Accidentul aviatic din Apuseni. Procurorii audiază victimele şi martorii. Medicul Zamfir a fost externat şi şi-a reluat activitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma accidentului, avionul a fost rupt în două bucăţi FOTO Mediafax
În urma accidentului, avionul a fost rupt în două bucăţi FOTO Mediafax

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba continuă audierile martorilor şi a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni. În plus, anchetatorii precizează că vor cere date şi înscrisuri de la diverse instituţii privind procedurile de zbor şi acţiunile de salvare. În acelaşi timp, medicul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului, şi-a reluat activitatea după ce a stat o săptămână internat la Spitalul Fundeni.

Cercetările continuă cu audieri de martori. De asemenea, în aceste zile sunt audiate şi victimele accidentului. „Audierile se fac inclusiv prin intermediul unor comisii rogatorii în cazul celor care domiciliază pe raza altor judeţe”, au explicat procurorii.

De asemenea, pe lângă expertizele medico-legale dispuse în cauză, urmează a fi efectuate şi expertize tehnice, procurorii solicitând, totodată, date şi înscrisuri de la diferite instituţii privind procedurile de zbor şi acţiunile de salvare. 

Medicul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic, a fost externat duminică, iar luni şi-a reluat activitatea în Centrul de chirurgie digestivă şi transplant hepatic Fundeni, a declarat managerul unităţii sanitare, dr. Carmen Orban, citat de Mediafax

„Doctorul Radu Zamfir a fost internat în Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic a Institutului Clinic Fundeni în perioada 22- 26 ianuarie, interval în care a facut fizioterapie şi a urmat un tratament homeopat specific şocului posttraumatic. Examinarea IRM (explorare imagistică prin care se obţin secţiuni tomografice - n.r.) efectuată în cursul zilei de 23 ianuarie nu a arătat niciun fel de leziuni somatice”, a mai spus managerul Institutului Clinic Fundeni, dr. Carmen Orban.

Totodată, medicul Zamfir a fost evaluat prin două examene psihologice consecutive.

„Examenele psihologice atestă faptul că medicul Zamfir este într-o stare psihică normală. Luni, dr. Radu Zamfir s-a întors la serviciu, urmând deocamdată un program de reintegrare profesională care prevede reluarea treptată a activităţii operatorii”, a mai spus Orban.

Pe 20 ianuarie, un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la circa 1.600 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj, Bihor şi Alba. 

În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului şi victimele au fost găsite după aproape şapte ore de căutări de nişte localnici din zonă. 

La locul accidentului au sosit ulterior şi echipele de slavare formare din pompieri, jandarmi montani, poliţişti şi salvamontişti.

Adrian Iovan şi Aurelia Ion au murit în urma accidentului

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta Aurelia Ion era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. 

Pe 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi „ne-am recules”.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia au dispus începerea urmăririi penale in rem în cauza privind accidentul aviatic, pentru două infracţiuni: încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor şi vătămare corporală din culpă.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, precizând că ancheta va dura câteva luni.

„Această aeronavă nu a avut o cutie neagră, însă are alte instrumente la bord care urmează să fie examinate în perioada următoare pentru a vedea cum au funcţionat şi pentru a-şi face un punct de vedere experţii în domeniu. Se va emite un raport de către inspecţia de specialitate, inspectorii investigatori ai Autorităţii Aeronautice. Acest raport sigur că va fi făcut după o perioadă de timp, după câteva luni. De regulă, este o procedură laborioasă pentru a emite acest raport, va fi depus la Parchet şi apoi procurorul va putea să administreze probaţiunea şi să soluţioneze dosarul”, afirma Lazăr.

Epava avionului prăbuşit a fost transportată la Bucureşti, fiind depozitată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), pentru a putea fi analizată de către experţii în aeronautică.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Liviu Dragnea cere anchetă pentru a vedea dacă salvatorii victimelor accidentului aviatic din Cluj au întârziat din cauza STS. „Avionul prezenta riscuri”

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi dimineaţă, întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj. În replică, Serviciul de Transmisiuni Speciale susţine că avionul a fost localizat imediat ce a fost primit apelul la 112. Premierul Ponta cere explicaţii. Pe de altă parte, medicii care au preluat victimele accidentului susţin că acestea sunt în stare stabilă.

AUDIO Ultima discuţie dintre Adrian Iovan şi turnul de control din Sibiu înainte de a se prăbuşi în Munţii Apuseni

Chiar înainte de a ateriza forţat, pilotul Adrian Iovan a comunicat cu cei de la turnul de control din Sibiu. Înregistrarea audio poate fi ascultată mai jos. Înregistrarea a fost făcută publică de site-ul publika.md, iar în ea se poate auzi convorbirea dintre pilotul Adrian Iovan, decedat în catastrofa aviatică din Munţii Apuseni şi turnul de control din Sibiu.

Paul Mitu, unul dintre piloţii care l-au instruit pe Iovan, indignat după accident: „E un talent să pui avionul pe vârful pomilor“

Paul Mitu, un fost pilot cunoscut al României, dar şi unul dintre cei care l-au instruit de-a lungul vremii pe Adrian Iovan, spune că nu înţelege de ce salvatorii au ajuns cu ore bune de întârziere în locul în care s-a prăbuşit avionul ieri.

Unul dintre supravieţuitorii accidentului de la Cluj vine azi în Capitală. Tânăra care a murit avea 23 de ani şi era studentă în anul V. Rezultatul autopsiei

Victimele accidentului aviatic de la Cluj sunt în stare stabilă. Mai mult, medicul Radu Zamfir, cel care a ţinut legătura telefonic cu salvatorii după prăbuşirea aeronavei se întoarce azi în Capitală. Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naţionale a informat că tânăra care a murit în accident are 23 de ani, este studentă în anul V, şi în această misiune participa ca voluntar. Rezultatele autopsiei: studenta şi Adrian Iovan au murit de frig.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă

Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir” 

Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni

Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor

Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi

Un avion a căzut în Munţii Apuseni şi doi oameni au murit, pilotul Adrian Iovan şi o rezidentă. Salvamontişti din mai multe judeţe, echipaje de ambulanţă şi SMURD, pompieri, dar şi sute de localnici au căutat cele şapte persoane aflate la bordul aparatului de zbor prăbuşit în pădure, printre brazi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite