A treia postare a lui Adrian Năstase: „Un argument fals. Nu există dovezi de vinovăţie“

A treia postare a
lui Adrian Năstase: „Un argument fals. Nu există dovezi de vinovăţie“

Fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase. FOTO: Reuters

Fostul prim-ministru al României a pus joi, pe blogul personal, un al treilea text de când este în închisoare în care explică faptul că nu au existat dovezi de vinovăţie a sa în „Dosarul Zambaccian”, dosarul devenind unul penal, deşi iniţial era unul civil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sub titlul de „Un argument fals”, Adrian Năstase încearcă să ofere o explicaţie a modului în care politicul a avut influenţat sfera justiţiei, mai în momentul în care dintr-un conflict de natură civilă s-a ajuns la un dosar penal, în urma intervenţiei procurorilor DNA. Totodată, fostul lider de la Palatul Victoria a repetat faptul că nu au existat nici un fel de dovezi de vinovăţie.

„Argumentul principal este acela că nu există nici un fel de dovezi de vinovăţie. Dosarul Zambaccian este format din diverse bucăţi de acuzaţii puse împreună (Zambaccian, Cornu, Tell, numirea Irinei Jianu, importuri din China de materiale de construcţii) după ce Băsescu a stabilit, în urma alegerilor din 2004, că eu sunt vinovat”, a precizat Adrian Năstase în partea de început a postării sale pe blogul personal.

Fostul lider social-democrat îşi continuă textul prin invocarea unui exemplu dat chiar de de un parlamentar al PDL: „Am urmărit, spre exemplu, la un post de televiziune, explicaţiile oferite de Vasile Gherasim, parlamentar PDL. El considera că dosarul Zambaccian nu este un dosar politic pentru că, în esenţă, ar fi vorba de un conflict juridic civil între familia Năstase şi constructor. Corect. Aşa am spus şi noi; de aceea am şi deschis o acţiune civilă, « în desocotire », cu constructorul. Problema a fost că procurorii DNA au intervenit şi au transformat acest dosar civil într-un dosar penal. La comandă, spun eu. A cui comandă? Vasile Gherasim ştie foarte bine. În 2001, era primar al sectorului 1, atunci când primarul general Băsescu i-a trimis adrese prin care cerea oprirea lucrărilor la blocul din Zambaccian, constructorul câştigând însă în instanţă împotriva primăriei generale. Fiind la PDL, în 2004, fără îndoială că Vasile Gherasim îşi aduce aminte şi de sesizarea făcută de Mona Muscă, din partea Alianţei D.A. (cu Băsescu co-preşedinte) pe aceeaşi temă”.

Adrian Năstase a susţinut în mod ironic faptul că lucrurile materiale conţinute în dosar nu sunt politice, însă instrumentarea dosarului a fost politică.

„Da, dosarul Zambaccian, în conţinut, nu este un dosar politic. WC-urile importate, bideurile aduse din China nu sunt politice, nici importul ca atare făcut de constructor, nici termopanele. El însă a fost instrumentat politic, ca modalitate de hărţuire judiciară, pentru raţiuni politice, împotriva unui adversar politic, de către echipa numită de un om politic – Traian Băsescu”, a adăugat fostul lider de la Palatul Victoria.

Materiale pe aceeaşi temă:

Înapoi în timp. Cum arăta România în vremea „Atotputernicului“ Adrian Năstase

A fost un timp când lui Adrian Năstase i se spunea „El însuşi“. Era suficient, căci nimeni în istoria postcomunistă a României nu a lăsat acest sentiment - că stăpâneşte ţara, fără limite.

REACŢII Presa internaţională: un fost premier al României a fost condamnat pentru acte de corupţie

Presa internaţională relatează despre condamnarea lui Adrian Năstase la patru ani de închisoare pentru acte de corupţie, reamintind că este a doua oară când fostul premier ajunge la închisoare. Până acum, cazul a fost relatat de agenţiile France-Presse şi Associated Press, precum şi de publicaţia belgiană 7sur7 şi postul britanic BBC.

Ponta, despre condamnarea lui Năstase: Îl consider o victimă a regimului Băsescu. Situaţia, comparabilă cu a Iuliei Timoşenko

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la România TV, că decizia judecătorilor ÎCCJ în cazul fostului premier Adrian Năstase este una incorectă.

Primele reacţii după condamnarea lui Adrian Năstase. Cine îi plânge de milă şi cine îl vrea după gratii

Condamnarea fostului premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare în dosarul “Zambccian” a încins spiritele pe scena politică. In timp ce unii felicită decizia luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, alţii arată compasiune pentru soarta fostului şef PSD.

VIDEO Cartianu, la Adevărul Live, despre condamnarea lui Adrian Năstase: Dana fost un factor nociv pentru fostul premier

Jurnaliştii „Adevărul” Grigore Cartianu, Liviu Avram şi Liviu Iolu au comentat sentinţa dată în urmă cu puţin timp de completul de cinci judecători al Curţii Supreme în dosarul „Zambaccian”. Prin decizia de astăzi toţi inculpaţii din acest caz au fost găsiţi vinovaţi. Singura care nu va ajunge după gratii este Daniela Năstase, soţia fostului premier care a fost condamnată la închisoare cu suspendare.

Năstase, înaintea sentinţei în dosarul „Zambaccian”: „Un singur om curajos constituie o majoritate”

Fostul premier Adrian Năstase, care aşteaptă luni decizia definitivă în dosarul “Zambaccian”, a publicat pe blogul personal un text în care anunţă că a revenit acasă şi îşi exprimă incertitudinea cu privire la ce l-ar putea aştepta în 2014.

Dosarul „Zambaccian”. Adrian Năstase îşi va primi sentinţa pe 6 ianuarie

Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa îşi vor petrece Sărbătorile de Iarnă acasă. Curtea Supremă a amânat pentru 6 ianuarie pronunţarea în dosarul „Zambaccian”, în care aceştia sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Procurorul a cerut astăzi pedepse cu executare în cazul soţilor Năstase, dar şi majorarea pedepsei Paulei Irina Jianu.

 
Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa s-au prezentat, luni, din nou în faţa instanţei Curţii Supreme, unde are loc un nou termen al recursului din dosarul Zambaccian. Magistraţii urmează să o audieze pe Dana Năstase, după ce, la termenul trecut, aceasta a solicitat o amânare pe motiv că nu se simte bine. În martie 2012, Năstase şi soţia lui au fost condamnaţi în acest dosar la trei ani de închisoare cu suspendare.
 
 
Adrian Năstase şi soţia au ajuns, luni, din nou în faţa instanţei Curţii Supreme unde a avut loc un nou termen din recursul în dosarul „Zambaccian”. Magistraţii ar fi trebuit s-o audieze pe soţia fostului premier, dar aceasta a cerut o amânare pe motiv că nu se simte bine. În acest dosar, în martie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
 
 
Completul de cinci judecători al Instanţei Supreme a stabilit ca următorul termen din recursul în dosarul „Zambaccian” să aibă loc peste aproximativ o lună, mai exact pe 7 octombrie. În acest dosar, pe 30 martie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
 
 
Fostul premier Adrian Năstase, dar şi soţia sa, Dana Năstase, vor fi, luni, prezenţi în faţa Completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru primul termen la recursul formulat de procurori în dosarul Zambaccian. Asta după ce judecătorii au hotărât pe 13 mai să amâne cazul până după vacanţa judecătorească.
 
 
Magistraţii Curţii Supreme au decis luni, amânarea pentru data de 9 septembrie 2013, judecarea recursului în Dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat pentru acuzaţia de luare de mită.
 
 
Procurorii DNA susţin în motivele recursului din dosarul „Zambaccian” că probele existente la dosar arată că Adrian şi Daniela Năstase sunt vinovaţi, ei fiind achitaţi „eronat” de completul de trei judecători de la Curtea Supremă. Recursurile din dosar urmează să fie judecate de un complet de cinci judecători ai instanţei supreme pe 13 mai.
 
 
Cererile de abţinere formulate de trei dintre cei cinci judecători repartizaţi să judece contestaţiile din dosarul Zambaccian al lui Adrian Năstase au fost respinse de Colegiul de conducere al Curţii Supreme, au declarat pentru Mediafax oficiali ai Instanţei Supreme.
 
 
Un procuror DNA, Elena Matieşescu, a tărăgănat nouă luni formularea recursului în ultimul dosar în care mai este judecat fostul premier, Dosarul „Zambaccian“, iar faptele se prescriu peste o lună
 
 
Un articol din Codul Penal ar putea spulbera planurile de libertate ale lui Adrian Năstase. Dacă nu se întâmplă o minune, singura lui salvare ar putea veni de unde se aşteaptă mai puţin: de la procurorii DNA.
 
 
Soţia fostului prim-ministru, Daniela Năstase, a fost, de asemenea, condamnată la închisoare în dosarul „Zambaccian‟, în anul 2006.  Instanţa supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de detenţie, dar cu suspendare.
 
 
Titus Corlăţean, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Ponta, a declarat, luni, în faţa parlamentarilor din comisiile juridice reunite, că referirea sa la arestarea procurorului care a făcut dosarul Zambaccian a fost o formulă inadecvată.
 
 
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat sentinţa împotriva lui Adrian Năstase. Vezi întreaga decizie a instanţei, aşa cum a fost ea redactată de judecători!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: