A căzut primul cap în scandalul publicităţii stradale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhitectul-şef al Timişoarei a demisionat

existent în publicitatea stradală din oraş. De altfel, comisia din cadrul Consiliului Municipal care a anchetat problema i-a cerut lui Radoslav demisia cu câteva săptămâni în urmă.
"În conformitate cu punctul de vedere exprimat de domnul primar Gheorghe Ciuhandu în ultima şedinţă a Consiliului Local, cu privire la incompatibilitatea mea de a mai face parte din echipa dânsului şi datorită faptului că nu mă simt unicul responsabil de situaţia publicităţii stradale, scoasă în evidenţă în ultima perioadă, mă consider obligat moral să-mi încetez activitatea în Primăria Municipiului Timişoara. Înlocuitorului meu îi voi acorda tot sprijinul pentru a se integra cât mai bine în problematica Direcţiei de Urbanism în vederea continuării aplicării strategiei socio-economice şi spaţiale a municipiului Timişoara şi a zonei urbane înconjurătoare", a precizat Radoslav în demisia pe care a prezentat-o ieri executivului primăriei.

N-a mai ajuns la comisia de disciplină
Primarul Gheorghe Ciuhandu, la rândul său acuzat de comisie în legătură cu haosul din publicitatea stradală, şi-a asumat săptămâna trecută răspunderea pentru această situaţie. El a declarat că "în spatele justificărilor se ascundea, de fapt, o rezistenţă la schimbare, o lipsă de implicare şi de asumare a responsabilităţii şi, de ce nu, interese personale sau de grup". "Sub aspectul responsabilităţilor din instituţie, evident că Direcţia de Urbanism este prima care răspunde de aspectul oraşului sub aspect urbanistic, de sancţionarea contravenţională şi demolarea construcţiilor ilegale, inclusiv publicitare", a declarat Ciuhandu. Destituirea directorului Direcţiei de Urbanism urma să fie discutată în comisia de disciplină în această săptămână, la propunerea primarului Ciuhandu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite