Şoferii, obligaţi să folosească luminile de întâlnire şi pe drumurile naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O propunere legislativă prevede că şoferii vor fi obligaţi să folosească, în timpul zilei, luminile de întâlnire sau luminile de zi şi pe drumurile naţionale, nu numai pe autostrăzi, drumuri expres şi naţionale europene.

Şoferii vor fi obligaţi să folosească luminile de întâlnire sau luminile de zi şi pe drumurile naţionale, nu numai pe autostrăzi, drumuri expres şi naţionale europene, potrivit unei propuneri legislative. Proiectul completează în acest sens Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„În circulaţia pe autostrăzi, pe drumurile expres, pe cele naţionale europene (E) şi pe cele naţionale (DN), conducătorii de autovehicule sunt obligaţi să folosească în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă”, prevede proiectul. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va completa Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

„Iniţiativa vine în sprijinul participanţilor la trafic, făcându-i să observe în timp util autovehiculele care se deplasează pe drumurile naţionale, ceea ce, pe de-o parte, va reduce numărul accidentelor, iar, pe de alta, va mări siguranţa rutieră din ţara noastră”, precizează iniţiatorul proiectului, Nicolae-Miroslav Petreţchi, deputat al minorităţilor naţionale, în expunerea de motive.

Trend european

„Tot mai multe state europene prevăd, în legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice, folosirea luminilor de întâlnire în afara localităţilor, indiferent de tipul drumului, urmărind prin aceasta reducerea semnificativă a numărului de accidente. În momentul de faţă, în ţara noastră, conducătorii autovehiculelor au obligaţia să folosească luminile de întâlnire sau pe cele de zi doar pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene (E). Este cunoscut faptul că numărul de kilometri ai autostrăzilor, drumurilor expres şi ai drumurilor naţionale europene este mult prea mic în raport cu numărul total de kilometri de drumuri existente în ţara noastră. Prognozele arată că în 2025, numărul mediu al autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naţionale din România se va dubla, fapt care, fără o completare a legislaţiei actuale, va determina ca numărul accidentelor să crească, ceea va duce atât la mărirea numărului de victime, cât şi la afectarea întregii societăţi, ridicându-se costurile socio-economice”, mai argumentează iniţiatorul proiectului.

În 2025, numărul mediu al autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naţionale din România se va dubla. Nicolae-Miroslav Petreţchi Iniţiatorul proiectului 

Zonele morţii

Proiectul de modificare legislativă vine în contextul în care România se află pe primul loc într-un clasament al ţărilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte decesele din accidente rutiere, atunci când este avut în vedere raportul dintre numărul de victime şi populaţia totală, arată datele Comisiei Europene.

Concret, în România mor anual în jur de două mii de oameni în accidente rutiere, cam zece la sută din totalul victimelor înregistrate în întreaga Uniune Europeană. Anul 2008 a fost cel mai negru pe şoselele României înregistrându-se un număr record de 3.000 de morţi. Potrivit statisticilor poliţiei rutiere tocmai drumurile naţionale (DN) sunt cele mai periculoase, iar accidentele produse pe acestea fac cele mai multe victime. Există chiar şi un clasament al acestor drumuri din punctual de vedere al victimelor rezultate din accidentele rutiere. Astfel, conform statisticilor, pe primul loc se situează DN 2 Bucureşti-Suceava-Siret cu 89 de persoane decedate şi sute rănite grav în accidente rutiere produse în anul 2018. Al doilea cel mai periculos drum este DN1 Bucureşti-Cluj-Oradea, iar pe locul trei se situează DN6 Bucureşti -Craiova-Timişoara. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite