Şcoala online şi offline-ul copiilor invizibili ai României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
scolari la sat

Copiii din grupurile neglijate aveau probleme cu accesul la educaţie dinainte de coronavirus. Şcoala online va accentua marginalizarea acestor copii invizibili.

Pandemia de coronavirus, care a şters milioane de locuri de muncă în Europa, a redus şi mai mult accesul la muncă formală pentru adulţii romi şi, implicit, a accentuat marginalizarea lor şi a familiilor acestora, printre altele, în zona asistenţei sanitare. Aşezaţi în comunităţi segregate şi izolate, aceştia sunt de cele mai multe ori lipsiţi de infrastructura de bază - asfalt, canalizare, uneori chiar şi electricitate.

Una dintre cele mai recente analize paneuropene dedicate condiţiilor în care trăiesc categoriile marginalizate indica, în 2016, că peste o treime din populaţia de etnie roma nu are baie şi toaletă în casă şi că în cazul copiilor romi, situaţiile de sărăcie extremă sunt de două ori mai numeroase decât în cazul celorlalţi copii din Uniunea Europeană.

Iar acum, de când şcoala a fost forţată să tatoneze modelul predării şi examinării online, accesul la educaţie, îngreunat oricum în trecut de diverşi factori, unii culturali, alţii logistici, a fost brutal întrerupt de suspendarea cursurilor şi mutarea acestora în spaţiul virtual.

Aceşti copii nu au din ce să-şi cumpere calculatoare. De fapt, în România în care marginalul este departe de a fi excepţia, nu doar copiii romi nu au acces la ceea ce obişnuim să numim „binefacerile civilizaţiei”. România are una dintre cele mai bune viteze de internet din Europa, dar în multe din localităţile României nu există internet fix, iar semnalul pentru datele mobile este undeva între crengile unui cireş cocoţat pe un deal, într-o curbă, sau pe balustrada podului de la intrarea în sat.

Conform unei evaluări a UNICEF România, realizată împreună cu Banca Mondială şi Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii din Academia Română, principalele bariere care afectează şcoala online sunt problemele de acces la tehnologie şi internet pe care le au pe de o parte copii din familiile care trăiesc în sărăcie, dar şi unele cadre didactice. Ca un bonus trist, acestor copii nici părinţii nu le sunt de ajutor - nu pot, nu ştiu, nu-i interesează,

Despre educaţia din România se vorbea încă dinaintea pandemiei de coronavirus că este într-o stare lamentabilă. Numeroasele schimbări de miniştri au venit cu renunţări la iniţiativele predecesorilor şi au adus alte noi reforme nesupuse consultării publice şi niciodată duse până la capăt. De la instalarea sa la Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis, profesor de meserie, şi-a făcut o prioritate din domeniul educaţiei. Nimic nu s-a mişcat, în acest sens, în această jumătate de deceniu.

Apoi, brusc, lumea a trebuit să stea acasă şi s-a pus problema şcolii online. S-au alocat fonduri pentru ca elevii cei mai defavorizaţi să primească tablete. Dar nu s-a stabilit o metodologie de predare pentru cadrele didactice speriate sau cel puţin surprinse de ce sunt obligate să înveţe. Şi nu a stat nimeni să se întrebe dacă acele tablete au, tehnologic, legătură cu clasa virtuală.

E un zid, aici, prin care nu se vede - nici într-o parte, nici în cealaltă. Aceşti copii nu văd şcoala despre care vorbesc în conferinţele televizate de presă ministrul Educaţiei sau inspectorii din birourile lor aflate în reşedinţele de judeţ. Şi, invers: aceşti copii sunt invizibili. Copiii de etnie romă, copiii care provin din familii sărace, copiii aflaţi la risc de violenţă, care trăiesc în locuinţe supraaglomerate, în ghetouri cu facilităţi la comun, în care împart patul cu fraţii mai mari, deja corupţi de mediul criminogen, copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Pentru aceşti copii, şcoala care s-a închis brusc, chiar dacă nu reprezenta un magnet educaţional, însemna un refugiu temporar din lumea sordidă de acasă şi garanţia hranei cea de toate zilele.

Probabil că procentul acestor copii abandonaţi este mic şi irelevant raportat la o întreagă generaţie de copii sau adolescenţi. Poate că nu contează ca masă electorală şi nu merită efort politic. Dar tocmai dacă ar fi atât de puţini, angajamentul financiar nu ar trebui considerat o povară. Abia consecinţele contactului pierdut acum cu educaţia, în contextul actualei crize medicale şi economice, va fi costisitor cu adevărat.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică aminteşte, într-o analiză proprie, că mulţi copii de etnie romă întâmpinau greutăţi privind accesul la educaţie încă dinainte de criza coronavirus. Şcoala online, adică statul acasă şi abrupta informatizare a educaţiei, vor accentua marginalizarea grupurilor deja neglijate. Iar disparităţile riscă să devină, nu atât prin ele însele cât prin efectele nu neapărat greu de anticipat, emblema naţiunii.

În fine, se preconizează că viitorul nu arată bine nici pentru alternativa ca aceşti copii să înveţe o meserie urmând calea educaţiei profesionale sau duale. Un primar, cel din Reşiţa, a atras de curând atenţia asupra imposibilităţii firmelor afectate de blocarea economiei de a mai suporta bursele elevilor, cât timp aceştia nu merg să facă practică la firme: „Nu ar fi o problemă să plătim două sau trei sute de lei în aceste două luni din bugetele locale. Dar principial ar trebui să o facă guvernul, cei care au limitat posibilitatea de muncă”. Dar guvernul nu a dat nici un semn în acest sens până acum.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite