Accident Muntenegru. Despăgubiri de milioane de euro pentru victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuantumul exact al despăgubirilor pe care le vor primi victimele accidentului din Muntenegru nu se poate şti exact în acest moment, însă această sumă poate ajunge şi la 5 milioane de euro, cât este maximul prevăzut de legislaţie, a declarat, pentru „Adevărul”, Eugen Stoica, director general la SC Evaluare Risc şi Daune SRL.

Suma nu este aceeaşi pentru fiecare. De asemenea, o condiţie este ca fiecare familie a celor decedaţi sau cei răniţi să ceară despăgubiri în baza răspunderii civile a autocarului. Ulterior, asiguratorul va face o evaluare, conform unei grile proprii, iar acestea de obicei durează destul de mult timp.

„Acest caz este foarte clar, n-are ce anchetă să mai facă. Partea vătămată care are un picior rupt primeşte o anumită sumă de bani, iar cei mai grav altă sumă”, a arătat el. 

De asemenea, la aceste sume se mai pot adăuga asigurările pentru călătorii în strănătate achiziţionate de turişti, acele travel card-uri, care se pot ridica între 5.000 şi 50.000 de euro, sau chiar nelimitat, în funcţie de ce a vrut să cumpere fiecare şi ce plafoane utilizează asigurătorii.

O altă posibilitate o constituie o asigurare pe care transportatorul să o fi făcut, atât pentru bagaje cât şi pentru călători. Fiind facultativă, aceasta nu este deseori cumpărată de companii. Plafonul este şi el stabilit de către asigurator. „Nu ştim dacă transportatorul avea o astfel de poliţă”, a mai spus Stoica. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite