UPDATE Accident pe Lacul Snagov. Filmul impactului dintre cele două ambarcaţiuni. O persoană a murit, iar alta este în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două ambarcaţiuni s-au ciocnit puternic pe Lacul Snagov în noaptea de sâmbătă spre duminică FOTO ISU Bucuresti
Cele două ambarcaţiuni s-au ciocnit puternic pe Lacul Snagov în noaptea de sâmbătă spre duminică FOTO ISU Bucuresti

A cincea victimă a accidentului de pe Lacul Snagov a fost găsită de scafandri. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani care era căutat încă de noaptea trecută, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit. În urma accidentului au fost rănite grav patru persoane, iar o a cincea a fost dată dispărută mai multe ore. Cele patru victime spitalizate au vârste cuprinse între 28 şi 37 de ani şi sunt turişti care luaseră masa pe malul lacului.

UPDATE Cea de-a cincea persoană, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost găsită la o adâncime de 6 metri, în afara zonei de impact.

Medicii au încercat, timp de 20 de minute, să-l resusciteze însă fără rezultat, acesta fiind declarat decedat.

În accidentul produs sâmbătă noaptea pe Lacul Snagov au fost implicate o ambarcaţiune Spat, a restaurantului şi hotelului Dolce Vita, de pe malul lacului, în aceasta aflându-se şase persoane, şi una Commander, în care se aflau cinci persoane.

Ambarcaţiunea localului, condusă de Ionuţ Conea, s-a scufundat în urma impactului cu Commander-ul condus de Alexandru Popescu.

Practic, Commander-ul ar fi circulat cu peste 100 de kilometri la oră, iar Popescu s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit martorilor. Acesta nu ar fi văzut ambarcaţiunea localului, în care se afla un grup de turişti străni, şi pur şi simplu ar fi trecut cu Coammander-ul peste ea.

Conea a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero, în timp ce Popescu a refuzat testarea, fiind dus la Spitalul Elias pentru analize.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 00.28. Din primele informaţii se pare că una dintre ambarcaţiuni staţiona, în timp ce cealaltă ar fi mers cu viteză.

În total, 11 persoane se aflau pe cele două ambarcaţiuni, iar cinci au fost rănite. Doar patru dintre acestea au fost duse la spital. O femeie de 30 de ani este în comă, fiind internată la Spitalul Floreasca alături de un bărbat cu traumatism cranio-cerebral minor, iar la Spitalul Elias au fost internaţi o femeie şi un bărbat cu traumatisme cranio-cerebrale minore şi fracturi deschise de membre inferioare, potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa. 

O a şasea persoană a fost dată dispărută.

„Operaţiunile de salvare continuă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani pe care nu îl găsim. Dacă este necesar vom suplimenta numărul celor care participă la căutări. Vizibilitatea în apă este redusă, intervenţia se desfăşoară cu dificultate, însă scafandrii cunosc lacul”, a declarat Daniel Vasile.

UPDATE Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, cele cinci persoane rănite au vârste cuprinse între 28 şi 37 de ani.

UPDATE Căutările continuă pe Lacul Snagov, unde o persoană este dispărută în urma accidentului

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, a declarat că o epavă a fost găsită la 200 de metri de mal, la o adâncime de 6 metri, fără victime în interiorul acesteia. 

"O epavă a fost găsită la 200 de metri de mal, la 6 metri adâncime. Nu s-au găsit victime în interiorul ambarcaţiunii. Patru din cele cinci victime au fost transportate la spitale din Bucureşti, una dintre ele fiind în stare gravă, în comă. A cincea victimă a refuzat spitalizarea. A şasea persoană nu a fost încă găsită, căutările continuă, scafandrii sunt la faţa locului“, a spus Daniel Vasile. 

Persoana care a refuzat spitalizarea se află la faţa locului, cu echipele de căutări. 


Victimele accidentului au fost transportate la Spitalul Elias şi la Spitalul Floreasca din Bucureşti. 

Bogdan Opriţa, coordonator SMURD, a declarat la Digi24 că este vorba de cinci persoane, dar una dintre acestea nu a necesitat spitalizare. Două persoane au fost transportate la Spitalul Elias, iar celelalte două la Spitalul Floreasca. Una dintre victime este în stare gravă.

„În urma impactului au rezultat cinci victime, una în stare bună a refuzat transportul, celelalte patru victime au fost transportate de echipajele SMURD la spital. Două la Spitalul Elias, o femeie şi un bărbat cu traumatisme cranio-cerebrale minore şi fracturi deschise de membre inferioare, şi alte două victime la Spitalul Floreasca, una din victime fiind în stare gravă în comă, cu traumatism cranio-facial grav, traumatism abdominal grav şi cealaltă victimă cu un traumatism cranio-cerebral minor. Au mai existat informaţii că în barcă ar mai fi fost prezentă o persoană, vorbim despre o şasea victimă care ar fi sărit din barcă înaintea impacului şi care este căutată de scafandri”, a declarat Bogdan Opriţa, la Digi24.

Una dintre victime nu a fost găsită. Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti, a declarat, la Digi24, că scafandrii ISU continuă căutările pentru cea de-a şasea victimă. „Căutările sunt dificile”, a spus acesta.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite