UPDATE Şefa CNA, Laura Georgescu, urmărită penal pentru abuz în serviciu şi instigare la fals

UPDATE Şefa CNA, Laura Georgescu, urmărită penal pentru abuz în serviciu şi instigare la fals

Laura Georgescu, şefa CNA, urmărită penla pentru abuz ăn serviciu şi instigare la fals FOTO Mediafax

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea este suspectată că ar fi convins mai mulţi angajaţi ai CNA să întocmească sesizări false. Georgescu s-a prezentat joi la DNA unde a fost audiată.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Potrivit unui comunicat emis de DNA, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că, în calitatea sa de preşedinte al CNA, Laura Georgescu a fost cea care a instigat, în perioada 2013 - 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a şapte posturi de televiziune.

Concret, în perioada respectivă, Laura Georgescu ar fi impus mai multor funcţionari din cadrul CNA să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false, „prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea, cu amendă, a celor şapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori”.  

Procurorii arată că modalitatea de lucru în cazul acestor sesizări false era bine pusă la punct, iar pentru a se crea aparenţa de legalitate în privinţa acestor sesizări, parte dintre ele ar fi fost lucrate într-un fişier word care păstra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA (http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html).

„Pornind de la un asemenea formular, angajaţi ai CNA fie au completat respectivele sesizări cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, înregistrând o dată calendaristică modificată, nereală sau au permis ca sesizările să fie realizate de pe calculatoarele lor”, se arată în documentul citat.  

Mai mult, după redactare, aceste sesizări cu date nereale erau printate şi înregistrate ca şi cum ar fi fost preluate de pe mail-ul instituţiei, deşi acestea, în mod evident nu erau transmise pe mail, „însă reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu păstra aparenţa de legalitate a acestor sesizări”.

În cazul sesizărilor identificate cu privire la cele şapte posturi TV, s-au inserat date nereale referitoare la identitatea persoanei care face sesizarea (nume, prenume, adresă de domiciliu, date de contact, etc.), sau chiar cu privire la momentul sesizării.  

Anchetatorii precizează că în conţinutul unei astfel de sesizări au fost inserate abaterile despre care Laura Georgescu a considerat că ar fi suficiente pentru a duce la sancţionarea respectivului post, chiar dacă, în unele situaţii, faptele erau mai vechi şi erau prescriptibile (se aplică termenul general de prescripţie în materie contravenţională – şase luni).

„Un alt aspect rezultat în timpul urmăririi penale este acela că, în cazul unora dintre aceste sesizări false, momentul conceperii lor şi al înregistrării este anterior derulării efective a programului în legătură cu care se reclamă abaterea de la legea audiovizualului. În aceste condiţii, este evident că se urmărea grila, se stabilea care program ar putea fi sancţionabil şi se proceda la redactarea sesizării, însă din neglijenţă, nu se modifica ora şi rămânea menţionată ora redactării care, aşa cum s-a precizat, era anterioară difuzării respectivului program”, arată DNA.

Procurorii au menţionat că, în cazul unuia dintre posturile tv sancţionate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenţei, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, din dispoziţia Laurei Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. 

În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.

Ca urmare a sancţionării repetate şi a neprelungirii licenţei, în condiţiile prezentate anterior, postului respectiv de televiziune i-au scăzut încasările din publicitate cu peste 600.000 de lei.

Procurorii precizează că în acest caz mai sunt utmărite şi alte persoane, angajaţi ai CNA, în legătură cu întocmirea documentelor false sus menţionate.

DNA a declanşat cercetări pentru intervenţii privind licenţa Giga TV

Procurorii DNA fac cercetări din 2014 într-un dosar privind intervenţii pentru licenţa Giga TV, în care sunt urmăriţi penal preşedintele CNA, Laura Georgescu, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, primarul suspendat din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi Narcisa Iorga, fost membru CNA.

Anchetatorii au reunit la dosarul privind licenţa Giga TV, televiziune care era controlată de Gheorghe Ştefan la data faptelor, un alt dosar în care sunt vizate fapte de corupţie comise la nivelul CNA. Astfel, Laura Georgescu este vizată şi pentru primirea unor laptopuri de la persoane pe care le-ar fi favorizat.

Dosarul a fost deschis după ce au fost semnalate posibile fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie în care ar fi implicaţi funcţionari ai statului, de la nivelul autorităţilor centrale de reglementare în domeniul audiovizualului, "acţiunile acestora deservind interesele personale şi de afaceri, obiectivul fiind continuarea emiterii unor posturi de televiziune, deşi acestea nu îndeplinesc criteriile cerute de lege", potrivit DNA.

Procurorii arătau că, în paralel, a fost înregistrat şi denunţul făcut împotriva Laurei Georgescu, preşedinte al CNA, de mai mulţi membri ai Parlamentului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

„În conţinutul denunţului se semnalează că în calitatea sa de preşedinte a CNA, Laura Georgescu «a pretins 5 laptopuri cu titlu de sponsorizare pentru instituţie, de la persoane pe care aceasta le-ar fi favorizat ori protejat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu»”, menţionau procurorii în ordonanţa prin care au dispus începerea urmăririi penale.

În acelaşi dosar se fac cercetări şi în cazul denunţului formulat de Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor. Mincă a depus plângerea în luna iulie 2014, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului.

În plângere sunt menţionate şi fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu. Plângerea are ca obiect infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările