Şeful Gărzii de Mediu: Braconajul este principala suspiciune în cazul ursului Arthur

Şeful Gărzii de Mediu: Braconajul este principala suspiciune în cazul ursului Arthur

Octavian Berceanu, Şeful Gărzii de Mediu

Braconajul este principala suspiciune în cazul ursului Arthur împuşcat pe un fond de vânătoare din Covasna, a declarat Octavian Berceanu, şeful Gărzii de Mediu. Berceanu a enumerat mai multe indicii care ridică semne de întrebare: de la confundarea unei ursoaice cu un mascul-alfa, până la graba cu care s-a decis împuşcarea ursului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Avem suspiciuni. Un urs de această mărime, un mascul-alfa, are un teritoriu destul de bine definit în inima pădurii şi vine mai puţin către marginea pădurii. Acolo vin ursoaicele cu pui şi urşii mai tineri. Vrem să vedem dacă a fost recoltat acolo unde spun cei care l-au recoltat, dacă e acelaşi urs care a creat pagube”, a declarat Octavian Berceanu, la Digi24. 

Organizaţiile Agent Green şi VGT (Austria) condamnă uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie pentru a-l împuşca, se arată într-un comunicat al celor de la Agent Green.

Organizaţia arată că Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, şi-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, judeţul Covasna.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările