Adoptă un dulău
0
Mai puţin de două sute de sensibiloşi, mari iubitori de animale, s-au decis să protesteze împotriva legii de eutanasiere a câinilor vagabonzi. Cică în loc să îi eutanasieze, primăria ar face mai bine să-i sterilizeze. Într-un fel îi înţeleg. Dacă tot furăm ca-n codru, de ce să nu trăim ca-n junglă?
Unde mai pui că pe lângă cât de mari jigodii suntem noi, dulăii din Bucureşti nu par decît nişte amărâţi de pudeli.
Cel mai mare avantaj al faptului că suntem înconjuraţi de dihănii constă însă în faptul că nici unul dintre noi nu mai are probleme să le explice copiilor cum l-au adoptat lupii pe Mowgli. Supravieţuind printre ele, în ochii celor mici, noi toţi suntem adoptaţi de patrupedele canine...
Să-i sterilizam mi se pare un act de o mai mare barbarie decât să-i trimitem în paradisul animalelor. Şi apoi problema este ca ei ne manânca de vii, nu că ne fac curte. Într-un fel, o propunere mai bună era să le scoatem dinţii...
Ca să scăpăm de ei de pe străzi, iubitorii de animale au şansa să-i adopte aşa cum lupii l-au adoptat pe Mowgli.
Fiind vorba despre o dragoste mare şi condiţiile ‘adopţiei’ trebuie să fie pe măsură. Astfel, pentru a-şi trăi visul de a salva un dulău, sufletiştii trebuie să:
- ridice animalul în termen de 48 de ore de la momentul capturării. Animalele neadoptate în acest termen vor fi eutanasiate. Din păcate, cei ce au adoptat noua lege, au prevăzut un termen de 14 zile. Cu siguranţă o minte luminată a considerat că dacă propune 14 zile în loc de şapte, gata le va închide gura celor ce ne vor mâncaţi de vii.
- semneze un contract prin care să-şi asume responsabilitatea faţă de animal. Contractul se desfăşoară pe întreaga perioadă de viaţă a animalului. În cazul decesului adoptatorului, responsabilitatea animalului revine rudelor până la gradul 4. Pentru constatarea locaţiei, animalelor le va fi instalat, pe cheltuiala adoptatorului, un sistem de monitorizare. Îndepărtarea de locuinţa declarată cu mai mult de 20 de kilometri pe o perioadă mai mare de 10 zile necesită obţinerea unei aprobări scrise din partea primăriei. Lipsa acestei aprobări duce la declanşarea procedurii probării, din partea adoptatorului, a păstrării contactului cu dulăul. Pierderea animalului după adopţie atrage răspunderea penală (amendă sau închisoare).
Nimic din ce înseamnă asumare de responsabilitate nu a fost însă inclus în lege. În schimb, şi această lege lasă suficient loc pentru a nu putea fi aplicată niciodată. Cum să prevezi că primăriile pot prelungi termenul de eutanasiere dacă au fonduri? Sper că nu se referă aici la bani publici. Sper că s-au gândit că primarii vor da din banii strânşi din şpăgi sau din măreaţa milă a iubitorilor de fiare dăunătoare.
Parcă îi şi văd cum în primele 14 zile le dau câte trei mese pe zi, pentru ca apoi încet, încet să le reducă raţia, ca să le prelungească suferinţa. Prelungind discreţionar acest termen nu facem decât să-i îngrăşăm din bani publici înainte ca să îi eutanasiem. La fel şi cu sterilizarea. Îi sterilizăm pentru ca nu cumva să se reproducă şi în Raiul animalelor. Unde mai pui că eutanasierea fiarelor dăunătoare echivalează azi cu stârpirea 'vacii de muls'. Mulţi vor plânge după ei, sau mai bine zis după banii scoşi de pe urma lor.
Nu degeaba se zice că dragostea cere sacrificii. Fără astfel de condiţii, singurii sacrificaţi suntem noi, cei care nu dorim să trăim într-o junglă de compromis...
Hai, marş la adoptat...
Se încarcă comentariile...
