Adrian Năstase a fost mutat la Jilava. Stă în celula în care şi-a ispăşit şi pedeapsa din dosarul „Trofeul Calităţii”

Adrian Năstase a fost mutat la Jilava. Stă în celula în care şi-a ispăşit şi pedeapsa din dosarul „Trofeul Calităţii”

Adrian Năstase a fost trimis după gratii la începutul lunii ianuarie FOTO Mediafax

Fostul premier a petrecut cele 21 de zile la Penitenciarul Rahova, iar acum a fost transferat în Penitenciarul Jilava. Acesta va executa pedeapsa în regim semideschis, adică se va putea deplasa neînsoţit prin curtea penitenciarului şi va putea să meargă la bibliotecă, de exemplu, dar sub supraveghere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adrian Năstase va sta în celula în care a fost închis şi cu un an în urmă când şi-a ispăşit pedeapsa în dosarul „Trofeul Calităţii”. Această celulă a fost ocupată şi de Gigi Becali. 

Fostul premier a fost condamnat, pe 6 ianuarie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu. Aceasta a fost găsită vinovată de spălare de bani.
 
Singura care a fost condamnată la închisoare cu suspendare este Daniela Năstase, soţia fostului premier. 

Pentru aceasta instanţa a păstrat sentinţa dată de completul de trei judecători şi anume trei ani cu suspendare pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”. 
 
Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de opt ani.
 
De asemenea, completul de cinci judecători a decis ca soţilor Năstase să le fie confiscaţi 1.824.303,72 lei. Irinei Jianu i se vor lua 80.489 de dolari şi 500 de euro. În plus, fiecare dintre cei trei condamnaţi este nevoit să achite 20.000 de lei, bani ce reprezintă cheltuieli judiciare.
 
Instanţa l-a mai condamnat pe Adrian Năstase la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
 
 
 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Năstase, înaintea sentinţei în dosarul „Zambaccian”: „Un singur om curajos constituie o majoritate”

Fostul premier Adrian Năstase, care aşteaptă luni decizia definitivă în dosarul “Zambaccian”, a publicat pe blogul personal un text în care anunţă că a revenit acasă şi îşi exprimă incertitudinea cu privire la ce l-ar putea aştepta în 2014.

Dosarul „Zambaccian”. Adrian Năstase îşi va primi sentinţa pe 6 ianuarie

Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa îşi vor petrece Sărbătorile de Iarnă acasă. Curtea Supremă a amânat pentru 6 ianuarie pronunţarea în dosarul „Zambaccian”, în care aceştia sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Procurorul a cerut astăzi pedepse cu executare în cazul soţilor Năstase, dar şi majorarea pedepsei Paulei Irina Jianu.

 
Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa s-au prezentat, luni, din nou în faţa instanţei Curţii Supreme, unde are loc un nou termen al recursului din dosarul Zambaccian. Magistraţii urmează să o audieze pe Dana Năstase, după ce, la termenul trecut, aceasta a solicitat o amânare pe motiv că nu se simte bine. În martie 2012, Năstase şi soţia lui au fost condamnaţi în acest dosar la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
 
Adrian Năstase şi soţia au ajuns, luni, din nou în faţa instanţei Curţii Supreme unde a avut loc un nou termen din recursul în dosarul „Zambaccian”. Magistraţii ar fi trebuit s-o audieze pe soţia fostului premier, dar aceasta a cerut o amânare pe motiv că nu se simte bine. În acest dosar, în martie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
 
 
Completul de cinci judecători al Instanţei Supreme a stabilit ca următorul termen din recursul în dosarul „Zambaccian” să aibă loc peste aproximativ o lună, mai exact pe 7 octombrie. În acest dosar, pe 30 martie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
 
 
Fostul premier Adrian Năstase, dar şi soţia sa, Dana Năstase, vor fi, luni, prezenţi în faţa Completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru primul termen la recursul formulat de procurori în dosarul Zambaccian. Asta după ce judecătorii au hotărât pe 13 mai să amâne cazul până după vacanţa judecătorească.
 
 
Magistraţii Curţii Supreme au decis luni, amânarea pentru data de 9 septembrie 2013, judecarea recursului în Dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat pentru acuzaţia de luare de mită.
 
 
Procurorii DNA susţin în motivele recursului din dosarul „Zambaccian” că probele existente la dosar arată că Adrian şi Daniela Năstase sunt vinovaţi, ei fiind achitaţi „eronat” de completul de trei judecători de la Curtea Supremă. Recursurile din dosar urmează să fie judecate de un complet de cinci judecători ai instanţei supreme pe 13 mai.
 
 
Cererile de abţinere formulate de trei dintre cei cinci judecători repartizaţi să judece contestaţiile din dosarul Zambaccian al lui Adrian Năstase au fost respinse de Colegiul de conducere al Curţii Supreme, au declarat pentru Mediafax oficiali ai Instanţei Supreme.
 
 
Un procuror DNA, Elena Matieşescu, a tărăgănat nouă luni formularea recursului în ultimul dosar în care mai este judecat fostul premier, Dosarul „Zambaccian“, iar faptele se prescriu peste o lună
 
 
Un articol din Codul Penal ar putea spulbera planurile de libertate ale lui Adrian Năstase. Dacă nu se întâmplă o minune, singura lui salvare ar putea veni de unde se aşteaptă mai puţin: de la procurorii DNA.
 
 
Soţia fostului prim-ministru, Daniela Năstase, a fost, de asemenea, condamnată la închisoare în dosarul „Zambaccian‟, în anul 2006.  Instanţa supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de detenţie, dar cu suspendare.
 
 
Titus Corlăţean, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Ponta, a declarat, luni, în faţa parlamentarilor din comisiile juridice reunite, că referirea sa la arestarea procurorului care a făcut dosarul Zambaccian a fost o formulă inadecvată.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: