Accident grav în Harghita: Doi morţi şi mai mulţi răniţi, după ce un microbuz s-a răsturnat. Persoanele decedate sunt cetăţeni moldoveni UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite, duminică dimineaţă, după ce şoferul unui microbuz cu 20 de pasageri a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat. Accidentul s-a petrecut între Borsec şi Tulgheş, în judeţul Harghita.

UPDATE 9.30 Cele şapte persoane rănite în accidentul produs duminică dimineaţă în Harghita şi în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri au fost transportate la spitalul din Topliţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Gheorghe Filip. El a precizat că accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat. Copilul, care se afla la mama lui în braţe în momentul accidentului, este în stare bună, dar a fost dus la spital pentru investigaţii.

Potrivit reprezentantului Poliţiei Harghita, microbuzul implicat în accident venea de la Praga, având destinaţia Orhei, Republica Moldova, iar în acesta se aflau în total 20 de persoane - 19 pasageri şi şoferul. 

„Este vorba despre un microbuz care se constituie ca şi cursă regulată pe relaţia Praga-Orhei (Republica Moldova). Vorbim despre şofer şi 19 pasageri. Două persoane decedate, sunt date aproximative, ambii cu vârsta de aproximativ 30 ani, sunt din Republica Moldova. (...) Din primele informaţii vorbim de neadaptarea vitezei la condiţiile meteo şi de drum, în zonă ningea, iar accidentul s-a produs pe un sector de drum în curbă", a precizat Gheorghe Filip pentru Agerpres. 

UPDATE 8.30 Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că la faţa locului au intervenit 9 echipaje medicale şi că, după o primă evaluare, 11 persoane prezintă diverse traumatisme. DSU a mai precizat că la nivelul Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc a fost activat Planul alb.

Accidentul a avut loc pe DN 15, între localităţile Borsec şi Tulgheş, fiind implicat un microbuz în care se aflau 20 de pasageri şi care făcea o cursă din Republica Moldova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotaru, a fost activat Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului. „În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa - o femeie şi un bărbat. 11 persoane prezintă traumatisme şi alte şapte sunt în curs de evaluare“, a precizat Ciubotaru.

La locul accidentului au ajuns o autospecială de stingere, două de descarcerare şi opt ambulanţe (cinci SMURD şi trei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă).

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că intervenţia salvatorilor la faţa locului este în desfăşurare, fiind dificilă din cauza ninsorii abundente. El a mai precizat că zona în care s-a produs accidentul se află la o distanţă mare de oraşele mari, urmând să se stabilească la ce spitale vor fi trimise victimele.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite