Şeful IPJ Olt, adjuncţii lui, şeful Poliţiei Balş şi alţi opt oameni ai legii, cercetaţi disciplinar după un control al MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, cei doi adjuncţii ai acestuia, şeful Poliţiei oraşului Balş şi alţi opt poliţişti cu funcţii de conducere sunt cercetaţi disciplinar în urma unui control care a avut loc la solicitarea ministrului Administraţiei şi Internelor.

"Astfel, 12 poliţişti cu funcţii de conducere, printre care şeful inspectoratului de poliţie, cei doi adjuncţi ai săi şi şeful Poliţiei oraşului Balş, sunt cercetaţi prealabil, în temeiul art.59, alin.1 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului şi al art.18, alin.2 din O.m.a.i. nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului MAI", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

De asemenea, alţi nouă poliţişti, dintre care doi cu funcţii de conducere, au primit atenţionări, a precizat MAI.

Măsurile au fost luate în urma controlului dispus de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, în perioada 20 noiembrie - 6 decembrie.

Comisarul şef de poliţie Ion Voicu este la conducerea IPJ Olt din 1 aprilie 2010. Ion Voicu a îndeplinit şi în perioada 11 februarie - 31 martie 2010 atribuţiile funcţiei de şef al IPJ Olt, fiind împuternicit după ce din 15 iulie 2009 a fost adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, având atribuţii pe linie de Ordine Publică şi Poliţie Rutieră.

Cei doi adjuncţi ai lui Ion Voicu sunt Valerian Iliescu, numit în această funcţie din 1 februarie 2005, şi Emilian Mladen. Şeful Poliţiei oraşului Balş este Ion Sotea.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite