Românii din Jobbik: cum şi de ce se transformă etnicii români din Ungaria în extremişti maghiari

Românii din Ungaria îşi pierd uşor identitatea, însă procesul merge, în unele cazuri, până la simpatia şi aderarea la gruparea de extremă dreapta Jobbik, cunoscută pentru retorica agresivă la adresa românilor şi cu o aprobare tot mai ridicată în statul vecin.

Poveştile despre românii din Jobbik sunt mai mult şoptite în România, parcă nimănui nu-i vine a crede că, indiferent de cetăţenie, o persoană de origine română ar putea simpatiza partidul politic care şi-a declarat drept obiectiv principal obţinerea unei anulări a Tratatului de la Trianon. Cu toate acestea, ei sunt acolo, unii dintre ei membri Jobbik, alţii doar simpatizanţi.

Oameni care folosesc acum doar nume în maghiară, deşi lumea ştie despre ei că sunt români, care-l admiră pe controversatul Vona Gabor, liderul Jobbik, şi care le recunosc senin vecinilor români că sunt „jobbikos” - termenul folosit pentru un membru al partidului. Nu li se pare nimic ciudat. În primul rând, ei nu consideră că apartenţa la gruparea extremistă are legătură cu românii, ci mai degrabă ţiganii sunt cei împotriva cărora vor să acţioneze. Apoi – sau poate în primul rând – „românii din Jobbik” nu se mai consideră români. 

„Dar credeţi că ei ştiu? Habar n-au istorie, nici a României, nici a Ungariei! Dau like paginii de Facebook a lui Vona Gabor şi apreciază ce scrie el acolo. Înţeleg cum de copiii ajung simpatizanţi Jobbik. Problema mea este cu adulţii educaţi, care ştiu exact despre ce e vorba şi ştiu exact ce fac”, explică avocatul Gheorghe Duja într-o dimineaţă friguroasă de octombrie.

Ne-a fost recomandat imediat ce-am întrebat un român din comunitatea istorică de români din Ungaria despre românii din Jobbik. Şi-a creat cumva imaginea omului care combate acest fenomen şi nu numai – el este avocatul care a apărat-o pe jurnalista Eva Iova în procesele care i-au fost intentate după ce a  început să scrie despre etnobişniţari, oamenii care fac bani declarându-se români. 

Serate pentru români cu poeziile lui Wass Albert

Cumva, aceste două probleme i se pare că merg mână-n mână. Povesteşte că la oficiul din Budapesta al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, instituţia care administrează toţi banii primiţi de la autorităţile maghiare pentru comunitatea românească, sunt organizate serate în timpul cărora se citeşte din poeziile lui Wass Albert, nobilul maghiar condamnat la moarte în absenţă în România pentru crime împotriva poporului român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Din banii alocaţi pentru români! Înţelegeţi?”, se înfurie avocatul cu nume parcă predestinat. 

DOCUMENTAR Adevărul despre români şi unguri

„Nu, nu niciodată!”

Duja confirmă că da, există români în Jobbik, aşa cum ne-au spus şi ceilalţi etnici din Ungaria cu care am vorbit. Sunt şi în Jula, şi la Micherechi, comunităţi cunoscute pentru puternica prezenţă românească. Sunt români în Jobbik şi la Şercad, un oraş aflat la 12 kilometri de graniţa cu România.

Acolo, în faţa unei unei instituţii modernizate cu peste 560.000 de euro din fonduri europene, Jobbikul a ridicat un monument înalt de vreun metru jumate. Are coroane de flori, legate cu şnururi în culorile Ungarei. Sunt două hărţi suprapuse: harta Ungariei Mari, diluată sub actualele graniţe. Peste ele scrie „Trianon”, iar ambele sunt străpunse de-un pumnal. Mai jos, sub stema Ungariei scrie „Nem, nem, soha”/„Nu, nu, niciodată!”

Fenomenul este însă mult mai puternic în nordul Ungariei, acolo unde există şi comunităţi mai mari de romi. Un alt român din Ungaria cu care am discutat despre asta l-a întrebat, cândva, pe un român „jobbikos” de ce simpatizează partidul ăsta, ce vrea cu asta. „Să nu mai muncesc pentru ţigani, să ia ei ajutoare de la stat degeaba, din banii mei.” 

„Românii de aici nu vor bustul lui Şaguna”

Nu se mai ştie exact de când au apărut primele eforturi pentru ridicarea unui bust al sfântului mitropolit Andrei Şaguna în faţa Catedralei Ortodoxe Româneşti din Jula, undeva prin anii 2000. Un moment este însă imposibil de uitat. În 2008, la jumătatea lunii octombrie, în curtea catedralei trebuia să se depună o placă pe care să scrie că acolo se va ridica bustul lui Şaguna. Imediat, Jobbik şi Garda Maghiară, grupare interzisă apoi în 2009 pentru instigare la ură şi violenţă, au ameninţat că-şi modifică planurile pentru festivităţile de 23 octombrie, zi în care maghiarii sărbătoresc revoluţia din 1956, astfel încât să treacă şi prin faţa catedralei. 

Românii au păzit biserica de Jobbik şi Garda Maghiară

„Ne-am strâns în noaptea aia mai mulţi bărbaţi, am încuiat şi l-am păzit pe preasfinţitul”, povesteşte Duja, referindu-se la episcopul de atunci al românilor din Ungaria. Ce s-a întâmplat de atunci? Nimeni nu mai ştie exact. „Nu s-a făcut pentru că nu a văzut sprijinul şi susţinerea necesare din partea tuturor autorităţilor, în primul rând din partea autorităţilor din România”, spune Siluan Mănăilă, actualul episcop al românilor ortodocşi din Ungaria.

„Comunitatea istorică nu şi-a dorit niciodată să aibă bustul lui Andrei Şaguna. A fost o idee venită din afară, din România. Să nu credeţi că nu este important pentru noi sau că noi nu am vrea să se ridice. Dar văzând care sunt reacţiile şi atacurile de aici, trebuie să te gândeşti de două ori înainte de a merge mai departe. Noi preţuim mai tare acest bust decât cei care poate ne atacă pentru că nu l-am ridicat”, adăugă acesta. 

Citeşte mai multe aticole din campania „Adevărul despre români şi unguri“ 

O echipă de jurnalişti a mers în Ungaria şi a stat de vorbă cu românii de acolo. Le-a aflat problemele, le-a ascultat limba, a văzut cine sunt şi cum trăiesc. Apoi, s-a întors în România, în judeţul Harghita. Acolo a încercat să-i înţeleagă pe ungurii din România. Adevărul vă prezintă povestea celor două comunităţi fără ţară într-un documentar în premieră pentru mediul online românesc.

 Românii din Ungaria nu vor să vorbească despre politică, nici despre Garda Maghiară, nici despre Andrei Şaguna, căruia au vrut, cândva, să-i facă o statuie neridicată nici azi. Nu. Ei vor doar să trăiască în linişte, iar dacă pentru asta trebuie să mai renunţe la câte-un sfânt sau la limbă, fie.

 N-am găsit familie de români din Ungaria care să ne spună că nu s-a adaptat. Toate trăiesc în armonie alături de unguri. Chiar şi o familie care, din cauza discriminării de la şcoală, a fost nevoită să-şi trimită fiica înapoi în România. Familia Bunea s-a mutat aici în august. Cu doi copii şi fără nimic care să-l mai lege de România, Florin, fost angajat al CFR, spune că mai degrabă are încredere în unguri, „cu care te legi la suflet”

 Stăm sprijiniţi de pereţii Liceului Nicolae Bălcescu din Jula, „capitala românilor din Ungaria”, instituţie de învăţământ cu clasele I-XII cu predare în exclusiv în română. Am intrat, însoţiţi de doamna directoare şi de un alt profesor, la clasa a III-a, la o oră de limba română. „Păsările călătoare zbor în ţări mai calde”, citeşte de pe tablă o elevă cu strungăreaţă. „Foarte bine!”, îi spune doamna învăţătoare şi o trimite la loc.

. Budapesta alocă anual fonduri destinate exclusiv fiecărei minorităţi naţionale declarate şi organizate de pe teritoriul său. În cazul românilor, o bună parte din sumă este deturnată de câţiva de băieţi deştepţi care au sesizat că declarându-se români pot câştiga bani frumoşi. Fenomenul este posibil din cauza legislaţiei bizare a Ungariei, care a permis cetăţenilor să-şi declare câte naţionalităţi au vrut la recensământul din 2011.