Ora marilor dezvăluiri cu Ioan Talpeş, fost şef SIE, la Adevărul Live: Cine şi ce a ştiut în România despre închisorile CIA?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE), în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean
Generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE), în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

Generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE) şi, la vremea când se spune că au existat acele închisori CIA pe teritoriul ţării noastre, consilier prezidential pe probleme de apărare şi securitate şi sef al Administraţiei Prezidenţiale, a vorbit la Adevărul Live despre presupusa existenţă a închisorilor CIA pe teritoriul României.

1. Au existat protocoale semnate în acest sens şi la ce nivel? 

2. Care au fost atribuţiile care reveneau României în ceea ce, la momentul respectiv, era denumit „războiul global împotriva terorii”? 

3. Ce contribuţie specifică a adus România, în toată această perioadă, la organizarea a ceea ce se acuza a fi un sistem enorm cunoscut sub numele de „extraordinary rendition”? 

4. Cine răspundea de organizarea acestor locuri secrete de detentie, cine avea responsabilitatea transferului deţinutilor şi interogării acestor? 

Sunt doar câteva dintre întrebările la care a acceptat să răspundă, pentru prima oară în public, generalul Ioan Talpeş.

Principalele declaraţii:

Cristian Unteanu: În calitate de fost director SIE, în perioada respectivă, eraţi şeful Administraţiei Prezidenţiale şi consilier prezidenţial, ceea ce înseamnă că totul trecea prin mâna dumneavoastră sau aşa ar fi trebuit.

Ioan Talpeş: Nu trecea prin mâna mea. Ar fi trebuit să ajungă toate chestiunile majore şi în mâinile mele, eu fiind omul delegat de preşedinte, cel care era şi şeful CSAT, fiind în calitate de consilier membru al Consiliului şi primul om care se ocupa de secretariatul CSAT, deci omul cel mai implicat acolo unde ar fi trebuit să se adune marile informaţii.

Cristian Unteanu: Trebuia sau se adunau?

Ioan Talpeş: Sunt convins că se adunau. Se evitau poate cele cu implicaţii politice. Era vorba de situaţia unui personaj care deţinea o funcţie politică şi, dacă era ministru în Guvern, de exemplu, informaţia se ducea la premier. În calitatea pe care o aveam, nu prea aveam tangenţă cu acest domeniu sau, oricum, domnul Năstase era foarte parcimonios vizavi de aceste informaţii.

Cristian Unteanu: La 11 septembrie, eraţi acolo, în clipa în care cineva, nu un şef de stat, ci mai mulţi au decis că trebuie o întâlnire de urgenţă.

Ioan Talpeş: Îmi faceţi o propunere cu care mă uluiţi, vreţi să faceţi ordine în acest scandal. Mulţumesc pentru această şansă, vin în emisiune să povestesc cum am trăit eu 11 septembrie ca şi consilier prezidenţial pe probleme de Apărare şi, în acelaşi timp, şeful Administraţiei. În dimineaţa zilei de 11 septembrie, am primit un telefon de la cel care ţinea locul ambasadorului SUA la Bucureşti. Mi-a spus doamna respectivă că vrea să ne vedem, la ora trei, cu şeful staţiei CIA de la Bucureşti.

Cristian Unteanu: De obicei, un ambasador nu spune că ştie cine este şeful staţiei CIA şi nu se prezintă la o întâlnire cu şeful staţiei CIA.

Ioan Talpeş: Din 1993, relaţia România-SUA era clară în materia respectivă. Noi aveam ofiţer oficial la Washington, iar ei nu aveau nicio reţinere. Deja venirea la Cotroceni a domnului Ion Iliescu, la venire a fost clar în a marca faptul că ne îndreptăm şi principalul obiectiv este de a intra în NATO. Pe fondul acestei declaraţii s-au început discuţiile de rigoare, note, schimbări, relaţionări, eu am fost la câteva zile după ce am nominalizat la Washington, deci venisem cu dorinţa de a grăbi accederea la NATO. Revenind la 11 septembrie, la acea zi, am rămas surprins, pentru că i-am invitat şi la masă, la 14.00, dar au spus că nu, aşteptau să li se transmită ceva. Au venit la trei şi am început să discutăm. Nu a durat 15-20 de minute, în care mai mult am vorbit despre situaţii din cotidianul românesc, când unul din telefoanele speciale a început să sune. Al meu, din birou, nu cel scurt, mai privat. Era evident că cineva din CSAT încerca să mă sune. De partea cealaltă era domnul ministru al Apărării, Paşcu. Domnia sa, pe nepusă masă, zice: "Mă, Ioane, te uiţi la televizor?". Zic: "Nu, am o discuţie aici. Dacă vrei să îmi spui vreun banc, lasă-mă".

Cristian Unteanu: E vicepreşedintele PE acum.

Ioan Talpeş: Ia uite, domnule, nu am ştiut! Şi îl întreb de ce să mă uit, îmi spune că îi atacă cineva pe americani. Aşa s-a exprimat. Reacţia mea a fost pe potrivă. "CuM îi atacă pe americani?". Zice: "Nu ştiu, dau cu avioane în ei". Şi am dat drumul la televizor, era imaginea aceea şocantă în care se arăta unul dintre blocuri cu un avion înfipt în el şi linişte totală. Se transmitea continuu acea imagine. Eu aveam de faţă şeful staţiei CIA şi reprezentantul SUA. Toţi am rămas muţi. Ei nu ştiau nimic. Dădeau din umeri. Am început eu, cum suntem noi, românii, zic: "Domnule, e un joc! Cineva a pus acolo imaginea, iese fum, azi se poate face orice în televiziune!". Chiar când voiam să găsim o explicaţie, a venit al doilea avion. Nu a trecut un minut, şi telefonul a sunat iar. Era domnul preşedinte la telefon. "Talpeş, tu vezi ce se întâmplă la New York?". I-am spus că nu ştiu. "Singura chestiune pe care o putem face este să dăm o declaraţie. Aşa ceva e inadmisibil, e clar că e un act duşmănos, că se încearcă o chestiune împotriva SUA, vizează turnurile-simbol ale SUA.", am spus. M-am apucat să fac o declaraţie, care a şi apărut. Ei erau în birou şi se uitau la mine. Nu primeau niciun telefon. Am spus în declaraţie că e un gest inadmisibil şi că România consideră că această chestiune nu poate rămâne fără o reacţie internaţională, că va sprijini SUA şi chiar dacă nu e membru NATO, va reacţiona de facto la orice cerere din partea SUA.

Cristian Unteanu: Cei care erau în birou au citit documentul?

Ioan Talpeş: Am scris textul, am dat telefon, l-a ascultat, mi-a spus să schimb un cuvânt, dar nu schimba logica declaraţiei. Am chemat şefa de cabinet, i-am spus să difuzeze textul la presă. Doamna distinsă spune: "Asta e tot? Nu e nimic altceva?". Zic: "Nu, e poziţia preşedintelui". La data aceea, Constituţia spunea că se convoacă CSAT, apoi Parlamentul în raport cu evoluţia evenimentelor. Au rămas stupefiaţi de modul în care s-a desfăşurat reacţia. În timp, ne-am dat seama cât de important a fost acel moment. Ce prilej mai fabulos decât să te afli în faţa autorităţilor SUA, Iliescu nu ştia că ei se află la mine, şi deodată ei asistau la o decizie fundamentală a preşedintelui Iliescu despre care se vorbeau atâtea năzbâtii în materie de poziţionare a României în relaţia cu SUA.

Cristian Unteanu: Între timp, la Bruxelles se derula o reuniune de urgenţă, iar SUA au fost întrebate dacă invocă celebrul articol al apărării comune. Aţi văzut decizia?

Ioan Talpeş: În niciun caz în ziua aceea.

Cristian Unteanu: Vorbim de acea celebră înţelegere, din octombrie, pe tema închisorilor secrete.

Ioan Talpeş: Tot ce a urmat din septembrie a fost important pentru parcursul României. Pentru noi, documentul era o şansă de a ne racorda unui proiect.

Cristian Unteanu: Avem textul unui raport despre închisorile CIA.

Ioan Talpeş: Este un fals. Când spun asta spun ştiind nişte lucruri. În niciun caz nu aşa trebuie spuse lucrurile. Categoric, România sau preşedintele Iliescu nu a fost informat despre situaţiile sau despre eventualele discuţii vizavi de iniţiativa CIA în materie de localizare în România a unor centre.

Cristian Unteanu: Domnule Talpeş, în acel moment la care ne referim a existat un acord, au existat locaţiile?

Ioan Talpeş: Nu a existat un acord, a existat o cooperare după 11 septembrie. Ne aflăm în 2002-2003 când s-a pus problema vizavi de asta. Când spun 2003, spun pentru că eram în centrul discuţiilor. Am fost derutat de scandalul cu închisorile, pentru că noi nu am discuţii decât privitoare la locaţii de sprijin pentru CIA în România, în care noi să le oferim reprezentanţilor CIA locaţii în care să poată să organizeze activităţi pe care le-ar fi derulat pe alte teritorii.

Cristian Unteanu: Vorbim de două lucruri, despre o reţea de tranziţii ilegale către Guantanamo, căci asta înseamnă Extraordinary Rendition, dar şi despre centrele din România. Câte centre au existat, cine avea acces?

Ioan Talpeş: Nu a existat un centru care să fie numit de la început centru de detenţie. Era pur şi simplu o locaţie de tranzit. Nu era o chestiune de timp, nu era prevăzută o perioadă, era legat de derularea operaţiunilor în zonele în care ar fi trebuit duse acţiuni antitero.

Cristian Unteanu: Cine a fost negociator?

Ioan Talpeş: E mult spus negociator. A fost o discuţie cât se poate de naturală ca să cooperăm. E posibil să fi fost o locaţie sau două, nu am fost acolo. Dacă erau locaţii, din câte am văzut, este una în care ar fi fost aduşi deţinuţi. Cert este că noi nu am avut cunoaştere despre deţinuţi, nu i-am administrat şi nu am colaborat.

Cristian Unteanu: Dar avioanele ajungeau.

Ioan Talpeş: Nu ştiţi câte avioane coboară? Cum adică, noi ăştia, care veneam cu căciula în mână, căutam să îi convingem că pot avea încredere, le puteam spune lor: "Domnule, noi nu acceptăm chestiuni de genul acesta!". E uluitor când aud asemenea judecăţi. Noi, la data aia, sau cel puţin eu eram convins că trebuie să demonstrez că sunt un viitor aliat pentru SUA cât se poate de fezabil. Nu s-a discutat despre problema unor deţinuţi.

Cristian Unteanu: În vara asta, Polonia e condamnată la CEDO de un fost deţinut care a  ajuns la Guantanamo. Curtea i-a dat dreptate, fostul preşedinte al Poloniei a spus că e adevărat, a admis participarea Poloniei la un sistem inuman. Admit partea întâi, imaginea omului cu căciula în mână. Au mai fost şi alte negocieri.

Ioan Talpeş: După 1989 nu s-a mers cu rogojina decât de către câţiva. Lituania a apărut odată cu România, spre deosebire de Polonia, care deja era membru NATO. Aici, Lituania făcea parte din statele cu poziţii similare României. Lituania nu cred că şi-a pus problema de a refuza o astfel de ofertă din partea SUA ori a CIA care, pentru perceperea noastră, nu însemna un angajament serios. Nu trebuia decât să punem la dispoziţie o locaţie.

Cristian Unteanu: Aţi ştiut că pe aceste reţele s-au aflat Khaled şi Mohamed?

Ioan Taleş: Nu, partea română nu a avut habar. Nu aveam de unde să ştim.

Cristian Unteanu: Rapoartele sunt contradictorii. Preşedintele SUA spune că raportul poate fi discutat, dar nu foloseşte cuvântul tortură, pe care l-a folosit odată. PE spune, prin vocea unor grupuri minore, că vrea să continue bătălia, Comisia Europeană spune că nu sunt dovezi circumstanţiale.

Ioan Talpeş: Bush recunoaşte că a ştiut şi el ceva, că se transporta, dar nu că există tortură, închisori. Ce înseamnă închisoare? E o instituţie. Aici a fost o locaţie pe care americanii au administrat-o, iar partea română nu a avut nici interesul să ştie ce fac americanii, pentru a le proba că pot avea încredere în români.

Cristian Unteanu: E grav ce spuneţi. Se spune că europenii nu au vrut să ştie şi nu au interesul să se ştie.

Ioan Talpeş: E o aberaţie. Eu vă garantez că avioanele nominalizate că ar fi adus personaje din acestea nu au transportat aşa ceva. E o discuţie care excede problema deţinuţilor.

Cristian Unteanu: Rapoartele spun că au fost multe întrebări care au jucat.

Ioan Talpeş: Trebuie fiecare să îşi pună întrebarea de ce se focalizează pe România, Lituania şi Polonia. Noi suntem acele ţări care au generat altă geostrategie, suntem teritorii cu o conexie militară care au creat turbulenţe. Am vrut să intervin pentru că fostul ambasador la Bucureşti, domnul Guest, Gitenstein, spun că ei nu au ştiut. Sunt obligat să cred că Guest nu ştia, aşa a declarat şi a şi atacat pe cei care nu l-au anunţat. Vă imaginaţi că cei care au organizat asta ne informau? Ar fi însemnat să aibă încredere totală în noi, să fie convinşi că suntem cei mai de încredere aliaţi.

Cristian Unteanu: Vorbim de ţările în care se poate să aibă sau nu încredere.

Ioan Talpeş: Alte ţări erau mai de încredere, făceau parte din NATO. Ceilalţi puteau avea şi o poziţie care să pună în discuţie o astfel de practică. Lucrurile sunt mai complicate pentru SUA în materie de utilizare a teritoriului în Anglia sau Germania.

Cristian Unteanu: Amnesty International spune că patru deţinuţi au trecut prin România.

Ioan Talpeş: A fost un motiv fundamental pentru mine să mă întreb ce se caută, ce se urmăreşte. Când a intrat în dispută chestiunea bazelor, a celei de la Mihail Kogălniceanu, totul a intrat în confruntare deschisă în care s-a încercat să se demonstreze, pe un tronson de abordare publică, faptul că CIA şi SUA procesează sau se pretează la tot felul de acţiuni care nu sunt politically correct  în materie de relaţie cu aliaţii. Un astfel de comportament poate genera tot felul de acţiuni pentru a ajunge la găsirea unor alte soluţii în materie de dezvoltare a politicilor americane în Europa.

Cristian Unteanu: Există o afirmaţie susţinută tot mai tare, locaţia sau una dintre ele ar fi fost într-un subsol al ORNISS.

Ioan Talpeş: Nu ştiu unde e localizat ORNISS. Habar nu am avut.

Cristian Unteanu: Pentru săptămâna viitoare, am două deschideri posibile. Discuţia de azi este, după părerea mea, departe de a se fi sfârşit, nu am vorbit despre cadrul global în care a apărut problema, un cadru juridic şi unul moral, în măsura în care serviciile se încadrează într-un joc moral. Promisesem, însă, o altă temă: cea asupra frontierelor posibile şi imposibile în Europa, în 2015. Părerea mea este să continuăm discuţia despre închisorile CIA şi despre cadrul în care acest lucru s-a întâmplat, într-o anumită lume, conform anumitor reguli. S-a creat un sistem juridic special. Să vedem cât de util a fost ce a produs.

Ioan Talpeş: Categoric e necesară discuţia. Trebuie să înţelegem că în lumea de azi nu se mai operează cu principiile dinainte de 1989, care au ţinut de anii 1990. Odată cu războiul împotriva terorismului s-a intrat în altă lume. Nu poţi să nu te întrebi, indiferent dacă au fost sau nu gesturi, dacă personajele purtate prin ţările menţionate au fost sau nu obiectul unor acţiuni în afara legilor normale, totuşi trebuie să se ţină cont că s-au petrecut paralel şi alte acţiuni care exced moralitatea anterioară.

„Pânza de păianjen” mondială a închisorile secrete CIA de pe Glob şi a rutelor de transfer ilegal de deţinuţi

image

Stânga: Aeroporturi-cheie folosite pentru transferul ilegal al deţinuţilor CIA şi principalele rute / Dreapta: Unde desfăşoară CIA operaţiuni secrete în Europa

image
image

Raport Amnesty International cu privire la numărul de zboruri din Europa prin care CIA a transportat ilegal şi în secret deţinuţi

image

Citeşte şi:

INFOGRAFIE Teroriştii aduşi de CIA în Bucureşti, „schingiuiţi“ cu Snickers şi „Harry Potter“

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA s-a folosit de o clădire guvernamentală din Bucureşti ca sediu al unei închisori secrete pentru deţinuţii suspecţi de terorism, inclusiv pentru Khalid Sheikh Mohammed, cel care s-a intitulat „creierul“ atentatelor din 11 septembrie 2001, potrivit unor foşti oficiali ai SUA.

România a găzduit o închisoare CIA. Fostul ambasador Michael Guest a denunţat cazul

Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este „BLACK" („NEGRU"). Polonia are culoarea „albastru", Lituania, „violet", iar Thailanda, „verde".

George W. Bush ştia totul despre tehnicile de tortură ale CIA, susţine fostul său vicepreşedinte

Dick Cheney, republicanul care a fost vicepreşedinte al SUA în timpul celor două mandate la Casa Albă ale lui George W. Bush, a declarat într-un interviu că preşedintele american a fost „informat complet” cu privire la tehnicile de interogare pentru care CIA este acum aspru criticată într-un raport publicat de o comisie a Senatului american.

Unul dintre deţinuţii torturaţi de CIA are pe rol proces la CEDO împotriva României

Abd al-Rahim al-Nashiri, unul dintre prizonierii torturaţi de CIA al cărui caz este studiat amplu şi citat în raportul publicat marţi de Senatul american cu privire la practicile ilegale ale agenţilor americani, a dat România în judecată, atât la Parchetul instanţe supreme, cât şi la CEDO pentru că a permis americanilor să-l tortureze pe teritoriul ei. Al-Nashiri a câştigat un proces similar la CEDO, împotriva Poloniei.

Zece exemple de tortură din închisorile CIA: de la simularea înecului la hrănirea rectală

Rezumatul de 480 de pagini al raportului lung de peste 6.000 de pagini, realizat de o comisie din cadrul Senatul SUA, privind închisorile Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din lume, conţin în detalii groteşti referitoare la metodele de tortură aplicate deţinuţilor.

INFOGRAFIE CIA, acuzată de tortură de Senatul SUA. Un raport de 6.000 de pagini arată cum CIA l-a minţit inclusiv pe preşedinte

Un raport elaborat de o comisie din Senatul SUA arată cum CIA a folosit tehnici precum ameninţări sexuale, simularea înecului, violenţă fizică şi privarea de somn asupra suspecţilor de terorism pe care-i ţinea în notoriile închisori secrete din întreaga lume. Deşi CIA folosea metodele din 2001, niciun oficial al agenţiei nu l-a informat pe preşedintele SUA despre ele până în 2006.

Ion Cristoiu: Potrivit Manualului CIA de interogatorii, tortura e o ştiinţă

În ultimul timp, presa planetară a făcut mare caz de înregistrările video de pe internet cu jurnalişti americani care ţin pledoarii în favoarea răpitorilor: cei din Statul Islamic.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite