Şeful Casei Regale, despre întreţinerea Peleşului şi Pelişorului, închiriate statului: Ministerul Culturii nu şi-a îndeplinit obligaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Peleş
Castelul Peleş

Şeful Casei Regale Andrew Popper a afirmat într-un interviu la Antena 3 că cele două castele Peleş şi Pelişor au fost date Ministerului Culturii pentru o chirie foarte mică, dar că instituţia nu le-a întreţinut, aşa cum promisese.

“Peleşul a fost dat pe o chirie foarte scăzută. Este în jur de 10.000 de euro pe lună. O sumă derizorie, ţinând cont despre ce proprietăţi vorbim. Nu este un accident, este din cauză că noi dorim să fie un muzeu, să fie deschis publicului pentru beneficiul întregii naţiuni. Problema este că noi când am dat Peleşul şi Pelişorul pentru aceste chirii minime, Ministerul Culturii şi-a luat obligaţia de a le menţine într-o stare respectabilă, dar din păcate, nu şi-a îndeplinit această obligaţie", a susţinut Andrew Popper, potrivit News.ro.

El a precizat că la expirarea contractului de închiriere Casa Regală a încercat să obţină o sumă mai mare de la minister, asumându-şi şi obligaţia ca diferenţa să fie folosită pentru întreţinerea celor două imobile.

"Când a expirat contracul de închiriere, noi am cerut Ministerului Culturii majorarea contractului de chirie cu o foarte clară obligaţie din partea nostră că diferenţa dintre ceea ce plătesc acum şi ceea ce plătesc în viitor va fi folosită pentru înreţinerea imobilelor. Din păcate, Ministerul Culturii a spus că nu are bani”, a relatat el.

Fostă reşedinţă de vară a regilor României, Castelul Peleş a fost construit  în 1883, la dorinţa Regelui Carol I al României (1866-1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară 66 de metri înălţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, au mai fost ridicate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.

Peleşul are o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric. Încă din 1883, castelul a avut încălzire centrală.

Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel complet electrificat din Europa.

Aici s-a născut regele Carol al II-lea, iar la Foişor, regele Mihai I. Nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, a avut loc în 1921, tot la Peleş.

Până în 1948, castelul a fost reşedinţă regală, după această dată fiind confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleşul devine muzeu. După 1989, castelul şi Pelişorul reintră în circuitul turistic. În 2007, castelul Peleş a fost retrocedat Regelui Mihai I, care a decis să îl păstreze ca muzeu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite