Monica Macovei la Adevărul Live: Asta, cu Udrea care s-a dus la Ponta, m-a şocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Monica Macovei a vorbit, la Adevărul Live, despre planurile pe care le are pentru viitorul său partid, lansat în weekend - M 10, într-un dialog cu Dan Marinescu, redactor-şef Adevărul şi cu jurnalistul Liviu Iolu.

Principalele declaraţii:

Adevărul: Aşa cum vă anunţam, am revenit cu europarlamentarul Monica Macovei care a lansat la finalul săptămânii partidul M10. Începem interviul. Doamna Macovei a dat un interviu anterior televiziunii bulgare. Noi vom avea mâine un sondaj care arată că DNA se bucură de o încredere spectaculoasă. Instituţia în sine se bucură de această încredere?

Monica Macovei: Da, dar să ştiţi că dacă schimbi şefii se termină. E foarte important cine sunt oamenii. Nu poţi spune că toţi procurorii sunt la fel de curajoşi şi profesionişti şi fac astfel de dosare, ca să nu mai spun că avem şi corupţi în Justiţie. Cum e doamna Bica. Sunt şi alţii.

Adevărul: Pe doamna Kovesi dvs. aţi adus-o?

Monica Macovei: Am propus-o ca procuror general. Nu o ştiam nici pe ea, nici pe Morar. Am primit mai multe CV-uri atunci şi recomandări, am avut un interviu şi cu dânsa, printre alţii. Cu alţii am dat greş.

 Vă bazaţi pe creşterea de încredere în Justiţie, în general, şi în DNA în ce priveşte oamenii care se alătură partidului dvs?
Eu nu gândesc în termenii aceştia, fiindcă DNA merge bine să fac un bazin de votanţi. S-ar putea ca cei care se bucură de ce face DNA să vadă asta şi mă bucur că oamenii identifică corupţia ca pe un rău. Sigur că, teoretic, mă aştept să fie susţinătorii acestui partid, că intră în el sau doar îl votează. 

M10 de unde vine?
De la minune. Nu e de la Macovei, nu e de la Monica, este de la multe lucruri. Haideţi fiecare să îşi dea drumul la imaginaţie. Eu am definit-o ca moralitate. Fără moralitate nu se face politică pentru oameni, ci politica pe care o vedem acum. Deci moralitate, merit, meritocraţie, adică toată lumea să fie numită pe merite, muncă, modestie, deci fără aroganţă, înseamnă multe lucruri. Nu ne-am săturat de P? Nu mai spun nimic, sunt fade, iar 10 este decalogul cu care am pornit la drum din campanie. Până şi scrisoarea pe care i-am scris-o domnului Iohannis a avut 10 puncte, acum am trimis către Comisia Electorală o scrisoare, iar ne-au ieşit 10.

Unde pot merge cititorii să se înscrie în partid?
Se găsesc informaţiile pe site-ul Asociaţiei M10. Nu avem sediu pentru partid, pentru asociaţie, dar începem de la asociaţie.

Nu v-aţi grăbit cu lansarea partidului M10? Nu e înregistrat.

L-am lansat, de ieri am început să strângem semnături. Site-ul este m10.ro. Acolo puteţi semna şi deveniţi şi membru fondator. Am făcut formular online şi la finalul săptămânii erau înscrişi 3500 în asociaţie.

 Strângeţi 25.000?
Potrivit legii trebuie semnături olografe, scrise cu pixul. Nume, prenume, adresă, serie buletin şi să semnezi. Online poţi să-ţi dai datele, dar de semnat efectiv trebuie semnat personal.

Monica Macovei partid M10 FOTO Eduard Enea

 În judeţe aveţi şi acolo?
Da, tot aşa. De exemplu, filiala de nord-vest a primit hotărârea judecătorească  chiar vineri. Avem 10 filiale. Avem şi filială de diaspora, Bucureşti, pe regiunile istorice. Tot ce facem, că noi votăm în Adunarea Generală, votăm online. Noi practicăm votul online.

Cine sunt oamenii din jurul dvs?
În termeni de comunicare, lumea din campanie deja ştie de M, era M! şi nu se mai întreabă al cui este. Sigla este M la puterea 10. Asta e sigla partidului. Am oameni cu care am lucrat în campanie şi care m-au susţinut atunci, şi acum. Nefiind din politică, cum este Cosmin Alexandru, care crede în mine, sau Bogdan Glăvan, pe partea de economie, avem oameni pe diverse paliere care în acest moment ne susţin.

Care sunt paşii următori?
Aş vrea să spun cu semnăturile. O să avem această dispută publică, sau dezbatere. Eu cer din 2012 să se schimbe această lege care prevede cerinţa a 25.000 de semnături din cel puţin 18 judeţe. Aseară a intrat în legătură cu noi cel de la Partidul Piraţilor. Înţeleg că e vorba de piraterie informatică. Dânsul a contestat pe faptul că în acest tabel trebuie să scrii datele personale, de pildă seria şi numărul buletinului. Asta a contestat. Dacă CCR se va pronunţa şi pe numărul de semnături şi condiţionare geografică, rămâne de văzut. Dacă e neconstituţională condiţionarea geografică, numărul de semnături, dacă nu spune aceste lucruri şi doar că nu trebuie să fie datele personale pe formular, nu a făcut mare lucru. Am scris proiectul cu minimum trei membri şi i l-am trimis preşedintelui după ce  a fost ales. Am vorbit şi la telefon, mi-a spus că e de acord şi nu s-a întâmplat nimic. Cineva trebuia să-l depună de la PNL.  Şi la Berlin a spus că românii din diaspora trebuie să voteze prin corespondenţă. Cineva din partid putea să depună un proiect de lege. Trebuie să facem distincţia: cine face şi cine nu mai vorbeşte. Eu aud doar vorbe. Bine, unde sunt legile? Ne-am apucat şi am scris-o cu jurişti, legea votului electronic şi prin corespondenţă. E târziu, din punctul meu de vedere, de ce să pierdem atât de mult timp? Sunt aleşi PNL, de asta au bani pentru cabinete parlamentare, experţi.

Vor invoca faptul că nu îl pot trece fiindcă nu au majoritate.
Dar să-l depună şi electoratul trage la socoteală PSD. Mi-e teamă că nu vrea nici PNL această lege. Eu scriu, finalizez acest proiect şi îl trimit cuiva să-l depună. Nu am vorbit cu cei din PNL. Şi asta cu minimum trei membri, ultimul e Zgonea care a „găsit“ ideea. Până la urmă, ce contează? Ideea să se pună în aplicare. Dacă vrei, îl faci! Legea cu minimum trei membri e trimisă. Poate să o ia doamna Gorghiu. Am să-i fac o cerere, apropo de imunităţi. Singurul zid împotriva justiţiei în acest moment este Parlamentul şi la mulţi s-a ridicat imunitatea, dar la senatorul PNL Vosganian, nu. Nici anul trecut, nici acum circa zece zile. Nu s-a ridicat imunitatea.

Înţelegem că a fost o maşinaţiune a PSD. Preşedintele a luat atitudine, doamna Gorghiu la fel. Vosganian a plecat din PNL.

 Şi? Asta e păcăleala. Doamna Gorghiu îi cere să plece din partid. Sigur că pleacă din partid. Şi-a făcut cruce  că rămâne neanchetat. Nici măcar o declaraţie nu i se poate lua. Să-i ceară demisia din funcţia de senator până şi-o dă şi apoi DNA poate să facă cerere către preşedinte, că a fost ministru. Dacă nu eşti parlamentar, eşti cercetat cu aprobarea preşedintelui ţării şi următorul pas este ca Iohannis, când îi vine cererea, să dea aprobare pentru Vosganian.

Doamna Gorghiu le-a spus parlamentarilor PNL să voteze la vedere.
De acum, după ce l-a scăpat pe Vosganian. Cine plăteşte? De ce nu i se cere demisia din Senat? Poate trebuie anchetat..

Aveţi dreptate, nu i-a cerut nimeni, dar dacă nu vrea să îşi dea demisia nu au ce să-i facă.
Parlamentarii care au votat împotriva ridicării imunităţii să fie daţi afară din partid. Nu mi se pare că a reacţionat ferm doamna Gorghiu.

E o discuţie amplă despre finanţarea partidelor. Credeţi că entuziasmul poate schimba lipsa de bani pe termen lung?
Da. Cred că da, sigur că nu numai entuziasmul. Ne propunem să trăim, ca partidul să trăiască din cotizaţii şi donaţii şi dacă multă lume donează sume mici, va fi suficient. Sume mici. Ţineţi minte şi în campania pentru prezidenţiale. La românii din străinătate nu fac decât aşa sau prin SMS. Noi am trimis mailuri la oameni să spună cine sunt, altora le-am returnat banii, cetăţenilor străini. Eu nu am călcat în Constanţa, nu am avut niciun panou. Am luat 7-8%. Se poate. Cotizaţia nu va fi chiar simbolică, dar va fi o sumă care să poată face partidul să trăiască. La PDL era 50 de bani sau 1 leu. Rămăsese neschimbată. Nu va fi aşa. Sigur, putem pune la pensionari şi studenţi sume mai mici. Mai e o problemă: ceea ce iar am cerut Comisiei de Cod Electoral, am cerut eliminarea pragului electoral.  În Germania, dacă te duci,  nu ştii că e campanie electorală. În Italia e la fel. Numai în locuri publice  e permis afişajul. Dacă au interdicţia asta nu mai au pe ce cheltui banii.

Aţi fost în PDL, ştiaţi ceva despre finanţarea ilegală?
 Vă daţi seama că nimeni nu a vorbit de finanţări ilegale în prezenţa mea. Ţineţi minte cât m-am chinuit să impun Codul Etic. Erau şi refeririri la finanţare ilegală. Cred că nu a fost la niciun partid în regulă. Cât şi cum, nu ştiam. Ne-am uitat numai în campania asta, Ponta şi Iohannis câte bannere au avut. Am câştigat un proces la Cluj împotriva ambilor, că pe banner trebuie să scrii cine produce. Instant a dispus să le ridice.

Ieri, când aţi lansat partidul, v-aţi referit la numirea directorului SRI. Aţi spus că domnul Hellvig nu a fost anunţat aliaţilor din SUA.
Că nu a existat o consultare. Când eşti într-un cerc, într-un board şi iei o decizie, te consulţi. NATO  e format din mai multe state membre. Dacă ni se întâmplă ceva, la NATO ne ducem să ne apere. Avem un parteneriat special cu SUA.

Noi am întrebat la Cotroceni şi ni s-a spus că au fost informaţi.
De la diverşi oameni, pe linia celor din Congres am aflat că nu au fost consultaţi şi nu înţelegeau, că nu se lucrează aşa.

Au baze militare, e firesc să te consulţi.
Noi vorbim de SRI, care se ocupă de antiterorism. Lucrează cu alte servicii pe domeniul acesta. Trebuie să ai încredere. Serviciile americane trebuie să aibă încredere în oamenii din serviciile româneşti ca să îţi dea informaţii. La fel şi în cele franceze, în toate. Ei lucrează împreună. Trebuie să ai consultări. Mai ales că ei poate ştiu ceva ce tu nu ştii.

Sunt nemulţumiţi faţă de persoană?
Nu ştiu, nu vreau să merg aşa departe. Membrii din Congresul american erau şocaţi că nu au fost consultaţi. Pe Hellvig nu pot să-l spun că îl cunosc, am schimbat câteva cuvinte.

Ponta a spus,ironic, că îl votează fiindcă au fost colegi de lovitură de stat.
Tot USL, ce să zic. E greu de înghiţi atât.

 Un cititor spune că şi Traian Băsescu a afirmat că nu era normal să consultăm SUA înainte de numirea şefului SRI. Dar e firesc să te consulţi cu ei.
Nu trebuie să aştepţi să vină americanii, să te ajute. Şi tu trebuie să faci ceva, e ca la inundaţii, când unii stau şi beau şi vine Armata să scoată mobila din casă. Sunt state care se pregătesc de agresiunea sovietică. Este o ameninţare reală. Unul din statele baltice, săptămâna trecută, a reintrodus armata obligatorie.

Şi la noi e un consens pe Apărare.
Să vedem ce fac cu bugetul pentru Apărare,c e cumpără. Cine ştie ce cumpără Duşa.

Aţi vorbit în campanie despre un blat Ponta-Băsescu-Udrea. Au ieşit elemente că se înţelegeau Udrea şi Ponta. Udrea  a spus clar că a fost la biroul privat al lui Ponta şi au discutat în ceas de seară despre numirea şefului DNA. Cât e de normal să se întâmple asta? Aţi fost colegă cu Udrea. În vremea aceea, erau bănuieli că ar fi asemenea legături?
Sigur că nu e normal, nici nu mă aşteptam. Am trecut prin multe şi am văzut multe lucruri rele în Guvern şi în politica din România. Asta, cu Udrea care s-a dus la Ponta, m-a şocat. Dacă tot au decis fără proceduri de selecţie, era de făcut între ministrul Justiţiei , care era Ponta, şi preşedinte. Udrea ca ce s-a dus?

Plus că discuţiile trebuie să fie în cadru instituţional.
 Da, categoric. Eu ce să speculez? E o mare porcărie.Presupun că voiau procurori care să nu-i ancheteze. Iată, Bica era prietenă.

Cum vedeţi tot scandalul pornit de la declaraţiile Elenei Udrea şi care scutură clasa politică? Vulnerabilizează statul?
Sunt instituţii puternice, nu cred că le-a şubrezit. Face ce-au făcut şi alţi inculpaţi: au lovit în DNA, în judecătorii de la Înalte Curte, în SRI s-a mai dat, pentru că SRI transmite informaţii şi din dosare penale, şi de siguranţă naţională. Una din ameninţările împotriva siguranţei naţionale este şi corupţia. Transmit informaţii. Şi adiacent, dacă urmăresc pe cineva pentru o problemă de siguranţă naţională, informează DNA. E bine şi  foarte normal. Partea asta au urât-o politicienii mereu. Trebuie să se ţină tari.Sunt convinsă că vor să ia capul celor de la SRI şi DNA. E de înţeles.

La SRI a plecat domnul Maior. Cum vedeţi plecarea sa?
Cred că a fost o mişcare înţeleaptă. Trebuia. Avusese acea intervenţie în care a cam ameninţat CCR, ceea ce nu e OK, dar îmi amintesc că declarase că îşi depune demisia după alegeri.

În interviu a spus că nu e cazul, fiindcă preşedintele nu i-a cerut demisia.
Să i-o ceară şi lui Vosganian! Să fie consecvent. Apropo de legile Big Brother, am declarat acum vreo două săptămâni că deciziile CCR sunt foarte bune şi frumos motivate, clare şi nu interzic obţinerea de informaţii, spun cum să se facă şi că trebuie transpuse în legi. Avem nevoie de astfel de legi, de siguranţă informatică. E adevărat că am fost întrebată dacă până şi prin OUG, am spus că da, dar aici am greşit. Nu prin OUG, nici nu se poate, potrivit Constituţiei. Nu se intra în conţinutul mailului fără autorizaţie de la judecători nici în legile aşa cum erau făcute.

Mai era o întrebare legată de ce s-a întâmplat azi.
Apropo de parteneriat, am criticat noua axă Bucureşti-Berlin. Eu vreau să spun că nu înţeleg de ce trebuie să elimin Marea Britanie. Uite ce s-a întâmplat la Kremlin. Avem un asasinat politic la o săptămână după ce Putin s-a văzut cu Merkel şi Hollande. Deci cine e puternic? Cine ne apără? Să terminăm cu intermediarii, să facem direct axa Bucureşti-Washington.

 Nu ştiu dacă aţi aflat că toată conducerea ANRP a demisionat invocând faptul că cei care trebuie să primească despăgubirile îi dau în judecată pe cei din conducere pentru întârzierea restituirilor.

Am primit foarte multe scrisori de la oameni, trimiteau dosare la ANRP, unii erau de şase ani şi nu primiseră număr de înregistrare. Se ştia între avocaţii din Bucureşti că se dau despăgubiri pe şpagă şi a fost chiar un adjunct de acolo arestat. O altă instituţie care a funcţionat numai cu şpăgi. Ministerul Justiţiei are un reprezentant acolo. Am văzut că nu toţi îşi aduc aminte. Eu am numit o doamnă, doamna Banu, dar e irelevantă. Nu aţi auzit nimic de ea, e foarte corectă. 

În calitate de fost ministru al Justiţiei, consideraţi îndreptăţită plasarea unui suspect în arest preventiv doar pe baza denunţuilor?
 Aici e treaba judecătorului, nu am ce să comentez. Mă îndoiesc, pe de altă parte, că sunt doar denunţuri. La doamna Udrea senzaţia mea e că e mai mult decât denunţ.



Monica Macovei, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Monica Macovei partid M10 FOTO Eduard Enea
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite