Şef din Ministerul Mediului, trimis în judecată în urma unor „afaceri” cu tichete RABLA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Direcţiei Implementare Proiecte din Cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti Valentin Dobre a fost trimis în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu şi fals în scrisuri sub semnătură privată.

În cursul lunii iunie 2013, Valentin Dobre, în calitate de director al Direcţiei Implementare Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti, a fost numit responsabil cu aprobarea cererilor de distribuire depuse de către colectorii validaţi în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2013”. 

Ca urmare a acestei numiri, „Dobre Valentin şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi a avantajat anumiţi colectori participanţi la Programul RABLA 2013 prin acordarea preferenţială de tichete în etapa a II-a”, se arată într-un comunicat emis de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Mai exact, acesta ar fi stabilit regula conform căreia tichetele să fie distribuite în ordinea datei şi orei la care colectorii (reprezentanţi ai societăţilor comerciale care primeau autoturismele uzate) se prezentau la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Cu toate acestea însă, în scopul de a favoriza mai multe societăţi comerciale – colectori -, Dobre i-ar fi determinat pe mai mulţi angajaţi ai Administraţiei Fondului de Mediu să înregistreze în sistemul informatic, într-un mod greşit, faptul că 11 societăţi comerciale, pe care acesta le-a indicat, să fie înregistrate ca fiind printre primele care ar fi încheiat procedura. 

În acest fel, acestea ar fi primit un număr total de 1.760 de tichete în detrimentul altor societăţi comerciale.

„Ca urmare, firmele avantajate au obţinut un folos patrimonial necuvenit în sumă de cel puţin 500 lei/tichet, sumă de bani rezultată din valorificarea autoturismelor uzate primite de la cetăţeni în schimbul tichetelor”, mai precizează sursele citate.

Valentin Dobre a fost acuzat de procurorii DNA  de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţa obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă continuată (11 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma participaţiei improprii, în formă continuată (11 acte materiale).   

Dosarul a fost înaintat spre judecare la instanţa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite