A fost condamnat primul medic în baza deciziei: „plicul e şpagă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Iancu Mocanu
Medicul Iancu Mocanu

Celebrul cardiolog Iancu Mocanu este primul medic care a fost condamnat la închisoare cu executare după ce Curtea Supremă a stabilit că doctorii au calitatea de funcţionari publici şi nu au voie să primească recompense de la pacienţi. De altfel, chiar cazul lui a fost cel care i-a făcut pe magistraţi să ia această decizie.

Cardiologul militar Iancu Mocanu, cunoscut ca „Medicul de inimi”, a fost condamnat ieri de Tribunalul Militar Bucureşti la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru luare de mită.În plus, doctorul are interzis timp de doi ani după executarea pedepsei să mai practice meseria de medic, să mai ocupe funcţii publice, să aleagă sau să fie ales. Sentinţa nu este încă definitivă, însă este prima decizie dată unui cadru medical după ce Curtea Supremă a stabilit, în iunie 2015, plecând chiar de la acest caz, că medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor. 

Hotărârea judecătorească de ieri a fost dată în dosarul în care Mocanu, în calitate de şef al Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, a fost acuzat de procurorii DNA că a cerut mită de la la trei persoane pentru a-şi face meseria, adică pentru a face investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale.

Flagrantul

Concret, pe 24 septembrie 2013, procurorii DNA l-au reţinut pe chirurg după ce ar fi pretins de la ruda unui pacient suma de 2.000 de euro. Banii ar fi fost pentru internarea şi tratarea unui tânăr diagnosticat cu insuficienţă cardiacă. Fără jenă, în anchetă Mocanu le-a spus anchetatorilor că suma găsită în buzunarul bluzei pe care o purta a primit-o „ca atenţie din partea unui aparţinător”.

El a explicat că din cei 2.000 de euro, jumătate îi reveneau lui, iar ceilalţi 1.000 de euro urmau să fie împărţiţi între trei colegi, care trebuiau să primească 500, 300 şi, respectiv, 200 de euro. Mai mult, întrebat de anchetatori dacă a mai primit şi alte plicuri, Mocanu a deschis un dulap în care avea o borsetă din piele neagră, iar de acolo a scos trei plicuri cu bani, spunând că i-a primit ca „atenţii din partea aparţinătorilor bolnavilor pe care i-a operat în cursul ultimelor 30 de zile”.
 

Primul dosar

Pe 29 octombrie 2013, Mocanu a fost trimis în  judecată pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Era vorba de sumele de 2.000 de euro găsiţi la flagrant şi de alţi 3.000 lei – pe care i-ar fi primit de la fiul unei paciente pentru o operaţie pe inimă. Pe 23 aprilie 2014, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a decis achitarea medicului, dar procurorii DNA au declarat recurs. Cazul a ajuns la Curtea Militară de Apel, iar următorul termen al procesului va fi în 19 noiembrie.

Al doilea dosar

Pe 3 noiembrie 2014, Mocanu a fost trimis în judecată în cel de-al doilea dosar – cel în care s-a dat ieri decizia de condamnare. În esenţă, ancheta a fost demarată după ce procurorii au descoperit plicurile cu bani în timpul flagrantului din 24 septembrie 2013. Era vorba de „atenţii” de 3.100 de lei, 4.500 de lei şi 7.000 de lei. Mocanu a explicat că nu a condiţionat niciodată intervenţiile chirurgicale de primirea banilor. De exemplu, în cazul sumei de 7.000 de lei, aceasta ar fi fost primită de la soţia unui pacient „drept mulţumire pentru actul medical al întregii echipe”. Când s-a făcut flagrantul, Mocanu cheltuise deja 300 de lei, şi a menţionat că 6.700 de lei îi păstra pentru a observa starea de sănătate a pacientului, „susţinând că în eventualitatea unui deces ar fi restituit-o soţiei acestuia”.

Cazul „Iancu Mocanu“ a schimbat legea

Atunci când au judecat primul dosar de corupţie a lui Iancu Mocanu, magistraţii Curţii Militară de Apel au sesizat pe 16 februarie 2015, Curtea Supremă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru lămurirea unor chestiuni de drept. Magistraţii au arătat că medicii au calitatea de funcţionar public – tot în baza unei decizii a Curţii Supreme, dar că Legea drepturilor pacientului prevede că pacienţii au posibilitatea de a oferi angajaţilor sau unităţii în care au fost îngrijiţi plăţi suplimentare sau donaţii, atât timp cât legea este respectată.

După ce au analizat sesizarea, judecătorii Curţii Supreme au stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, iar primirea „atenţiilor“ este infracţiune. Curtea a arătat că dacă li s-ar accepta medicilor să primească donaţii, ar fi o discriminare faţă de celelalte categorii de funcţionari publici. Această decizie a fost motivată de magistraţi în luna august. Tot atunci medicii s-au înfuriat şi au ieşit în număr mare în stradă să protesteze.

«Respectarea legii» se referă atât la respectarea legii de «pacient», cât si la respectarea legii de «angajaţi ai unităţii spitaliceşti». Curtea Supremă


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite