Acord istoric între organizaţiile româneşti din Valea Timocului

Acord istoric între organizaţiile româneşti din Valea Timocului

Principalele organizaţii ale românilor din Valea Timocului (Serbia) au încheiat un acord de colaborare INFOGRAFIE Dana Donciu

Principalele organizaţii ale românilor din Valea Timocului (Serbia) au încheiat un protocol de colaborare în eforturile de păstrare a identităţii naţionale. Iniţiativa a aparţinut parohului bisericii româneşti de la Malainiţa, Bojan Aleksandrovic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderii românilor/vlahilor din Serbia de răsărit s-au reunit, duminică, 25 mai 2014 la biserica românească din Negotin cu hramul ”Sfântul Mucenic Ioan Valahul”, relatează Romania Global News.
După oficierea Sfintei Liturghii de către Bojan Aleksandrovic, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului împreună cu un sobor de preoţi, reprezentanţii asociaţiilor româneşti şi-au ţinut şedinţa, la care au mai participat un oficial al Ambasadei României din Belgrad şi reprezentanţi ai românilor din Banatul sârbesc - Voivodina.

În deschiderea reuniunii, preotul Bojan Alekdandrovic şi-a explicat demersul. ”De fiecare dată când poporul român se confruntă cu probleme mari, Biserica neamului românesc, Biserica Ortodoxă Română, doreşte să-i ajute pe fiii săi. Este evident că românii din Valea Timocului trec printr-o perioadă foarte grea din cauza presiunilor statului sârb, crizei de identitate şi a neînţelegerii dintre liderii locali. (...) Am hotărât că această întâlnire să o facem aici în biserica noastră în faţa Evangheliei şi a moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, strămoşul nostru şi mare luptător pentru păstrarea credinţei ortodoxe şi identităţii nemului nostru românesc. Numai uniţi ne putem păstra identitatea, iar unirea noastră trebuie să fie treptată, întâi trebuie să ne unim noi, românii din Timoc, la fel şi fraţii noştri din Banat şi după aia putem face unirea tuturor românilor din Serbia, care deocamdată au o singură legătură, Biserica Orodoxă Română”, a spus prelatul.

Românii din Timoc îşi unesc forţele

Liderii asociaţiilor româneşti din Valea Timocului a semnat un protocol, prin care se angajează să colaboreze în eforturile comune de păstrare a indentităţii naţionale.
Documentul stipulează, printre altele, că românii/vlahii sunt un singur neam, cu o singură limbă literară şi o singură Biserică ortodoxă, iar ţara mamă este România.

PROTOCOL AL ROMÂNILOR/VLAHILOR DIN SERBIA DE RĂSĂRIT

”Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a fi fraţii împreună!”
Psalmul 132,1

Astăzi, 25 mai 2014, în ziua când Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română din Valea Timocului îl pomeneşte pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul, ne-am întâlnit aici, în biserica ”catedrală” a românilor/vlahilor din Serbia de răsărit de la Negotin, ridicată spre slava Marelui Dumnezeu Celui în Treime Slăvit şi în cinstea sfântului pe care astăzi îl prăznuim, noi, toţi liderii spirituali şi mireni ai românilor/vlahilor de la sud de Dunăre – Serbia de răsărit (Valea Timocului, Valea Moravei şi zona munţilor Homoli).
Ca şi de fiecare dată în trecut, când poporul român se lupta pentru existenţa sa şi avea probleme grave, aşa şi astăzi, când istoria se repetă, Biserica neamului, ca o mamă adevărată, doreşte să-i ajute pe fiii săi şi face intervenţiile necesare.
Având în vedere dezbinarea gravă existentă între conducătorii comunităţii, iscată din cauza neînţelegerilor, a presiunilor create de către conducerea Statului nostru Serbia, a presiunilor din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe surori şi din partea altora, Preacucernicul părinte Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului din cadrul Episcopiei Daciei Felix, împreună cu preoţii canonici ai Bisericii noastre din Valea Timocului, care se roagă neîncetat ca ”toţi să fie una”, au hotărât să-i adune pe toţi reprezentanţii românilor/vlahilor la o întâlnire de pace.
La întâlnirea de astăzi, fiecare a putut să-şi spună şi şi-a spus liber părerea, iar după toate discuţiile purtate s-a ajuns la următoarele concluzii pe care noi toţi, cei care semnăm acest document, ne obligăm de acum încolo să le respectăm în totalitate:

1. Prin Legea României nr. 299/ 2007, drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, se referă la ”persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo–români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”;

2. Este clar că noi toţi - români, rumâni, vlahi, valahi şi vlasi sau oricum ne-ar numi alţii sau oricum ne-am numi noi înşine din cauza crizei de identitate, create în trecut, nu din vina noastră - suntem un singur neam şi suntem români originari în zona în care trăim.

3. Biserica neamului nostru românesc, rumânesc/vlah este Biserica Ortodoxă Română şi toţi membrii comunităţii noastre naţionale care sunt de credinţa ortodoxă trebuie să ţină de structura canonică a Patriarhiei Române din Serbia, care este Episcopia Daciei Felix de la Vârşeţ (Protopopiatul Daciei Ripensis).

4. Vedem că reprezentanţii comunităţii noastre au diferite păreri privind consiliile naţionale din Serbia, unii doresc să ţină de Consiliul Român cu sediul în Voievodina, iar alţi de Consiliul Rumân (Vlah) din Serbia de răsărit, care în acest moment este ocupat de către ”vlahi falşi” (pionii unor politicieni din conducerea Statului sârb). Fiecare este liber să ţină de consiliul în care crede şi să lupte ca în viitor aceste două Consilii să se unească într-unul singur.

5. Până la unirea celor două Consilii ale singurei noastre minorităţi din nordul şi din sudul Dunării, ne obligăm cu toţii ca să nu ne atacăm unii pe alţii din cauză că unii îşi spun români în limba literară, alţii rumâni în grai şi alţii vlahi, vlasi în limba sârbă. Ne angajăm să promovăm în faţa autorităţilor publice centrale şi locale, în mod solidar, puncte de vedere comune ale celor două Consilii ale singurei noastre comunităţi separate doar pe criteriul filologic al etnonimelor.

6. Indiferent ce spun legile Serbiei, (Ţara noastră în care trăim şi ai cărei cetăţeni loiali suntem), care se pot schimba oricând, legat de consiliile naţionale, legi care prevăd că cine are Consiliu naţional ar fi o altă minoritate, noi nu suntem de acord cu această obstrucţie şi îmbrăţişăm fără rezerve prevederile clare şi de mare folos practic ale Legii 299 din Ţara mamă, România, care arată că din punct de vedere juridic român=rumân=vlah=român/vlah. Bunul simţ şi dreapta judecată ne arată că minorităţile naţionale sunt cele care nasc Consilii naţionale, nu Consiliile naţionale nasc minorităţi naţionale. Românul tot român este chiar dacă îi spui rumân sau vlah, sau altfel.

7. Ţara noastră mamă este România. Suntem un singur neam, avem o singură limbă literară, o singură ţară înrudită şi o singură Biserică ortodoxă mamă.

8. Proclamăm ziua cinstirii Sfântului Mucenic Ioan Valahul, 25 mai, drept Ziua românilor/vlahilor din Serbia şi o vom sărbătorii în fiecare an.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Negotin, anul mântuirii 2014, luna mai, ziua 25, de Sf. Ioan Valahul pe stil vechi

Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Dr. DANIIL, Episcop al Daciei Felix

Preşedintele adunării

Boian Aleksandrovici
Protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului

Au semnat protocolul:

• Comitetul pentru drepturile omului din Negotin, Dusan Prvulovici
• Asociatia pentru cultura romanilor-vlahilor din nord estul Serbiei Ariadnae Filum, Zavisa Jurj
• Comitetul international juridic, Dragan Demici
• Partia Neamului Rumânesc, Predrag Balasevici
• Renasterea romanilor din Serbia, Vlada Savici
• Asociatia parintilor care vor sa le invete copii limba romana "Sandu Timoc", Iasmina Glisici
• Initiativa culturala romaneasca din Jagubita, Damir Serbanovici
• Societatea romanilor-vlahilor TRAIAN, Draghisa Kostandinovic
• Asociatia pentru limba, cultura si religia a romanilor de pe Valea Moravei, Iel Buobu Lui
• Asociatia femeilor ortodoxe SFANTA MAXIMA, Iovanka Aleksandrovici

Au mai semnat următorii lideri de opinie: Dr. Slavoljub Gatovici,
Draghisa Davidovici, Veterin Budimirovici, Anta Jurconu,
 Nenad Nikici,
 Svetomir Todorovici,
 Jiva Momirovici, 
Goran Perici, 
Radomir Nonici.

Reprezentanţii mai multor asociaţii pretins româneşti au refuzat să semneze protocolul: Asociaţia Dunărea (condusă de Tihan Matasarevici), Initiaţiva românilor din Serbia (Boian Barbucici), Asociaţia ”Dacia Aureliana” (Zoran Radivoievici) şi Mişcarea Democrată a Românilor din Serbia (Nataşa Tosici).
 

Scandalul care a „încăierat” România cu Serbia şi Germania: Vlahii din Timoc sunt români autentici! De ce neagă Serbia?

Senatul de la Bucureşti a adoptat tacit modificări la acordarea cetăţeniei române

Lideri ai românilor din Timoc s-au întâlnit cu ministrul delegat pentru românii de pretutindeni

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările