Adevărul despre români şi unguri: „Maghiarii? Ca fraţii noştri!”

N-am găsit familie de români din Ungaria care să ne spună că nu s-a adaptat. Toate trăiesc în armonie alături de unguri. Chiar şi o familie care, din cauza discriminării de la şcoală, a fost nevoită să-şi trimită fiica înapoi în România. Familia Bunea s-a mutat aici în august. Cu doi copii şi fără nimic care să-l mai lege de România, Florin, fost angajat al CFR, spune că mai degrabă are încredere în unguri, „cu care te legi la suflet”.

Au un nivel de trai mai ridicat decât românii, cei mai mulţi trăiesc din agricultură şi sunt mândri de gospodăriile lor. Toţi sunt conştienţi de beneficiile pe care le au datorită paşaportului maghiar. Unii mai vin în vacanţe când şi când în România, „tare proaste-s străzile, dar şi prin Ungaria mai găseşti drumuri proaste”.

Cam atât îi mai leagă de ţara de dincolo de Tisa, că rudele s-au dus pe rând, iar ei le-au adus şi îngropat în Ungaria, unde pot vedea de mormintele lor. Pentru ceea ce-au vrut cu adevărat din România, au găsit soluţii: şi-au făcut abonamente la furnizori de cablu, dar nu vor toate posturile de televiziune, ci doar Etno, Hora, Taraf, Favorit şi Trinitas.

   ***

„Case ieftine Ungaria” - aşa au căutat pe Google Florin şi Adriana Bunea, în iulie 2013. Trăiseră peste 40 de ani în judeţul Prahova. Lucrau în Câmpina, el la Căile Ferate Române, ea la o firmă de construcţii. Primele rezultate oferite de motorul de căutare le-au indicat localitatea Méhkerék (Micherechi, în română). În august se mutaseră deja acolo alături de cei doi copii, unul de şase ani, celălalt de 16. N-au cetăţenie ungară, nu ştiu deloc limba, nu au rude sau cunoştinţe acolo. 

Decizia n-a fost luată nici din teribilism, nici din impulsivitate. După câteva ciocniri neputincioase cu sistemul de sănătate din România, când fiul cel mic a avut ceva probleme, familia Bunea a decis că-n România nu se mai poate. Patru luni mai târziu, ne primesc pe noi în curtea cu gazon a unei case mari, noi, o curte suficient de mare încât să încapă în spate şi un solar. 

Îşi vând legumele în România 

Care-i prima impresie despre unguri?

„Ca fraţii noştri! Mai rău e un român ca ungurii! Ungurii? Vă legaţi la suflet cu ei! Sunt nişte oameni civilizaţi,  n-am cuvinte, n-am cuvinte...”, spune Florin. 

Şi-au ridicat singuri solarul cumpărat cu 1.000 de euro de la Oradea la fel, tot cu ajutorul internetului şi sub supravegherea periodică a viceprimarului Bertold Netea şi a vecinilor, mereu gata c-un sfat.

„Vă spun sincer, au făcut o muncă perfectă, pe când un micherechean nu face aşa”, spune Netea. Au vândut deja prima producţie de roşii şi castraveţi, parţial în Ungaria – doar pe lângă Micherechi sunt vreo trei fabrici de conserve, parţial în pieţe din România şi, când i-am lăsat noi, făceau planuri pentru a începe să vândă şi flori. 

„Nu s-a obişnuit”

La fel de entuziastă era şi familia Igaş (foto), în urmă cu 13 ani, când s-a mutat din România alături de cei doi copii, Naniana, de patru ani, şi Timotei, care se pregăteşte acum de clasa a IX-a. Între timp li s-a mai alăturat Ruben, născut în Ungaria. Locuiau înainte în Dumbrăviţa de Codru din judeţul Bihor, unde mai au şi acum câteva rude.

Printre ele şi Naniana, care a insistat până când părinţii au lăsat-o să se întoarcă în România. „Nu s-a obişnuit”, ne spune mama ei, şi-apoi ne povesteşte cu patos cum profesorul de limba română de la şcoală prefera să premieze mereu alţi copii, din comunitatea istorică de români, şi pe Naniana o trecea cu vederea – mama sa crede că se întâmpla aşa pentru că era româncă din România. Nici cu colegii nu era totul lapte şi miere. 

DOCUMENTAR Adevărul despre români şi unguri

„Vinituri”

Aşa că fata s-a întors acasă, la bunicii din partea mamei, face în continuare şcoală şi nu se gândeşte să mai vină în Ungaria. „Aşadar decizia asta, de a vă muta aici, v-a rupt familia?” „Da”, răspunde fără să stea pe gânduri mama fetei. Din partea soţului nu mai au rude în România.

„Şi vă gândiţi vreodată să vă mai întoarceţi în România?” Bărbatul ezită, însă femeia este categorică: „Nu. Niciodată”. Şi orice urmă de Naniana a dispărut din ochii ei. Doar Timotei ce se foieşte, el recunoaşte că s-a gândit la România, mai ales în ultimul an. Trebuie să-şi aleagă un liceu. El vrea să se facă fotbalist, părinţii nu prea l-ar lăsa, e greu, e nevoie de sponsori, iar băiatul şi-a cântărit şansele luând în calcul şi mutarea înapoi în România.

Problemele Nanianei n-au fost unice. Comunitatea istorică de români din Ungaria este închisă şi reticentă faţă de „vinituri” - românii care au venit aici după căderea comunismului. Preotul Ioan Bun, care slujeşte la biserica ortodoxă română din Micherechi, povesteşte că a fost numit astfel de cel puţin două ori, o dată de un alt preot ortodox, altă dată de un enoriaş. 

Bunicul din Bihor a murit acum patru ani, l-am adus aici şi l-am înmormântat. Acolo n-avea cine să aibă grijă de mormânt.    familia Igaş din Micherechi

Sat „rămas”, salvat de agricultură

Familia Iova face parte din comunitatea istorică de români şi locuieşte de când se ştie în Micherechi. Acum, satul a mai „urcat”, dar, când erau ei tineri, acum 20-25 de ani, satul era „foarte rămas” - de la expresia „rămas în urmă”. Tot ce-au făcut oamenii aici au ridicat datorită agriculturii – majoritatea familiilor din Micherechi trăiesc din producţia de legume din solare. 

Omul care „i-a primit pe toţi românii care ajungeau la Micherechi”

Dumitru Bîgu a ajuns în Micherechi din oraşul Solca, judeţul Suceava, imediat după Revoluţie. Unul dintre fraţii lui mai mari reuşise să fugă aici de pe vremea lui Ceauşescu şi s-a stabilit mai întâi la Chiticaz, apoi „a auzit de un alt sat, tot de români, şi s-a mutat aici, la Micherechi”. Dumitru venise să stea două săptămâni la fratele lui, dar n-a mai plecat.

Şi-a cunoscut soţia, pe Eriko, româncă din comunitatea istorică. S-au căsătorit în 1993, cu binecuvântarea tatălui acesteia, un bărbat mărunţel, cu păr alb, pomeţii roşii de soare şi ochi mici şi rotunzi care te urmăresc din primul hol al casei familiei Bîgu, dintr-o fotografie cu doliu în colţ. Acestui om i-a rămas vorba că era „tare deschis cu toţi românii, el i-a primit pe toţi care ajungeau din România”, ba chiar a insistat să umble la rândul lui prin ţara vecină, a ajuns până la Suceava, vizitând comunităţi penticostale sub supravegherea securiştilor. 

Citeşte mai multe aticole din campania „Adevărul despre români şi unguri“ 

O echipă de jurnalişti a mers în Ungaria şi a stat de vorbă cu românii de acolo. Le-a aflat problemele, le-a ascultat limba, a văzut cine sunt şi cum trăiesc. Apoi, s-a întors în România, în judeţul Harghita. Acolo a încercat să-i înţeleagă pe ungurii din România. Adevărul vă prezintă povestea celor două comunităţi fără ţară într-un documentar în premieră pentru mediul online românesc.

 Românii din Ungaria nu vor să vorbească despre politică, nici despre Garda Maghiară, nici despre Andrei Şaguna, căruia au vrut, cândva, să-i facă o statuie neridicată nici azi. Nu. Ei vor doar să trăiască în linişte, iar dacă pentru asta trebuie să mai renunţe la câte-un sfânt sau la limbă, fie.

 Stăm sprijiniţi de pereţii Liceului Nicolae Bălcescu din Jula, „capitala românilor din Ungaria”, instituţie de învăţământ cu clasele I-XII cu predare în exclusiv în română. Am intrat, însoţiţi de doamna directoare şi de un alt profesor, la clasa a III-a, la o oră de limba română. „Păsările călătoare zbor în ţări mai calde”, citeşte de pe tablă o elevă cu strungăreaţă. „Foarte bine!”, îi spune doamna învăţătoare şi o trimite la loc.

 Românii din Ungaria îşi pierd uşor identitatea, însă procesul merge, în unele cazuri, până la simpatia şi aderarea la gruparea de extremă dreapta Jobbik, cunoscută pentru retorica agresivă la adresa românilor şi cu o aprobare tot mai ridicată în statul vecin.

. Budapesta alocă anual fonduri destinate exclusiv fiecărei minorităţi naţionale declarate şi organizate de pe teritoriul său. În cazul românilor, o bună parte din sumă este deturnată de câţiva de băieţi deştepţi care au sesizat că declarându-se români pot câştiga bani frumoşi. Fenomenul este posibil din cauza legislaţiei bizare a Ungariei, care a permis cetăţenilor să-şi declare câte naţionalităţi au vrut la recensământul din 2011.