Stéphane Hessel va rămâne pentru generaţia noastră drept cel mai vocal tribun al societăţii civile. Lui îi datorăm manifestul indignaţilor, acel apel la atitudine civică şi angajare  care a stârnit acum 3 ani celebra mişcare.

Câţi dintre noi am stiut că acest slogan preluat de tineri şi susţinut cu atâta fervoare pe tot mapamondul s-a născut în mintea unui nonagenar ?

Textul de câteva zeci de pagini, bestsllerul anului 2010, tipărit în milioane de exemplare şi tradus mai peste tot în lume e învăluit de spiritul unui înalt umanism de care poate, doar un om cu experienţa autorului lui, cu vocaţia crescută din idealurile de odinioară ale Europei putea să-l simtă ca necesar.

Stéphane Hessel, care a crezut în forţa omului de a se reclădi perpetuu, în puterea de a învăţa din exemplele istoriei şi de a se reconstrui moral, îi învăţa acum pe tineri cum să se regăsească în acest mesaj, cum să nu se resemneze, să spere, să lupte. N-a fost cu ei în corturile care –au răsărit în marile pieţe ale lumii…N-a scandat lozincile lor, dar a fost un factor de trezire a constiinţelor pentru care tinerii nu au decât a-i mulţumi.

Într-un timp al escaladării conflictelor şi abuzurilor de tot felul, când omenirea pare a-şi fi pierdut busola, când agresiunea, minciuna şi manipularea sapă prăpastii tot mai adânci între bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, între cei mulţi şi neputinciosi şi cei puţini şi aroganţi, spiritul unui om treaz e parcă singura dovadă că mintea încă mai lucrează în favoarea omului.

Stéphane Hessel a sugerat îndemnând la angajare nu doar luciditate, ci şi ripostă pentru ca neo-liberalismul  corporatist şi pieţele financiar-bancare în dezlănţuire să nu ducă în prăpastie valori atât de preţuite precum munca, cinstea, priceperea, pentru ca solidaritatea să nu dispară din societate şi omul să nu se simtă atât de singur în faţa necunoscutelor vieţii.

Indignaţi-vă, Indignez- vous! a fost soluţia celebrului umanist când un grup de jurnalişti i-au cerut să le vorbească despre experienţa sa din rezistenţă. O soluţie pentru care scepticii de serviciu de pe la noi, i-ar râde în nas. Pentru că nu-i aşa! La ce-ar folosi, astăzi când asemenea gesturi sunt speculate uneori doar propagandistic. Şi totuşi, să avem încredere în gândul unui înţelepăt bătrân care, cu siguranţă ştia ce spune! Într-un fel răspunsul tinerilor care i-au urmat îndemnul e cel mai bun semn că avea dreptate, dar şi că acea prost clamată ruptură între generaţii nu există. Dimpotrivă.

În omagiul acestui spirit frumos şi optimist, care nu s-a mulţumit să contempleze şi să filozofeze, avem de făcut câte ceva. Ca om de teatru îmi face plăcere să constat şi să comentez ripostele scenice ale câte unor confraţi, spectacolele conectate la pulsul zilei cu gândul la misiunea „vai! deloc perimată a teatrului de a crea curente de opinie”. Dar sunt atât de rare! Ca cetăţean mă simt însă mult mai liber să mă manifest. Chiar mă gândesc să-mi revendic azi drepturile la o bancă mincinoasă, care crede că mi-a înşelat buncredinţă. Mă voi indigna şi o voi reclama. Sunteţi mulţumit, Domnule Hessel?!