A fost achitată fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru

A fost achitată fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru

Ana Maria Pătru a fost achitată în dosarul în care era acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost achitată în dosarul în care este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi de spălare de bani, infracţiuni în urma cărora ar fi primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sentinţa a fost dată de Tribunalul Bucureşti şi nu este definitivă. În plus, instanţa a mai dispus ridicarea sechestrului pus pe averea Anei-Maria Pătru.

Reamintim că, în urmă cu patru ani, procurorii DNA Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, la data faptei vicepreşedinte al instituţiei - funcţie cu rang de secretar de stat, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreşedinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul Bucureşti. 

Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine firma să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

Într-un alt caz aflat pe rolul instanţelor din decembrie 2017, Ana Maria Pătru este judecată pentru trafic de influenţa şi spălare de bani. Este vorba de un dosar în care este acuzată că a cerut de la Siveco un milion de euro şi a primit 600.000, susţinând că va interveni la directorul unei instituţii să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: