Rovana Plumb, ministrul Muncii, la Adevărul Live: În primele două luni ale acestui an au fost create 64.000 de locuri de muncă

Rovana Plumb, ministrul Muncii, a explicat cum se schimbă salarizarea bugetarilor şi ce face Guvernul pentru încurajarea natalităţii 

Adoptarea noului Cod Fiscal poate duce la crearea a 590.000 de locuri noi de muncă, a declarat, joi, ministrul Muncii, Rovana Plumb, invitată la Adevărul Live. Mai mult, aceasta a precizat că peste 350.000 de tineri vor putea beneficia de o bursă profesională pentru a-şi putea termina studiile.

Cele mai importante declaraţii
 

Pe legea salarizării nu avem un proiect clar definitiv. Am considerat că este necesar să discutăm despre această lege după ce adoptăm Codul Fiscal care poate duce la crearea unor noi locuri de muncă. Mai exact, poate duce la crearea a 590.000 de locuri de muncă până în 2019.

Prin acest cod fiscal am ridicat limita de la care se impozitează pensia, cu câte 50 de lei pe an. 

Se pot crea astfel de locuri de muncă pentru că se poate crea mai mult spaţiu pentru a creşte consumul.

De la începutul anului, în primele două luni ale acestui an s-au creat 64.000 de locuri de muncă noi care nu intră în perioada sezonieră. Ponderea cea mai mare din ponderea economică o are zona industrială, acolo unde s-au creat şi cele mai multe locuri de muncă.

În momentul de faţă avem 38.000 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional, iar ceea ce facem noi trebuie să corelăm cerinţele angajatorilor cu tipul de calificare pe care noi o putem oferi prin asigurările de şomaj, dar şi prin programul operaţional.

Am discutat şi cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru a vedea cum putem să facem pentru ca Agenţia Naţională de Calificări să joace un rol mai activ în ceea ce priveşte piaţa forţei de muncă.

În ce domenii s-ar face aceste locuri de muncă?

Sunt locuri de muncă atât pe zona producţiei industriale, cât mai ales pe zona de construcţii. Obiectivul nostru principal este acela de a ne ocupa foarte mutl de tineri, iar în sensul acesta avem cel mai mare program din ultimii 25 de ani care se adresează unui număr de peste 441.000 de tineri cu vârstă cuprinsă între 16 şi 24 de ani. Prin acest program, unul din patru tineri va beneficia de cursuri de orientare profesională, dar şi de ajutor pentru un loc de muncă. 

Fiecare tânăr care vrea să-şi iniţieze un start-up primeşte 10.000 de euro de la stat, iar de la începutul anului, prin aceste start-up-uri, au fost create mai multe locuri de muncă.

Peste 350.000 de tineri vor benefica de bursă profesională, de bursă de liceu, de ajutor pentru a-şi termina o parte dintre ei şcoala generală, o parte şcoala gimnazială.

Noi am pus angajatorii faţa-n faţă cu cei care îşi caută un loc de muncă printr-o mediere. 

Are nevoie România de salariul minim de economie?

Când a am aderat la Uniunea Europeană, am aderata şi la Carta Socială care prevede că salariul minim net trebuie să fie de minim 50% din salariul mediu net pentru a putea combate sărăcia. 

Am introdus reducerea taxării agenţilor economici care dezvoltă activităţi de creşe şi grădiniţe. E un pas pe care l-am făcut. Concediul de maternitate trebuie plătit integral, de asta am şi lansat în dezbatere un asemenea proiect. 

În Germania, un profesor care a ieşit la penise vine şi povesteşte la grădiniţă o serie întreagă de lucruri. Expertiza şi experienţa unui om care a ieşit la pensie poate fi folosită în continuare. 

Ministrul Rovana Plumb a precizat că se va reintroduce sporul de doctorat, dar asta după ce se va adopta o lege a salarizării.

Avem un proiect de a analiza toate aceste persoane care trăiesc în risc de sărăcie şi care sunt ajute de guvern, dar care vor să muncească şi în zona respectivă nu există cum. Avem un proiect finanţat de fonduri europene pentru a găsi soluţii pentru aceste persoane care pot intra pe piaţa forţei de muncă.

Cum este să fii ministru în această „eră” a DNA-ului?

În primul rând, în momentul în care îţi asumi o funcţie publică, ai o mare responsabilitate şi trebuie să respecţi toate legile. Era firesc să realizăm că România are nevoie să meargă mai departe, să fie o Românie modernă, şi are nevoie la nivelul clasei politice de introducerea acelor criterii de integritate. Trebuie să înţelegem ce doresc cetăţenii acestei ţări.

Există o frică în ministere?

Ministerul Muncii se ocupă de viaţa fiecărui om. Este o responsabilitate foarte mare şi precauţia este pe măsură. Sigur că depinde de management, de manageri, dar şi de echipă. 

Să primească parlamentarii români şi chiar preşedintele ţării mai mulţi bani?

Da. Toţi bugetarii trebuie să primească mai mulţi bani.


Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârsnice, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: