizate de aceste societăţi erau nereale deoarece proveneau din achiziţii fictive de la firmele cu următoarele caracteristici: sedii sociale fără activitate declarate la cabinete de avocatură sau în apartamente de bloc, fără puncte de lucru, fără salariaţi”, a explicat Hosu.

Ea a precizat că reprezentanţii legali ai acestor societăţi nu pot fi identificaţi sau şi-au declarat domiciliile în Republica Moldova sau în Ungaria. Mai mult, aceste societăţi nu ar fi avut mijloace de transport necesare deplasării unui număr mare de personal muncitor, 200 - 300 de persoane.

„Pe întreg lanţul comercial, înainte de înregistrare în evidenţele Romprest, s-a identificat aceeaşi tipologie. Se organizau, scriptic, circuite de tranzacţionare succesivă a serviciilor, constând în punerea la dispoziţie de personal muncitor, servicii care ajutau la diminuarea obligaţiilor fiscale. În fapt, muncitorii erau folosiţi la negru. Nu există o evidenţă a personalului muncitoresc, nu existau situaţii de lucrări. Furnizorii aveau la rândul lor furnizori care nu declarau livrări sau care ţineau înregistrări neconforme cu realitatea. Nu existau rapoarte zilnice de activitate, nu existau locuri de desfăşurare a activităţilor de curăţenie specifice, numărul de persoane executante sau calificarea acestora. Reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale erau complici sau «săgeţi» care aveau doar sarcina de a completa şi semna acte contabile, de a completa acte bancare, de a retrage sune în numerar, acţiuni pentru care încasau un comision de la liderii grupării”, a explicat Hosu.

Aproape 3.000 de tone de clorură de calciu, livrată în doar două luni, doar în acte

De asemenea, contabilitatea nu exista la cele mai multe din societăţile comerciale. 

„Spre exemplu, în numai două luni s-a fraudat bugetul de stat cu aproape 20 de milioane de lei. Mai exact, în anul 2012, reprezentantul Romprest a creat un circuit fictiv format din patru societăţi comerciale pentru a ascunde provenienţa reală a unei mari cantităţi de clorură de calciu (substanţa folosită la deszăpeziri - n.r.), în fapt de provenienţă intracomunitară şi pentru a-şi crea avantajele fiscale, constând în TVA si impozit pe profit. În acest circuit a fost cooptată o societate coordonată de Nicolae Capră în calitate de furnizor al mărfii. Scriptic aproximativ 3.000 de tone de clorură de calciu au fost livrate în două luni, între cele patru firme, fără documente, fără mijloace de transport, fără delegaţii. Practic, în aceste două luni, Romprest a prejudiciat bugetul de stat cu 20 de milioane de lei”, a completat procurorul şef adjunct al DIICOT.

Acest grup ar fi fost coordonat de către reprezentantul său legal, respectiv Florian Walter, inclusiv în demersurile de finanţare a firmelor fantomă şi de creare a traseelor financiare realizate, a mai spus Hosu.

Suma de bani totală spălată de membrii grupării este de 14 milioane de euro până în acest moment, bani ce ar fi intrat în circuitul legal, fie prin aport la capitalul Romprest, fie prin depunerea în conturile a două societăţi din Canada şi Statele Unite ale Americii (SUA).

În acest caz a fost pus sechestru cu bunuri mobile, imobile şi conturi bancare. „Estimativ, s-a pus sechestru pe bunuri si conturi in valoare de aproximativ 18 milioane de euro”, a mai explicat Hosu.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Florian Walter, plecat din ţară cu 10 zile înainte de începerea anchetei. Ultima dată ar fi fost localizat în Monaco

Omul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o reţea specializată în evaziune fiscală şi dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din ţară cu zece zile înainte de începerea anchetei. Acesta ar fi fost localizat ultima dată la Monaco.

Arestări în dosarul evaziunii fiscale de la compania de salubrizare Romprest. Florian Walter, în continuare de negăsit

Tribunalul Prahova a decis, vineri, arestarea celor 15 persoane reţinute în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest. Cererea DIICOT Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Florian Walter a fost amânată pentru 15 mai.

15 persoane, reţinute în dosarul Romprest. Florian Walter este de negăsit

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut 15 persoane în dosarul în care omul de afaceri Florian Walter, căutat în acest moment de autorităţi, este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii vor cere, joi, la Tribunalul Prahova, arestarea în lipsă a afaceristului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite